Iluzie optică virală | Găsiți iepurele înainte ca vânătorul să o facă!

Iluziile optice sunt teste geniale ale funcțiilor cognitive. Ochii tăi nu văd totul. Ceea ce percepi și modul în care creierul tău interpretează sunt două lucruri diferite. Aici se dezvăluie modul în care creierul tău umple golurile, filtrează distragerile și identifică modele. Să vedem dacă astăzi poți observa iepurele ascuns mai repede decât vânătorul.

Cei care pot rezolva aceste puzzle-uri tind să obțină un scor mai mare la IQ, în special la inteligența vizual-spațială. Ei și-au antrenat creierul de-a lungul anilor pentru procesare neuronală rapidă, memorie de lucru puternică și gândire critică.

Să vedem astăzi dacă poți descifra această iluzie optică și poți observa iepurele ascuns mai repede decât vânătorul. În imaginea de mai sus, există un vânător aflat la vânătoare. Are câinele lui și o pușcă.

VIDEO Ion Cristoiu: În strategia noastră, Nicușor Dan a trecut Rusia dușman. În strategia americană nu mai e

22:08

ALEGERI BUCUREȘTI 2025 Ion Cristoiu: Cel mai mare perdant al alegerilor pentru primăria București este PSD-ul, pentru că înaintea lui este un alt partid

22:00

Dar un iepure se ascunde de ochii vânătorului. El s-a camuflat atât de inteligent undeva în imagine. Iepurele aproape că devine invizibil dacă nu te concentrezi cu adevărat. Îl poți observa în doar 5 secunde?

Ai observat iepurele? Dacă nu, derulați în jos pentru a vedea unde se ascunde. Dacă ai văzut iepurele în 5 secunde sau mai puțin, bravo! Tocmai ai depășit vânătorul și ai deslușit iluzia optică.

Iluzia optică (sau iluzia vizuală) Este perceperea unei imagini care conduce la o estimare eronată a realității. De precizat este că, iluziile optice sunt studiate de psihologia percepției.

Iluziile optice fiziologice sunt un fel de imagini remanente datorate unor puternice, contrastante alternanțe de luminozitate, de culoare, de mișcare etc. Ele produc o puternică stimulare a zonei optice cerebrale.

Iluziile cognitive apar la interacțiunea diverselor idei predefinite privind lumea exterioară și care conduc la așa-numita „deducție inconștientă”. Ele sunt cele mai interesante și mai bine cunoscute. Nu au o cauză fiziologică, acționează la nivelul interpretării vizuale, al ipotezelor preconcepute, și au fost studiate în secolul al XIX-lea de către Hermann von Helmholtz.

CITEȘTE ȘI: