Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Cum poți atrage abundența în viața ta. Psihoterapeut Gina Chiriac: „Acesta e motivul pentru care celor BOGAȚI li se dă, iar celor săraci li se ia”

Cum poți atrage abundența în viața ta. Psihoterapeut Gina Chiriac: „Acesta e motivul pentru care celor BOGAȚI li se dă, iar celor săraci li se ia”

Otilia Serescu
Dr. Gina Chiriac, psihoterapeut / Sursa foto: captură video podcast „ALTCEVA”

Psihoterapeutul Gina Chiriac a vorbit, la podcastul „ALTCEVA”, despre puterea gândurilor și, mai cu seamă, despre cum poți atrage abundența în viața ta. 

„Ce sunt gândurile mele? Sunt tot o formă de energie. Ce sunt emoțiile mele? Știți că acum se pot măsura emoțiile și au frecvențe. Este foarte interesant și, apropo de recunoștință, ca și compasiunea și iubirea sunt cele mai înalte frecvențe.

Și atunci eu ca să pot să rezonez cu ce îmi doresc acolo, în rugăciune, e nevoie să mă rog din starea de creator de realitate, nu din starea de victimă. Că dacă sunt amărât înseamnă că eu nu sunt pe frecvența bogăției. De aceea celor bogați li se mai dă și celor săraci li se iau taxe și impozite. Asta nu înseamnă că cei bogați nu au taxe și impozite”, a explicat Gina Chiriac.

„Avem nevoie de abundență în iubire, în relații”

În continuare, în dialog cu Adrian Artene, psihoterapeutul a punctat faptul că „este foarte importantă starea” atunci când ceri universului ceva.

„Vorbesc despre orice produce imaginația ta. Poate să fie vizualizare. Pot să fie afirmații. Vorbesc despre stări. E foarte importantă starea.

Avem nevoie de abundență. Avem nevoie de abundență în iubire, în relații, cât de frumos este să ai prieteni inteligenți. Mie asta mi se pare cea mai importantă formă de abundență: în relații. Cum este să petreci o duminică cu oameni inteligenți și frumoși și să te simți bine.

Deci dacă tu te uiți în sufletul tău ca părinte – că se spune că ceea ce este sus este și jos – n-ai vrea să aibă copilul tău tot ce-ți ce îți dorești tu cel mai bun? Deci iată că dacă ai aceste credințe poți real să atragi o viață mai bună și mai împlinită, ca stare. Deci e foarte importantă starea.

(Trebuie să fie – n .red.) o stare de pace și de conectare la tot pentru că noi suntem separați – și asta este tot o realitate a fizicii cuantice – doar în materie, însă real nu există separare. Asta înseamnă că eu sunt deja în legătură nu doar cu tot ceea ce înseamnă cunoaștere, dar sunt eu sunt în legătură cu un infinit de posibilități ale destinului meu. Asta înseamnă că undeva, într-un univers, există cea mai bună variantă a mea care se întâlnește cu cei mai frumoși oameni, care are abundența de care are nevoie să existe, care are oportunitățile.

Deci asta înseamnă că nu există timp și spațiu și atunci eu ceea ce pot să învăț este cum să atrag din acel univers cea mai bună variantă de destin a mea”, a afirmat Gina Chiriac, la podcastul lui Adrian Artene.

Podcastul integral poate fi urmărit aici:

Cine este Gina Chiriac

Gina Chiriac este doctor în Psihologie, Psiholog Principal, Psihoterapeut Integrativ, Formator și Supervizor atestat European, Fondator & Președinte ARPI, Fondator și Președinte IESTCA, Fondator Institutul Neuropsy, Coerență Neuronală și Regenerare Celulară.

Experienţă profesională:

  • 1990 – prezent Psiholog principal, formator şi supervizor în psihoterapie integrativă
  • Psihoterapeut specialist în hipnoză şi terapie ericksoniană
  • Fondator și Președinte al Asociaţiei Române de Psihoterapie Integrativă (A.R.P.I.)
  • Preşedinte al Institutul European de Studii pentru Terapia Copiilor şi Adolescenţilor (I.E.S.T.C.A.)
  • Formator acreditat EEPSSA (École Européenne de Psychothérapie Socio-et Somato-Analytique – Strasbourg, Franţa)
  • Specializare în terapie de cuplu – “The Developmental Model of Couples Therapy: Integrating Attachment, Differentiation, and Neuroscience in Couples Therapy.” (cursuri cu Dr. Peter Pearson & Dr. Ellyn Bader, The Couples Institute, Menlo Park, SUA)
  • Specializare in supervizare prin hipnoterapie (cu Dr. Jeff Zeig – The Milton H. Erickson Foundation)
  • Specializare cu Dr. Jeff Zeig in metodele maestrilor terapeuti de a lucra cu clienţii  (“Masters of Psychotherapy”  – The Milton H. Erickson Foundation; printre expertii studiati se află: Carl Rogers, Carl Whitaker, Aaron Beck, Albert Ellis, Erving Polster, Robert and Mary Goulding, Otto Kernberg, James Masterson, Sal Minuchin, Zerka Moreno, Sue Johnson, Milton Erickson, Jeffrey Zeig)
  • Formare în psihanaliză & terapeut analist integrativ (EEPSSA – École Européenne de Psychothérapie Socio-et Somato-Analytique, Strasbourg, Franţa)
  • Specializare si supervizare în Psihoterapie integrativă (European Centre for Psychotherapeutic Studies – Dr. Ken Evans, Joanna Evans, Dr. Maria Gilbert, Michael Randolph)
  • Doctor of Holistic Medicine (Indian Board of Alternative Medicines)
  • Analist psihanaliză integrativă
  • Somatoterapeut
  • Specializare în psihoterapii psihanalitice
  • Formare în Body Therapy
  • Psihoterapeut – psihoterapie individuală şi de grup (Centrul de recuperare medicală şi psihoterapie “Sf. Grigorie Decapolitul”)
  • Psihoterapeut în cadrul Asociaţiei Române de Psihoterapie Integrativă
  • Pormator acreditat ANC (Agenția Naționată de Calificări)
  • Cenzor – Asociatia Română de Hipnoză, Relaxare şi Terapie Ericksoniană (ARHTE)
  • Membru al Asociatiei Europene de Psihoterapie Integrativă (EAIP)
  • Organizator de cursuri, workshop-uri, conferinte (psihologie şi psihoterapie)
  • Promovarea psihoterapiei în mass-media prin participare la emisiuni TV (cu acoperire locală/ regională/naţională) precum şi prin publicarea de articole (de ex., in revista PSYCHOLOGIES şi cotidianul Gazeta de Sud)
  • Redactor-sef al “Inside” – jurnalul  Asociației Române de Psihoterapie Integrativ

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletul.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

Vă recomandăm să citiți și:

Dr. Gina Chiriac,psihoterapeut: „Obstacolele nu stau în calea progresului. Obstacolele sunt CALEA” / Legătura dintre credințele limitative și fericire

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
S-a terminat viața dulce pentru Monica Gabor și Mr. Pink! După chirii neplătite și evacuare, apar acuzații de
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
„Fascismul nu se învinge spunându-le oamenilor că sunt proști”. Gelu Duminică critică Biserica pentru lipsa unei reacții după „prohodul” lui CTP
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Doliu în lumea filmului românesc. O actriță din celebra serie „Brigada Diverse” a murit la 84 de ani
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Fierbe lumea interlopă! Frații Caran s-au bătut ca în filme. Ce au avut de împărțit Costel și Emil
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea