Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Alfred SIMONIS: „De mic am fost liderul oricărei echipe. Am fost vicecampion național la canotaj”

Alfred SIMONIS: „De mic am fost liderul oricărei echipe. Am fost vicecampion național la canotaj”

Președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, a fost invitatul lui Adrian Artene la podcast-ul „ALTCEVA”.

Printre altele, el a vorbit despre cariera sa politică, dar și despre cum a ajuns acolo: de la anii de școală, la activitățile sportive, care l-au format ca om.

„Am văzut venind această dorință a mea de a face politică, de a mă implica. De mic am fost ales șeful clasei. De fiecare dată, aproape pe unde mă ducea,. mă alegeau. Chiar și în anii după clasa a cincea, când nu mai eram cel mai bun din clasă, când nu mai învățam cum ar fi trebuit să învăț, tot mă alegeau, deși inițial începeau cu altul, ajungeau la mine. De mic am fost organizator, implicat, am fost liderul oricărei echipe în care m-am implicat, nu știu, dar la fotbal, deși nu știam să joc fotbal, nu sunt mare jucător de fotbal. Am făcut liceul sportiv, eu am fost canotor. Chiar vicecampion național la patru vâsle, fără cârmaci.

Că prima întrebare e «ai fost cârmaci?» Nu. Până la o anumită vârstă poți face canotaj și dacă nu ești înalt. E adevărat, de performanță, după ce treci de juniori nu mai merge, pentru că e foarte importantă alonja și cum te bați în barcă. Am fost vicecampion național la canotaj la patru rame, nu patru vâsle la schif. Mi-a plăcut sportul, m-am dus la liceul sportiv, după care am făcut Facultatea de Drept și m-am apucat de politică undeva prin 2000-2001, imediat după anul 2000 și am parcurs toate etapele posibile într-un partid politic. Nu cred că mai există cineva într-o funcție importantă în România care să parcurgă toate etapele”, a declarat Simonis.

Interviul integral poate fi urmărit aici:

Alfred Simonis, invitatul lui Adrian Artene

Alfred Simonis, al treilea om în stat după președintele țării și liderul Senatului, a fost invitat la „Altceva cu Adrian Artene”, într-un episod special care a fost difuzat miercuri, 29 mai, de la ora 20.00, pe Youtube „Altceva cu Adrian Artene”.

Alfred Simonis este, în prezent, liderul PSD Timiș și președintele Camerei Deputaților, însă are o istorie lungă pe scena politică din România.

Membru al Partidului Social Democrat din anul 2001, Alfred-Robert Simonis și-a început cariera politică în 2006, în funcția de președinte al Tineretului Social Democrat (TSD) Timișoara, rol pe care l-a ocupat până în 2010. Din martie până în decembrie 2019 a fost președinte executiv al Organizației județene PSD Timiș, iar din decembrie 2019 este președinte al Organizației județene PSD Timiș. Din februarie 2019 ocupă funcția de lider al Grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților.

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletului.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

CITEȘTE ȘI:

Alfred Simonis, candidat la preşedinţia CJ Timiş: „E ușor să fii european dacă te nași și trăiești în Timișoara. E o înțelegere mai bună asupra lumii”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
ULTIMA ORĂ! Mesaj RO-Alert în Tulcea. Pot cădea obiecte din spațiul aerian
Digi24
A murit Franco Baresi. Legenda fotbalului italian s-a stins la 66 de ani
Cancan.ro
Calcul complet. Ce pensie primești în 2026 în România, dacă te pensionezi fără să fi lucrat nici măcar o zi
Prosport.ro
Rusoaica Irina Shayk se iubește la 40 de ani cu un star mai tânăr decât ea cu 11 ani
Adevarul
Cine îi poate lua locul lui Putin? Expertă în Rusia: „Să ne ferească Dumnezeu de acest scenariu”
Mediafax
OANA GHEORGHIU acuză cumulul de funcții din companiile de stat din energie
Click
Horațiu Mălăele a împlinit 74 de ani. Lucruri mai puțin știute despre marele actor
Digi24
Haos total la graniță. Mii de migranți au trecut frontiera, Spania trimite trupele în Ceuta
Cancan.ro
A murit pilotul Mihai Vîrdol. Anunțul făcut de forțele aeriene române
Ce se întâmplă doctore
O mai ții minte pe „Mama Natură”? Cum s-a schimbat Roxana Ionescu după ce a renunțat la tv. Nu o mai recunosc mulți!
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacă depășești viteza legală, dar ai o urgență reală, poți ANULA AMENDA? Explicațiile unui avocat
Descopera.ro
Structuri gigantice au fost observate în atmosfera lui Venus
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este diferența dintre in vivo și in vitro?