Prima pagină » Diverse » În ILFOV, a fost relocat „Voronețul caselor interbelice din Muntenia”/Casa „Ion Micu” poate fi admirată în orașul Măgurele

În ILFOV, a fost relocat „Voronețul caselor interbelice din Muntenia”/Casa „Ion Micu” poate fi admirată în orașul Măgurele

Ioana Zafira
Echipa Consiliului Județean Ilfov, prin Centrul Județean Pentru Cultură Ilfov și împreună cu Primăria Orașului Măgurele și Asociația Monumente Renăscute, a restaurat un muzeu al tradițiilor, alături de voluntari. Casa Tradițională “Ilie Micu” a fost adusă din localitatea Frătești, Giurgiu și a fost relocată în orașul Măgurele, Ilfov. Inițiativa a făcut parte din proiectul autorităților județene destinat conservării și consolidării istoriei, a tradiției și a culturii, păstrarea patrimoniului național, promovând voluntariatul care unește comunitatea și creează legături trainice.
Sute de voluntari, printre care și copiii din cadrul DGASPC Ilfov (Centrele Săftica și Domnești), au participat la reconstrucția pereților casei vechi din 1932, care au fost reumpluți cu pământ și paie.
Pe vremuri, când o familie își construia casa, tot satul se aduna la clacă. Puneau mână cu mână și o ridicau cu toții în numai câteva zile. Așa arăta o comunitate. Astăzi, reclădim această tradiție. Este motivul pentru care i-am invitat și pe copiii din cadrul DGASPC, alături de voluntarii din Ilfov. Fiecare mână cu lut și paie va sta drept mărturie a efortului depus de voluntari pentru reclădirea Casei Tradiționale “Ilie Micu””, povestește președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma
Specialiștii spun că picturile și elementele de decor fac din această casă relocată în Ilfov un „Voroneț al caselor interbelice din Muntenia.” Este a doua casă tradițională relocată în Ilfov, după Casa Frusina din Corbeanca.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
România, la coada Europei la plata profesorilor. De ce profesorii din Vest câștigă de peste trei ori mai mult
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Mediafax
Victoria de etapă a României în lupta pentru bugetul Uniunii Europene
Click
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
Cum a ajuns Andreea Popescu să-l înșele pe Rareș Cojoc cu antrenorul Dan Alexa, de fapt: 'Și s-a...
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli