Prima pagină » ALEGERI 2024 » Nicușor Dan a intrat în PMB pe ușa deschisă de Ludovic Orban și a devenit vârful de lance al USR-ului „moșit” de Florian Coldea

Nicușor Dan a intrat în PMB pe ușa deschisă de Ludovic Orban și a devenit vârful de lance al USR-ului „moșit” de Florian Coldea

Nicușor Dan a intrat în PMB pe ușa deschisă de Ludovic Orban și a devenit vârful de lance al USR-ului „moșit” de Florian Coldea

Fostul activist de mediu Nicușor Dan este acum primar general al Capitalei și – împins din spate de Alianța Dreapta Unită (USR, PMP și Forța Dreptei) – își dorește să „recidiveze” în plan administrativ și să obțină încă un mandat la Primăria Capitalei. Pe o tablă de șah nevăzută, „pionul” Nicușor Dan luptă încă din anul 2012, atunci când se transforma ad-hoc în profesor intransigent și lăsa „corijentă” întreaga clasă politică.

Dar actualul primar general al Capitalei nu era singur, planurile pe termen lung erau deja făcute, iar la „dospit” era pus un partid al cărui naș era chiar Florian Coldea, șeful operativ al SRI care deținea o putere absolută și își dorea o „jucărie politică” plasată strategic în Parlamentul României.

În anul 2012, Nicușor Dan a intrat ca „independent” în cursa pentru Primăria Capitalei. Și a declarat că „primul dușman e clasa politică”, apărând în postura de „erou” extras din lumea ONG-urilor pentru a curăța nu numai mediul, ci și politica românească.

Din păcate pentru Nicușor Dan și pentru întreaga filieră care l-a propulsat, bucureștenii i-au acordat, atunci, doar 9% din voturi.

Nicușor Dan a visat, de la bun început, un partid care să-i asigure spatele

După numai 2 ani, același Nicușor Dan a uitat subit că își declarase adversitatea față de politicieni și față de clasa politică din România, în general, și a anunțat că intenționează să înființeze un partid politic. N-a putut, pentru că nu avea infrastructura absolut necesară la acel moment – filiale în cel puțin 18 județe și cel puțin 25.000 de semnături.

Totul s-a schimbat, însă, după decizia Curții Constituționale din anul 2015, atunci când s-a decis că un partid politic poate fi înființat cu numai 3 membri, iar Nicușor Dan scoate din mâneca de ONG-ist Uniunea „Salvați Bucureștiul” (USB). Lansarea se desfășoară în fața sediului Direcției Anticorupție (DNA), însă scenariul nu se desfășoară conform așteptărilor.

Nicușor Dan candidează, din nou, la Primăria Municipiului București, în anul 2016, și pierde încă o dată. Totuși, înfrângerea are și un rezultat pozitiv pentru el, obține 15 mandate în Consiliul General pentru USB, asta în timp ce PNL obținuse doar 8.

Acesta a fost momentul în care Vasile Blaga a ridicat un semn de întrebare referitor la „puterea financiară” a lui Nicușor Dan și a USB.

„Nicușor Dan cel sărac și cinstit are o campanie a partidului său cu costuri cât ale celorlalte partide la un loc”, dezvăluia Vasile Blaga.

Cu doar câteva luni înainte de alegerile locale din 2016, pe scena politică apăruse și Uniunea Salvați România (USR), așa că USB-ul lui Nicușor Dan nu s-a mai putut metamorfoza în USR, cum s-ar fi dorit, dar acesta a declarat că partidul abia înființat trebuie să joace un rol esențial, de „balama între partide”.

„Vrem ca guvernul să depindă de mandatele din Parlament ale USR, să impunem lucrurile pentru care am luptat și să fim o sperietoare că, dacă nu îndeplinește programul, poate pierde mandatul. Nu vrem funcții sau să formăm o majoritate în care se negociază funcții, vrem să influențăm guvernarea”, spunea Nicușor Dan.

Nașterea USR, „moșită” de Florian Coldea? Ponta: „Și-au făcut partidul lor”

În anul 2020, anul în care Nicușor Dan a câștigat, din a treia încercare, fotoliul de primar general al Capitalei, Victor Ponta a avertizat că apariția USR are în background serviciile secrete, respectiv SRI-ul unde Florian Coldea ar fi făcut toate „jocurile”, inclusiv cu bătaie lungă la nivel politic.

Inpolitics.ro nota că Victor Ponta atrăgea atenția asupra faptului că programul USR ridica multe semne de întrebare, iar despre drepturi și libertăți fundamentale nu se spunea absolut nimic.

”Sistemul nu mai are încredere nici în PSD, nici în PNL, şi atunci şi-au făcut partidul lor. De ce nu vă uitaţi la programul lansat de USR? Aţi văzut ceva despre drepturi şi libertăţi fundamentale acolo? Nu. Aţi văzut ceva despre reducere bugetului să zic la SRI sau la SIE?”, puncta Victor Ponta.

Un semnal de alarmă a fost tras, la momentul respectiv, și de colonelul în rezervă Daniel Dragomir, fost șef în Direcţia Generală de Prevenire şi Combatere a Terorismului.

”Oare, acum, oamenii din Uniți Salvăm își dau seama cât de penetrați au fost de servicii? Își amintesc cum au alergat dupa semnături în 2012? (…) Bătălia la București, după o strategie total cretină a serviciilor de a juca la alegerile locale, este fundamentală”, avertiza Daniel Dragomir pe Facebook.

Ce a vrut să spună Daniel Dragomir? Practic, dădea de înțeles că lui Nicușor Dan i s-a „deschis drumul” de SRI-ul unde Florian Coldea deținea puterea. De altfel, Florian Coldea, potrivit informațiilor din mass-media, ar fi fost privit ca „nașul” USR, care reușise să își creeze propriul partid.

Miron Mitrea, specialistul social-democrat al campaniilor, a fost chiar tranșant și a spus că USR a fost creat cu un soft importat de Florian Coldea din SUA.

Nicușor Dan a declarat că nu are nicio legătură cu Florian Coldea, numai că ex-prim-adjunctul șefului SRI „a zis că pe Nicușor Dan l-a văzut de câteva ori”, afirmația fiind făcută într-un dialog cu Ion Cristoiu.

Ludovic Orban: „Am luat decizia de a-l propune pe Nicușor Dan candidat la Primăria Capitalei”

Anul 2020 a fost unul al marilor surprize, ce-i drept. La momentul acela, fiind declanșată lupta pentru fotoliul de primar general al Capitalei, Ludovic Orban era premierul României, din partea PNL.

Intempestiv, Orban a anunțat că îl propune pe Nicușor Dan în cursa pentru PMB.

 „În urma discuţiilor cu Nicușor Dan, care au vizat problematica Bucureștiului, am luat decizia de a-l propune pe Nicușor Dan candidat la Primăria Capitalei, susţinut de PNL. În zilele următoare, voi susţine această propunere în faţa conducerii PNL  Bucureşti, în Biroul Executiv şi Biroul Permanent Naţional al PNL”, declara Ludovic Orban, ceea ce confirma și informația că premierul nu vorbise cu liberalii înainte de a face această propunere.

Astfel, în anul 2020, Nicușor Dan s-a bucurat de sprijinul liderilor Partidului Național Liberal (PNL), cu precădere fostul lider liberal, Ludovic Orban și omul său de incredere, Tănase Stamule.

Informațiile publicate în presă arată faptul că o mare parte din oamenii din rețeaua creată de actualul edil vin pe „aripa” Ludovic Orban/PNL.

Ludovic Orban și „umbrele trecutului”

Orban conduce acum Forța Dreptei, dar în urma scandalului imens legat de șantajarea omului de afaceri Cătălin Hideg de către „Rețeaua Coldea” – generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plus avocatul Doru Trăilă fiind personaje-cheie –, „scena” se prezintă într-o cu totul altă lumină.

În ecuație intră și Ludovic Orban, acesta fiind ex-angajat la casa de avocatură a lui Doru Trăilă, acolo unde a fost coleg chiar cu generalul în rezervă Dumitru Dumbravă, „expertul anticorupție”.

În anul 2019, Orban – cel care i-a deschis drumul lui Nicușor Dan către PMB – a recunoscut că este angajat la firma de avocatură a lui Doru Trăilă, avocatul fostei şefe DIICOT Alina Bica și fostul soț al deputatei PNL Cristina Trăilă.

Ludovic Orban a spus că este vorba despre un salariu „decent”, însă a preferat să nu precizeze suma exactă.

„Cred că salariul este confidențial. Un salariu decent și rezonabil. Oricum, de luni nu o să mai fiu angajat la această firmă privată (…) Întotdeauna, banii pe care i-am câştigat, i-am câştigat în relaţii cu firme private”, spunea Ludovic Orban la momentul respectiv, completând și cu informația că nu a luat niciodată vreun ban de la stat și nici nu a beneficiat de ajutor de șomaj.


Citește și:

Florian Coldea, PRIMELE DECLARAȚII OFICIALE despre acuzațiile grave care i se aduc: „Am respectat întotdeauna litera legii, am încredere în justiție”

STENOGRAME din ”Dosarul generalilor”. Dumitru Dumbravă: „E sfârșit de epocă. Se vor schimba multe în administrație”

Delta Văcărești în pericol! Protejata lui Nicușor Dan, UNSĂ ȘEFĂ, amendată cu 100.000 de lei pentru „proastă gestionare”: „Nu e în stare să ia măsuri”

Lucrează de 12 ani în presa centrală și este autorul unor investigații jurnalistice centrate pe domeniul Justiției, dar și pe conexiunile dintre mediul politic și cel de afaceri. S-a alăturat ... vezi toate articolele
Mediafax
Președintele Nicușor Dan și-a depus declarația de avere la ANI
Digi24
Nicușor Dan și-a depus declarația de avere, în care le-a trecut și pe cele 400 de persoane care l-au împrumutat în campanie
Cancan.ro
Localitatea din România în care NICIUN elev nu a luat Bacalaureatul anul acesta. Câți elevi s-au prezentat
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
Adevarul
Averea pe care a plătit-o o familie de 5 persoane pentru un mic-dejun la Disneyland. „Aproape că mi-am scuipat cafeaua”
Mediafax
Când ar putea fi învestit Guvernul Bolojan – surse
Click
„Am furat-o”. Marea dragoste a cascadorului Szobi Cseh: femeia de care s-a îndrăgostit nebunește când era căsătorit
Wowbiz
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Antena 3
Reacție halucinantă. Directorul CFR Călători, despre casele din Dubai: „Trebuie să mor de foame? N-am 5.000, am 11.000 de euro pe lună”
Digi24
Premieră medicală: Un bolnav de cancer a fost operat de un chirurg de la o distanță de aproape 11.000 km
Cancan.ro
Doar 4 elevi din satul Vetrișoaia din Vaslui au dat BAC-ul anul acesta. Câți au promovat
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum actrița Kelly din „Beverly Hills, 90210”! Boala gravă de care suferă la 53 de ani
observatornews.ro
Noi probleme la Salina Praid. Poluarea, la un pas să ajungă la unguri
StirileKanalD
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
KanalD
Gheorghe Rusu, un cunoscut profesor universitar, a murit: „Cu profundă tristețe…”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii au pus DACIA DUSTER într-un TOP... neașteptat. Acesta este realizat ținând cont de mai mulți indicatori
Descopera.ro
Ceva nemaivăzut a fost găsit în SPAȚIUL COSMIC
Capital.ro
Taxa obligatorie pentru șoferi. NU pot scoate mașina din parcare. Obligatoriu 2.700 de lei
Evz.ro
Proprietarii de animale, vizați de noi reguli la nivel european
A1
S-au afișat notele de la BAC 2025! Află primul rezultatele de anul acesta. Model de cerere pentru vizualizarea lucrării sau pentru contestație
Stirile Kanal D
VIDEO Rezultate BAC 2025: La ce oră se publică notele pe edu.ro?
Kfetele
O asistentă de la Spitalul Județean Sibiu a murit în timpul serviciului
RadioImpuls
Melodia care transformă durerea în strigăt pentru dreptate și arde conștiințele. Care este povestea reală din spatele piesei "Tăcerea care ucide", imnul ce vorbește despre cazul Teodorei Marcu și despre violența împotriva femeilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Bubulino, nu-ți mai ascunde amantul în cămară!
Descopera.ro
Oamenii de știință au recreat cel mai vechi pigment sintetic din lume, albastrul egiptean de 5.000 de ani