Prima pagină » Diverse » Chef Florin Dumitrescu, prima REACȚIE la scandalul de la Antena 1: „Mi-am pierdut dreptul de a fi cine sunt”

Chef Florin Dumitrescu, prima REACȚIE la scandalul de la Antena 1: „Mi-am pierdut dreptul de a fi cine sunt”

Chef Florin Dumitrescu, prima REACȚIE la scandalul de la Antena 1: „Mi-am pierdut dreptul de a fi cine sunt”
Chef Florin Dumitrescu

Chef Florin Dumitrescu a făcut o primă declarație în urma deciziilor sale de a se abține de la filmările unui nou sezon al emisiunii „Chefi la Cuțite”.  Dumitrescu afirmă că, în urma notificărilor pe care le-ar primi de la avocații trustului, și-ar fi pierdut libertatea de exprimare, dreptul de identitate și „toate drepturile posibile” „doar pentru că a semnat un contract”.

Chef Florin Dumitrescu și colegii săi Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu au comunicat recent decizia de a nu mai participa la filmările unui nou sezon al emisiunii „Chefi la Cuțite”.

Florin Dumitrescu spune, într-un mesaj video publicat pe Facebook, că sunt multe lucruri pe care nu le poate clarifica în acest moment, din cauza contractului de confidențialitate cu trustul.

„Sunt foarte multe chestii de clarificat şi sunt multe aspecte pe care nu le pot clarifica fără să fiu apoi acuzat de cine ştie ce. În condiţiile în care mă aflu acum, cu procesul pe rol, cu ameninţări de la avocați, cred că nici ameninţări nu pot să spun, cu notificările pe care le tot primesc de la avocaţii fostului trust cu care am colaborat.
E sensibilă povestea. Nu ştiu cum să fac legătură cu toate articolele negative din presă din ultima perioadă şi cu toate conturile de TikTok care mă dau divorţat de familie şi în care apar tot felul de probleme personale care nici măcar nu sunt reale, cu situaţia în care ne aflăm.
Nici nu ştiu, am voie sau nu am voie să fac legătura, am voie sau nu am voie să fac acest filmuleţ public”, își începe Dumitrescu mesajul pe Facebook.

„E un pic dubios şi un pic cam greu de dus”

Dumitrescu spune că simte că și-ar fi pierdut dreptul la liberă exprimare și dreptul de a fi cine este, explicând că a ajuns să aibă două procese pe rol cu trustul media.

„Mi se pare că e aşa într-o zonă din asta super gri în care eu, ca persoană, mi-am pierdut dreptul la liberă exprimare, mi-am pierdut dreptul de a fi cine sunt, mi-am pierdut toate drepturile posibile, doar pentru că am semnat un contract.
E un pic dubios şi un pic cam greu de dus. Ca să ştiţi, să înţelegeţi situaţia prin care trec. Am două procese pe rol. În civil. Pentru, să spunem aşa, interpretarea unor clauze din contract. Interpretare pe care o va decide judecătorul de partea cui este dreptatea, de partea angajatorului sau de partea mea.
Confidenţialitatea pe care eu am semnat-o în acest contract mă împiedică să vorbesc şi să spun despre ce este vorba şi despre cum stau lucrurile. Nu pot să fac asta, am o confidenţialitate semnată, am un NDA”, explică Dumitrescu.

Celebrul chef spune că a crezut că a lucrat într-un loc „mișto” și vorbește despre compromisurile pe care ar fi fost nevoit să le facă de-a lungul vremii.

„Nu pot nici să reacţionez public la băţul băgat prin gard de diverşi oameni sau diverse articole. Bă, dar începe să deranjeze un pic. Şi de-aia spun: Dumnezeu e sus şi vede. Şi tot răul ăsta pe care îl fac unii oameni, gratuit şi din simplă răzbunare, se va întoarce împotriva lui.
Nu le doresc asta, eu nu trăiesc cu speranţa că se va întoarce împotriva lor, dar aşa e firesc, aşa e viaţa, karma. Faci rău, ţi se întoarce. Eu, personal, vă spun sincer, timp de nouă ani de zile am crezut că am lucrat într-un loc mişto şi mi-am dedicat aceşti ultimi nouă ani cu speranţa că fac bine.
Bă, s-au şters cu buretele. Nouă ani de zile eu n-am existat din punct de vedere profesional. Şi atunci ce fac? Nu stau eu liniştit lângă familia mea? Un timp pe care l-am pierdut efectiv departe de ei, cu compromisurile toate pe care le-am făcut de-a lungul vremii?
Compromisuri de care habar nu aveţi niciunul dintre voi la ce compromisuri am fost „supus”, să zicem, doar pentru că aveam un contract semnat”, spune Florin Dumitrescu.

„Nu ştiu cât o să mă coste chestia asta, poate încă un proces”

Florin Dumitrescu spune că nu știe care vor fi urmările după ce a decis să vorbească public despre situația cu fostul său angajator, Antena 1.

Antena 1 a renunțat, în octombrie 2023, la cei trei jurați ai show-ului culinar „Chefi la Cuțite” – Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu şi Sorin Bontea – care au fost ani de zile la cârma uneia dintre cele mai urmărite emisiuni ale postului. Potrivit Paginademedia.ro, anunţul despărţirii a fost făcut chiar de Antena 1, printr-un comunicat de presă, joi seară.

În decembrie 2023, Antena 1 a anunțat că noii jurați ai emisiunii „Chefi la Cuțite” sunt Richard Abou Zaki, Alexandru Sautner, Ştefan Popescu şi Orlando Zaharia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
X-Men: Marvel a anunțat actorul care îl va interpreta pe Mister Sinister