Prima pagină » Știri politice » Scandal în MEXIC: Nunta unui diplomat român cu un oficial mexican, organizată la Muzeul Național de Artă sub pretextul unui eveniment diplomatic

Scandal în MEXIC: Nunta unui diplomat român cu un oficial mexican, organizată la Muzeul Național de Artă sub pretextul unui eveniment diplomatic

Ministerul Afacerilor Externe din Mexic a deschis o anchetă internă după ce presa a dezvăluit că un fost diplomat mexican ar fi organizat o nuntă privată la Muzeul Național de Artă din Mexic, folosind resurse publice. Evenimentul a avut loc pe 4 octombrie și a implicat și un funcționar al Ambasadei României.

Conform informațiilor publicate de diariodemexico.com, fostul șef de cabinet al ministrului de Externe, Martín Borrego Llorente, a utilizat muzeul pentru a sărbători nunta sa cu Ionuț Vâlcu, prim-colaborator al Ambasadei României. Evenimentul a fost prezentat oficial drept o festivitate care marca relațiile diplomatice dintre Mexic și România, dar ar fi fost, de fapt, o ceremonie privată.

La recepție au participat diplomați din ambele țări, inclusiv ministrul de externe al Mexicului, Alicia Bárcena.

Ancheta anunțată urmează să stabilească dacă actuali sau foști funcționari ai MAE din Mexic au utilizat în mod abuziv facilități publice sau documente oficiale pentru chestiuni personale.

Reacția MAE

Într-un comunicat oficial, MAE din Mexic a anunțat că investighează posibila utilizare abuzivă a spațiilor publice.

„Ministerul Afacerilor Externe (SRE) informează că, în legătură cu versiunile vehiculate în opinia publică cu privire la funcționari – sau foști funcționari – din cadrul acestei agenții care ar fi utilizat în mod necorespunzător spațiile publice, Corpul de Control Intern al Ministerului Afacerilor Externe a demarat investigațiile corespunzătoare”, a precizat Ministerul mexican de Externe.

„Buna ziua, evenimentul la care se face referire in articolele semnalate de dvs nu a fost organizat de Ambasada Romaniei. Acesta a fost un eveniment de ramas bun la care a participat conducerea MAE Mexican, diplomati mexicani si membri ai corpului diplomatic acreditat. Nici Ambasada Romaniei in Mexic, nici Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei nu au primit o solicitare de informatii din partea MAE Mexican. Domnul Ionut Marian Valcu este Prim-colaborator in cadrul Ambasadei Romaniei in Mexic misiunea sa urmand sa se incheie la termen la sfarsitul anului in curs”, a transmis Ministerul român de Externe.

Demisia lui Martín Borrego

Pe fondul scandalului, Martín Borrego Llorente a demisionat marți din funcția deținută la Ministerul Mediului și Resurselor Naturale. Într-o scrisoare publicată de mass-media, fostul diplomat a declarat că evenimentul a fost unul privat, desfășurat conform regulilor muzeului, și a fost plătit din fonduri personale.

„Demisionez voluntar, irevocabil și cu efect imediat (…) având în vedere versiunile jurnalistice ale evenimentului desfășurat la 4 octombrie 2024 la Muzeul Național de Artă (…) care-l implică pe subsemnatul”, a declarat Martín Borrego Llorente.

Cu toate acestea, el a recunoscut că a greșit utilizând e-mailul său instituțional pentru a solicita spațiul muzeului: „Această acțiune nu a fost corectă pentru un funcționar public și nici demnă de încrederea pe care mi-a acordat-o. Regret profund că v-am încălcat încrederea și că sunteți implicat în acest episod”, a declarat Borrego în scrisoarea sa adresată secretarului Alicia Bárcena, potrivit El Financiero.

CITEȘTE ȘI:

Delfini DROGAȚI, descoperiți în Golful Mexic. Cercetătorii au spus despre ce substanță e vorba, dar nu își explică existența ei în corpul mamiferelor

Mexicul îl AVERTIZEAZĂ pe Trump: Impunerea de taxe vamale ar putea lăsa sute de mii de americani fără loc de muncă

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pensiile magistraților și decarbonizarea, condiții pentru 2,6 miliarde de euro din PNRR. România are șase luni să îndeplinească jaloanele restante
Digi24
Cine este Maria Julissa, femeia care ar fi stârnit un adevărat război în Mexic, după uciderea liderului de cartel El Mencho
Cancan.ro
Doliu în presa din România! A murit Anca Pandea
Prosport.ro
FOTO. Ana Maria e considerată cea mai frumoasă fotbalistă din lume!
Adevarul
Consilier al guvernatorul BNR: România a pierdut 8 miliarde de euro în două zile înaintea turului doi al prezidenţialelor
Mediafax
Teama de îmbătrânire ar putea accelera procesul biologic al înaintării în vârstă, arată un studiu
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Verdict pentru Dorian Popa! Ce au decis judecătorii după ce a fost prins drogat la volan
Cancan.ro
Cristian Andrei rupe tăcerea la 3 luni după scandalul care a zguduit România: 'O femeie reușește să-l facă pe bărbat să se piardă cu firea'
Ce se întâmplă doctore
Cum a reușit Mihai Dedu să slăbească 36 de kilograme în mai puțin de un an! A ținut o dietă drastică: „Nu pot să mă laud că a fost simplu”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dorian Popa, condamnat definitiv la închisoare pentru conducere sub influența drogurilor. Cum va executa pedeapsa
Descopera.ro
O stea colosală și-a schimbat brusc culoarea!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La coafor: – Vă iau pe la spate? Clienta...
Descopera.ro
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure