Prima pagină » Diverse » Ion Iliescu, dat în JUDECATĂ, cu două luni înainte de a ajunge la Terapie Intensivă. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României

Ion Iliescu, dat în JUDECATĂ, cu două luni înainte de a ajunge la Terapie Intensivă. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României

Ruxandra Radulescu
Ion Iliescu / Foto: Mediafax Foto/Alexandru Dobre

Ion Iliescu, fostul președinte al României, se află internat la secția de Terapie Intensivă a Spitalului „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București, fapt confirmat luni, 10 iunie 2025, de către Serviciul Român de Informații (SRI), instituție care administrează unitatea medicală. Cu doar două luni înainte ca sănătatea să i se înrăutățească, Iliescu a fost dat în judecată, transmite Capital.ro

Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, a fost adus la spitalul „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, secția de Terapie Intensivă, cu simptome respiratorii și se află sub supraveghere medicală atentă.

Cu doar două luni înainte de a fi internat, Ion Iliescu a fost trimis din nou în judecată în Dosarul Mineriadei din 1990, pentru infracțiuni contra umanității. Aceasta este una dintre cele mai grave acțiuni penale întreprinse împotriva unei personalități-cheie din perioada postdecembristă.

În aprilie 2025, Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General a anunțat oficial trimiterea în judecată a a lui Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu și Miron Cozma. în dosarul Mineriadei din 13–15 iunie 1990.

Ce acuzații i se aduc lui Ion Iliescu în dosarul Mineriadei

Acuzațiile care li se aduc sunt infracțiuni contra umanității, în legătură cu reprimarea violentă a manifestației pașnice din Piața Universității. Date din anchetă notează că intervenția forțelor de ordine și a minerilor ar fi fost aprobată și coordonată de autoritățile politice ale vremii, rezultând în moartea a cel puțin 4 persoane, rănirea altor câteva sute și privarea de libertate a peste 1.000 de manifestanți.

Ion Iliescu nu s-a prezentat la Parchet, atunci când s-a redeschis dosarul, în schimb, procurorii au fost cei care s-au deplasat la domiciliul său, pentru a-i comunicat oficial acuzațiile. Potrivit surselor judiciare, citate de Capital.ro, Iliescu și-a exercitat dreptul la tăcere.

Actualmente, Ion Iliescu este internat la terapie intensiv și este puțin probabil ca acesta să poată participa fizic la viitoarele termene de judecată. Avocații săi ar putea solicita expertize medicale care să justifice absența permanentă a clientului lor din sala de judecată.

În 2017 a fost trimis în instanță un dosar pentru judecarea violențelor de la Mineriada din 1990 și găsirea responsabililor pentru moartea celor patru persoane. Dosarul a fost returnat de mai multe ori pentru nelegalități de procedură, iar Înalta Curte a declarat nulitatea rechizitoriului, ceea ce a impus reluarea anchetei de la zero.

Citește și:

Spitalul SRI, despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu, internat de Terapie Intensivă: „Este conștient, stabil”

Care este STAREA actuală a lui Ion Iliescu, internat la spitalul SRI? Evaluarea doctorilor

Sorin Grindeanu îi urează SĂNĂTATE lui Ion Iliescu: Gândurile noastre bune sunt alături de dânsul

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
România dă lovitura la Locarno! „Nu e locul tău aici” câștigă Leopardul de Aur
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Cum au reușit 24 de iepuri să cucerească un întreg continent și să provoace dezastre. „Invazia începută în 1859 continuă și astăzi”
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Vacanța de vară se mută în toamnă. Cât costă un concediu în septembrie
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Avertisment pentru proprietarii de câini: apa aparent liniștită poate ascunde pericole mortale