Cine iese la luptă?

După multe întâlniri la nivel european – la care România, prin distinşii ei reprezentanţi, fie a fost, fie nu a fost luată în calcul –, după importante şi alarmante reuniuni la nivel global – din care nu ştiu dacă au ieşit şi informaţii cu adevărat relevante, dar cu siguranţă filmuleţe interesante create cu inteligenţa artificială de care nu vrem şi nu ştim să scăpăm –, un al treilea război mondial este, conform unor specialişti, destul de aproape. Se poate evita, se poate fenta, se poate deghiza în conflicte care sunt şi rezolvabile, dar poate şi veni. De-adevăratelea. Uite-aşa de uşor, cum spunem da sau nu, cum spunem frică sau cum rostim formule de apărare. Magice, desigur.

Am visat, într-o noapte, că a venit cel de-al treilea război mondial. Dar pe frontul de luptă, unde era plin de pericole, de teritorii disputate, unde erau atât de multe în joc, din partea României noastre – nici mică, nici mică – nu lupta nimeni. Nu ieşea niciun viteaz în faţă. Niciun bolovan, niciun stol de păsări, niciun om cu pălărie cu boruri largi, niciun rătăcit de prin magazinele non-stop în care găseşti totdeauna pe cineva dispus să dea mai mult pe o sticlă de apă rece. Nimeni, nimeni.

GALERIE FOTO Povestea tigrului care a mâncat 436 de oameni în Nepal și India. Un singur vânător i-a venit de hac

15:58

CONTROVERSĂ Crește presiunea asupra lui Merz. Zvonurile privind înlocuirea cancelarului german se intensifică. Ce nume apare tot mai des în mass-media germană

15:51

Ciudat vis, mi-am spus. Şi am încercat să mă odinhesc mai departe. Uitând de vise şi de visuri, desigur, până la alarma care mă chema către o oarecare unitate de învăţământ primar, să-mi las copilul la clasa a treia. Uitând, uitând, uitând.

Până la secunda în care, de parcă s-ar întâmpla ceva nou, ne aducem aminte. Şi de bune şi rele. Şi de casele fără căldură şi apă caldă în plină iarnă, despre care am scris atât de mult încât aproape că am redefinit pleonasmul. Degeaba. Şi de campaniile electorale cinstite, dar plătite din bani publici – care, apropo, nu se mai termină?, precum banii de alocaţii, de pensii, de salarii şi exemplele pot continua, dar iar plictisim… – şi de acelea pe care unii le consideră incorecte şi pe care diverse instituţii le investighează, le anchetează, le iau sub lupă.

Dar visul celui de-al treilea război mondial mi-a revenit în minte, cu prima ocazie cu care am pus iarăşi capul pe pernă. Ca un vis urât, desigur. Şi nu atât prin tancurile şi bombele din el, nici măcar, în mod cinic, prin copiii speriaţi care aşteaptă, fără să ştie, moartea, nu prin vestele antiglonţ inexistente, ci prin sentimental absolut copleştitor că trăim într-o ţară pe care nimeni n-ar mai sări, de bunăvoie, să o apere.

Asta a fost şi teza pe care m-am bazat când le-am spus alor mei, fără să intru în analize complexe, de ce cred eu că nu va începe un mare război în România: cine să-l ducă? Cine se luptă? Cine moare pentru ţară? Cine pune, înaintea propriilor interese, marea carte de istorie de mâine? Cine-i ăla cu onoarea, cu demnitatea, cu destul curaj, cât să iasă pe front şi să învingă sau să cadă – indiferent – în numele României?

Tocmai de aceea, când auzim clopotele şi ne simţim singuri, ne rugăm la Dumnezeu. Poate doar asta ne-a mai rămas.

În rest? Cine?

Citește și:

Asta ne lipsea!

Nici zi, nici noapte

Schengen, dragostea mea!

Amalgam de definiții

Ce s-a ales (de noi)