Prima pagină » ALEGERI 2024 » Aflat la frații de peste PRUT, Nicolae CIUCĂ a făcut lobby pentru PNRR: Sper foarte mult ca și cetățenii Republici Moldova să vadă acest parcurs

Aflat la frații de peste PRUT, Nicolae CIUCĂ a făcut lobby pentru PNRR: Sper foarte mult ca și cetățenii Republici Moldova să vadă acest parcurs

Președintele PNl, Nicolae Ciucă, le-a prezentat fraților de peste Prut avantajele apartenenței la Uniunea Europeană, în special în ceea ce privește fondurile investite în proiectele de dezvoltare ale României. Aflat în vizită în Republica Moldova, acesta a făcut câteva declarații de presă în cadrul unui briefing, alături de președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu. 

România sprijină eforturile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Aflat în vizită la frații de peste Prut, acesta le-a prezentat avantajele pe care le-ar avea odată cu aderarea.

Sper foarte mult ca și cetățenii Republici Moldova să vadă acest parcurs ca unul firesc, evident, mult așteptat și care să să se concretizeze la fel cum s-a concretizat pentru cetățenii români, le-a transmis Nicolae Ciucă, moldovenilor.

Președintele PNL a continuat să facă lobby pentru fondurile U.E, care vor veni odată cu integrarea fraților moldoveni, prin comparație cu proiectele de dezvoltare ale României, pentru care s-au accesat fonduri prin PNRR.

România, din 2007 până în prezent, a beneficiat de sprijin financiar din partea Uniunii Europene de aproximativ 65-67 de miliarde de euro. Tot ce am reușit să dezvoltăm în infrastructura mare și în proiectele care vizează educația, sănătatea, inclusiv dezvoltarea economică, au venit pe cele două linii de finanțare fondurile de coeziune încă din momentul  anului 2007 și ulterior, după criza pandemică, prin planul de redresare și reziliență prin PNRR, care au asigurat suport financiar consistent pentru România. Același lucru se va întâmpla și veți vedea și în momentul în care acest plan de creștere va deveni activ, vor intra pentru prima dată prefinanțările și după aceea, în funcție de proiecte, veți derula și veți dezvolta tot ceea ce dumneavoastră decideți, a mai spus Ciucă.

CITEȘTE ȘI:

Radu Oprea, despre miliardul de euro care poate fi pierdut din PNRR: „Nicio sumă nu este pierdută”

CIOLACU, mesaj pentru administrația centrală: PRIORITATEA este să SALVĂM toți banii din PNRR! Oamenii vor să vadă LIDERI care-și asumă răspunderea

Recomandarea video

Mediafax
Tradiții, obiceiuri și superstiții de Anul Nou: Ce să faci de Revelion și ce să eviți ca să ai noroc tot anul
Digi24
Rusia oferă primele detalii despre presupusul atac ucrainean asupra reşedinţei lui Putin. Cum descrie Moscova evenimentele
Cancan.ro
Prima imagine cu Dan Petrescu după chimioterapie: boala l-a topit pe picioare. E de nerecunoscut
Prosport.ro
Ioan Andone i-a primit pe Cătălin Măruță şi pe Andra în Spania, în casa lui de milioane de euro: „Sunt un om bogat”
Adevarul
Capcana celui mai amplu experiment demografic: cum a modelat China o generație care nu mai vrea copii
Mediafax
Ianuarie 2026: marile sărbători din calendarul ortodox
Click
Lumea filmului, în doliu. A murit îndrăgitul actor care a jucat în cel mai bun serial din toate timpurile
Digi24
Vladimir Putin a transmis rușilor cel mai scurt mesaj de Anul Nou de la începutul războiului. Ce le-a spus dictatorul
Cancan.ro
Plan malefic și fără milă! Cum a pus mâna pe bani în doar câteva zile, femeia din Sibiu care și-a ucis mama
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un român va participa la Raliul Dakar 2026. În ce categorie se va înscrie acesta?
Descopera.ro
Leacuri de mahmureală: Cum faci să elimini alcoolul repede?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Inteligența Artificială supraestimează inteligența oamenilor. Ce au descoperit cercetătorii?