Prima pagină » ALEGERI 2024 » Aproape 7.400 de deținuți, aproximativ o treime din CONDAMNAȚII aflați în penitenciare, au votat duminică. Votul s-a finalizat fără incidente

Aproape 7.400 de deținuți, aproximativ o treime din CONDAMNAȚII aflați în penitenciare, au votat duminică. Votul s-a finalizat fără incidente

Aproape 7.400 de deținuți, aproximativ o treime din CONDAMNAȚII aflați în penitenciare, au votat duminică. Votul s-a finalizat fără incidente

La alegerile de duminică au votat aproape 7.400 de deţinuţi, prin intermediul urnei mobile, după ce și-au exprimat în scris intenția de a partipa la alegerile parlamentare, a anunţat Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP). Oficialii instituției au anunțat că procesul electoral s-a derulat fără probleme.

Numărul deținuților din sistemul penitenciar românesc care au depus cereri pentru urna mobilă a fost de 7.780, dintre care 7.363 şi-au exercitat dreptul la vot.

Procesul de votare în sistemul penitenciar românesc, desfăşurat duminică, s-a finalizat fără incidente, conform ANP, citată de Agerpres.

Peste 90% din cei cu drept de vot

Peste 92% dintre deținuții care au drept de vot și-au exprimat intenția de a alege reprezentanții din Senat și Camera Deputaților, la scrutinul din 1 decembrie, după cum arată cele mai recente date centralizate de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), transmise la solicitarea Gândul. Deși procentul celor care vor să voteze la parlamentare este similar cu cel de la primul tur al alegerilor prezidențiale, din 24 noiembrie, numărul celor care au dreptul de vot pentru acest scrutin este de aproape trei ori mai mic.

Conform celor mai recente date transmise de Administrația Națională a Penitenciarelor, valabile la data de 28 noiembrie, 24.674 de persoane sunt private de libertate, dintre care 8.474 au fost identificate cu drept de vot la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților.

Dintre deținuții cu drept de vot, 7.834 (peste 92%) și-au exprimat, în scris, intenția de a vota la alegerile parlamentare din 1 decembrie.

Diferența este masivă față de primul tur al prezidențialelor, iar o explicație oficială nu a fost primită de la ANP. La alegerile prezidențiale din 24 noiembrie, din totalul de 24.696 de persoane private de libertate, 22.647 au fost identificate cu drept de vot, iar dinte acestea, 20.512 și-au exprimat, în scris, intenția de a vota.Unităţilor penitenciare le-au fost arondate 115 de secţii de votare şi 121 de urne speciale.

Cel mai mare număr de solicitanți era la Penitenciarul București Rahova – 791 deținuți care vor să voteze la alegerile parlamentare, urmat de penitenciarele Constanța – Poarta Albă (592) și Timișoara (452).

Cine votează

Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară organizate pentru alegerile parlamentare 2024 s-au deschis duminică, la ora 07:00 și se închid la ora 21:00.

Românii pot vota la alegerile parlamentare 2024 pentru 332 de deputați și 137 de senatori, dintre cei 6.330 de candidați de la 31 de formațiuni politice și 19 organizații ale minorităților naționale.

Peste 18 milioane de români au drept de vot în țară și alți aproape un milion pot vota la secțiile din străinătate, dar aceștia îi aleg doar pe cei șase parlamentari ai circumscripției electorale pentru cetățenii din afara țării.

Votarea în străinătate la alegerile parlamentare a început vineri, la 20:00, ora României, care era ora 07:00 în prima dintre cele 950 de secții deschise în diaspora, în Auckland, Noua Zeelandă, și se încheie luni, ora 07:00, pe Coasta de Vest a SUA.

Este al zecelea scrutin organizat după decembrie 1989 pentru desemnarea viitorilor parlamentari.

Sursa foto: MEDIAFAX FOTO

CITEȘTE ȘI:

Tot ce trebuie să știi despre votarea la alegerile PARLAMENTARE. Cine candidează pentru Senat și Camera Deputaților

A început votarea în străinătate la alegerile PARLAMENTARE. Prima secție din diaspora, deschisă la 20:00, ora României, în Auckland, Noua Zeelandă

Unde votezi duminică la alegerile PARLAMENTARE. Care este PROGRAMUL secțiilor de votare din țară

Cum afli rapid la ce SECȚIE poți vota la alegerile parlamentare. Cine poate vota pe listele suplimentare

Recomandarea video

Mediafax
Ce este „grief travel”, noul trend al vacanțelor pentru vindecarea traumelor emoționale
Digi24
„Lipiciul” care ține Rusia și China împreună într-o „prietenie fără limite”
Cancan.ro
Dovada clară că Andreea Bălan a terminat-o cu Petrișor Ruge. Cu cine l-a schimbat, după ce nu l-a invitat nici la nuntă
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Ce ne așteaptă dacă președintele nu reușește să facă un guvern stabil. Economistul Radu Nechita: „România merge pe urmele Greciei”
Mediafax
Primul Ordin European de Merit: Merkel, Sandu și Zelenski, printre laureați
Click
Reacția lui Octavian Ursulescu, după ce Ucraina și Moldova ne-au dat 3 puncte la Eurovision 2026: „E trist și dureros, ne sunt datoare rău!”
Digi24
Filmul „Fjord” al lui Cristian Mungiu, cu Sebastian Stan în distribuție, ovaţionat timp de 12 minute la Cannes
Cancan.ro
Detaliul care răstoarnă ANCHETA în cazul lui Cristian Staicu, medicul anestezist găsit mort în apartamentul său
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea, imagine rară din sala de fitness. Cum s-a fotografiat în colanți, la 52 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mai e valabil permisul auto dacă îți schimbi buletinul? Regula din Codul Rutier 2026 care te poate costa mii de lei
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Legătura dintre avuție și sănătate: ratele obezității stagnează în țările bogate, dar cresc în țările în curs de dezvoltare