Prima pagină » ALEGERI 2024 » Consultări tehnice între partidele pro-europene pentru armonizarea PROGRAMULUI comun de guvernare

Consultări tehnice între partidele pro-europene pentru armonizarea PROGRAMULUI comun de guvernare

Partidele pro-europene – PSD, PNL, USR, UDMR și reprezentanții minorităților – vor purta miercuri, de la ora 12:00, discuții la Parlament pentru armonizarea unui program comun de guvernare, potrivit unor surse politice din PSD și USR citate de Gândul.

UPDATE 18:00: Negocieri încheiate la Parlament

„Ne-am întâlnit într-o comisie care are caracter tehnic. Sunt reprezentanți ai tuturor partidelor politice care și-au propus să facă parte din această coaliție. A fost o discuție exploratorie. Am încercată să vedem care sunt pozițiile partidelor politice pe diverse teme. Și am constituit 9 grupuri de lucru, pe domenii, care vor analiza ce scrie în fiecare dintre programele de guvernare ale partidelor politice, să vedem ce este comun, vedem care sunt lucrurile care pot fi agreate de noi toți, și vedem ce rămâne în dispută, în așa fel încât să putem să conturăm un program de guvernare într-o perioadă cât mai scurtă”, a declarat senatorul PSD Adrian Țuțuianu.

UPDATE 15:09

Discuțiile de la Parlament continuă, iar fiecare delegație va merge la partidul său pentru a prezenta concluziile. Între timp, liderii partidelor pro-europene, Marcel Ciolacu, Elena Lasconi, Ilie Bolojan și Kelemen Hunor, se află într-o ședință la Guvern, potrivit surselor Gândul. (detalii AICI)

UPDATE 14:20

Negocierile dintre PSD, PNL, USR, UDMR și minorități au intrat într-o pauză. În sală au rămas doar delegațiile PSD și PNL.

UPDATE 13:20

Prim-vicepreședintele USR, Dominic Fritz, a declarat că formațiunea va face parte dintr-un guvern care își asumă reforme, sau nu va participa deloc. Declarațiile au fost făcute miercuri, la Parlament.

USR va face parte dintr-un guvern care își asumă reforme sau nu va face parte din guvern. Acum echipele au început această muncă de a negocia programul de guvernare, de a vedea dacă într-adevăr avem o viziune comună pentru ce trebuie să urmeze (…) Ce trebuie să fie clar este că această guvernare îşi asumă o reducere a cheltuielilor statului, trebuie să fie clar că această guvernare îşi asumă o reformă administrativă, trebuie să fie clar că această guvernare îşi asumă şi o reformă a instituţiilor care au eşuat în ultimele săptămâni, să includă şi o reformă a serviciilor şi trebuie să fie clar că această guvernare îşi asumă o reîntoarcere la cetăţenii României”.

UPDATE 12:25

Consultările au început în jurul orei 12:20. La discuții participă, printre alții:

  • din partea PSD: Adrian Chesnoiu și Adrian Țuțuianu;
  • din partea PNL: Ciprian Ciucu și Mircea Abrudean;
  • din partea USR: Claudiu Năsui și Cristian Ghinea;
  • din partea UDMR: Szabó Ödön și Lóránd Turos;
  • din partea minorităților: Varujan Pambuccian.

Sursa: Gândul

Știrea inițială

Deși întâlnirea va aduna reprezentanți din principalele partide politice, aceasta se va desfășura „la nivel tehnic”, fără participarea liderilor politici. Sursele citate au precizat că discuțiile vor fi purtate de experți ai fiecărui partid, care vor avea rolul de a elabora și armoniza detaliile programului de guvernare.

Scopul principal al acestor consultări este de a asigura coerența și consistența programului de guvernare, astfel încât, la nivelul coaliției, să fie stabilite măsuri clare pentru implementarea politicilor economice, sociale și europene, în contextul continuării angajamentelor României față de Uniunea Europeană.

Prioritățile PSD, PNL, USR, UDMR și ale minorităților

Marți, la Guvern, liderii coaliției pro-europene au purtat discuții de peste două ore pentru a stabili detaliile noii majorități din Parlament. Potrivit surselor Gândul, Marcel Ciolacu ar urma să fie propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru.

În cadrul primei întâlniri organizate în urma semnării Rezoluției comune de săptămâna trecută, au fost discutate câteva priorități esențiale.

1. Începerea dialogului pentru formarea rapidă a unui guvern pro-european

În zilele următoare, cele patru partide și reprezentanții Minorităților Naționale vor lucra la un program comun de guvernare, bazat pe dezvoltare și reforme și care va avea în vedere prioritățile cetățenilor României. Astfel, părțile au agreat să constituie o Comisie comună pentru realizarea programului de guvernare și grupuri de lucru pe domenii de activitate. Un plan concret de eficientizare și de reducere a cheltuielilor publice și a birocrației în administrația publică, se arată în comunicatul transmis.

2. Creșterea ritmului actual de investiții și a reformelor din PNRR

Momentul actual este unul decisiv pentru România. Este nevoie de o schimbare profundă, iar partidele pro-europene își asumă această responsabilitate. Partidele pro-europene se angajează să crească încrederea în instituții și în clasa politică, prin bună guvernare, transparență în cheltuirea banului public și respect față de cetățean.

Știre în curs de actualizare

CITEȘTE ȘI:

Acord PSD-PNL-USR-UDMR pentru formarea noului Guvern / Prioritățile esențiale stabilite pentru formarea noului Executiv

PSD, PNL, USR, UDMR și Minorități, coaliție pentru stabilitatea guvernării/ „Să voteze informat și rațional, să aleagă România proeuropeană”

Recomandarea video

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminatul Aris Eram, de la Antena 1, pentru cele 19 săptămâni la Survivor
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Apusul liderilor providențiali. Prăbușirea popularității lui Trump, Netanyahu și Putin oferă o nesperată gură de oxigen Occidentului
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
18 mai: ziua în care s-a născut Papa Ioan Paul al II-lea. Lucruri mai puțin știute despre suveranul pontif. A lucrat într-o carieră de piatră. „Nu vă fie frică!”
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Ce se întâmplă doctore
Ecuația sosului Bechamel fără cocoloașe. Cât lapte trebuie să pui, în funcție de cât unt și făină folosești
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Blindatul românesc VLAH, „testat” de doi șefi de stat la BSDA 2026
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Dioxidul de carbon are un efect ciudat asupra atmosferei Pământului, au aflat cercetătorii