Prima pagină » ALEGERI 2024 » Șeful Autorității Electorale Permanente: „Avem CANDIDAȚI de 23 de ani, dar și de peste 100 de ani”

Șeful Autorității Electorale Permanente: „Avem CANDIDAȚI de 23 de ani, dar și de peste 100 de ani”

Ruxandra Radulescu

Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a vorbit despre numărul de candidați, la nivel de țară, în cadrul alegerilor, desfășurate pe 9 iunie. Acesta a precizat că cei mai tineri candidați au aproximativ 23 de ani, iar cei mai în vârstă au chiar și peste 100 de ani.

Toni Greblă, șeful AEP, a discutat despre candidații la alegerile pentru primării și consilii locale și județene, ce vor avea loc la data de 9 iunie. Acesta a declarat că există peste 11.000 de candidați pentru funcția de primar, la nivel național. În ceea ce privește alegerile, cel mai tânăr candidat are 23 de ani, iar cel mai învârstă are peste 100 de ani.

„Deci avem peste 11.000 de candidați pentru funcția de primar, mai precis 11.386 avem, de asemenea, 207.389 de candidați pentru alegerile locale. Dintre aceștia, avem candidați de 23 de ani care îi împlinesc mâine-poimâine, deci au la data votării vor avea 23 de ani, dar avem și cetățeni de peste 100 de ani, de 100. Avem cetățeni de 94, de 93, de 92 de ani care participă în în alegeri și patru candidați cu vârsta de peste 94 de ani., a declarat Toni Greblă.

CITEȘTE ȘI:

Președintele Autorității Electorale, Toni Greblă, avertizează cetățenii: „A fotografia votul este contravenție”

Nicusor Dan, despre bazinul PSD și bazinul anti-PSD. Primarul crede că electoratul se va polariza în jurul a doi candidați cu cele mai mari șanse

Daniel Băluță, despre POSIBILA candidatură la Primăria Generală și colaborarea cu Gabriela Firea

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
CCR A DECIS pe Legea integrității! Ce se întâmplă cu prevederea privind PARTENERII demnitarilor
Click
Doi frați de 17 și 19 ani s-au înecat la Olimp, sub privirile surorii lor. Ce fotografie i-au trimis mamei cu 30 de minute înainte
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Astronomii au descoperit că ceva ar putea curge sub ghețarul uriaș al lui Pluto