Prima pagină » Diverse » Generalul Florian Coldea a RECUNOSCUT, în fața judecătorilor, că a primit bani de la premierul Albaniei și cere ridicarea controlului judiciar

Generalul Florian Coldea a RECUNOSCUT, în fața judecătorilor, că a primit bani de la premierul Albaniei și cere ridicarea controlului judiciar

Generalul Florian Coldea a recunoscut, în fața judecătorilor de la Curtea de Apel București, că a primit bani de la premierul Albaniei, cerând acum ridicarea propriului control judiciar pentru că acest lucru îl împiedică să muncească.

Astfel, generalul Coldea a precizat că a avut un contract de consultanță cu Guvernul Albaniei, prezentând chiar și un document care atestă rezilierea acestuia, potrivit România TV.

El a susținut că procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) îl împiedică să mai muncească, prin această măsură preventivă a controlului judiciar, care nu îi permite să iasă din țară. Mai mult, s-a plâns că ar putea pierde mai multe contracte dacă magistrații nu vor ridica măsura preventivă. Urmează ca judecătorii să decidă dacă îi vor ridica sau nu controlul judiciar.

Presa din Albania a scris, în urmă cu câteva săptămâni, că Florian Coldea era plătit lunar cu 7.000 euro pentru servicii de consiliere. Un scandal de amploare a avut loc în această țară, după ce procurorii anticorupție i-au făcut dosar penal în România lui Florian Coldea.

Grupul parlamentar al democraților din Albania a cerut anchetarea premierului albanez pentru trafic de droguri și legătura dintre premierul albanez Edi Rama cu generalul Florian Coldea.

Presa albaneză susține că Florian Coldea i-ar fi facilitat lui Edi Rama legăturile cu cartelurile internaționale de droguri, cum ar fi – de exemplu –  cartelul Sinaloa din Mexic. Ar fi unul dintre motivele pentru care Albania ar fi ajuns un punct principal de trafic de droguri din Europa.

  • VIDEO – România TV
  • FOTO – Gândul
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Au explodat prețurile apartamentelor din România. Orașul în care locuințele noi sunt cu 21% mai scumpe decât anul trecut
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Prima linie de apărare a Pământului împotriva microbilor extratereștri