Țară fără tineri, țară fără țară

În timp ce natalitatea este în scădere – spun studiile, iar numărul pensionarilor crește, tinerii noștri, cei care ar trebui să fie speranță pentru zilele de mâine, cei care ar trebui să aibă grijă de țară, mai ales în clipele de cumpănă, pleacă. Se duc cât mai departe de sărăcia de aici, de limitele de aici. Se pare că, în ultimul deceniu, peste un milion de tineri au decis să își încerce norocul în alte orizonturi, mutându-se definitiv din România. În tot acest timp, cei care ar putea schimba asta, ce fac?

Lasă școlile, liceele, centrele de învățământ într-o majoritară și îngrijorătoare paragină, neinvestind real, prin legi nenegociabile și prin criterii de performanță, în educație și în bun simț. Creează, fără să-și dea seama, fie niște viitori oameni mari fără pic de toleranță, fără estetică, fără idealuri concrete și valoroase. Investesc, între ghilimele fie spus, într-o îngropare tot mai adâncă a României, în mocirla în care cineva (cine???) ne-a aruncat de mulți și greoi ani.

ECONOMIE China va elimina taxele vamale pentru Africa

23:30

APĂRARE Oana Țoiu a discutat la Munchen despre coordonare sporită pe Flancul Estic și investiții în inovație militară

22:31

Alocațiile? Sprijinul din partea statului pentru cei tineri? Au mai crescut, începând cu februarie 2024, mai ales pentru copiii până în doi ani. Ceilalți primesc, lunar, aproape 300 lei, bani care n-ar trebui să ajungă pentru mare lucru, dar care, slavă Domnului, vin, nu pleacă, din bugetul lunar al unei familii cu minori.

În ceea ce privește legea care spune că unul din părinți poate sta acasă, în concediu creștere copil, până când cel mic împlinește doi ani, se poate spune că România este o țară mult mai darnică decât vecini din vest, pe unde nu se cunoaște nici atmosfera de concediu de doi ani și, cu atât mai puțin, unde nu există indemnizații atât de apropiate de salariul de fiecare lună, pentru ca părintele să poată să își crească de aproape, cu implicare, copilul.

Dar știrea rămâne că tinerii pleacă. Crezând/sperând/dorindu-și o viață mai bună. Și nu numai asta. Așteptând de la restul Europei sau de la continentele vecine acele reflexe de civilizație care fac diferența, care ar putea ca, mâine, să îi conducă pe copiii lor către un viitor nu neapărat strălucit, dar măcar curat. Acest reflex, oricât ar fi de dezbătut, oricâte legi ar face guvernele în educație, în cultură și în restul sferei sociale, nu poate fi obținut de pe o zi pe alta.

Tot nu putem respira civilizație, prin parcuri ciuntite și crăpate, cu copaci tot mai puțini și mai slab îngrijiți, cu gunoaie și de-a stânga și de-a dreapta, cu lacuri aproape secate, cu bănci rupte, cu leagăne care nu se mai mișcă lin și cu tobogane sparte, „pregătite” să ne rănească micuții.

Și pentru asta tinerii noștri pleacă din România. Acolo unde cred că găsesc tot ce le trebuie pentru o viață tihnită, civilizată. Acolo unde, disperați, nu se gândesc că vor fi totdeauna niște străini, mai mult sau mai puțini tolerați, mai mult sau mai puțin adaptați. Acolo unde, în ziua plecării, nu se gândesc că nu-i așteaptă nimeni. Că nu îi cunoaște nimeni. Că nu le duce nimeni grija. Și pleacă… Peste un milion de tineri, ai noștri, au devenit tinerii nimănui. Și țara noastră? Tot a nimănui devine. Țară fără țară.

Citește și:

Atenție la veștile bune!

Evadarea din paradis

Cine are grijă de România? Cine are grijă de români?