Prima pagină » Diverse » Avertismentl Wizz Air. Toate zborurile „peste Franţa” vor fi perturbate!

Avertismentl Wizz Air. Toate zborurile „peste Franţa” vor fi perturbate!

Rene Pârșan
Avertismentl Wizz Air. Toate zborurile

Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa perturbă în prezent operaţiunile de zbor din Franţa, inclusiv tranzitarea spaţiului aerian şi rutele spre şi dinspre ţările vecine, avertizează Wizz Air. Problema afectează milioane de pasageri din întreaga Europă şi, prin urmare, trebuie să fie investigată de Comisia Europeană, spun reprezentanţii companiei aeriene.

În primele 48 de minute de la declanșarea grevei, aproape 50% dintre zboruri au fost anulate. Cert este că pentru mii de pasageri din Franța și Europa, călătoriile cu avionul spre și din Marsilia, Paris, Nisa, Bastia, Montpellier sau Ajaccio au devenit inaccesibile.

„Cauza principală a întârzierilor sunt controlorii de trafic aerian nemulțumiți de salarii și condițiile de muncă. La acestea se adaugă rezultatul unei politici de recrutare defectuoase, care a scos la iveală lacunele unui sistem bolnav: personal insuficient și slab pregătit”, susține sindicatul UNSA-ICNA, potrivit mesinfos.

Potrivit acestora, în cazul în care anulările nu pot fi evitate, Wizz Air precizează că oferă clienţilor afectaţi asistenţă promptă pentru a realiza o nouă rezervare pe zboruri alternative sau pentru a primi rambursări rapide.

Comunicatul Wizz Air pentru clienți

Wizz Air îşi informează pasagerii şi publicul larg că greva controlorilor de trafic aerian (ATC) din Franţa, aflată în afara controlului nostru, perturbă în prezent operaţiunile de zbor din Franţa, inclusiv tranzitarea spaţiului aerian şi rutele spre şi dinspre ţările vecine.

Această acţiune din industrie desfăşurată la nivel naţional a dus la congestionarea semnificativă a spaţiului aerian european, rezultând în întârzieri şi, în unele cazuri, în anularea inevitabilă a zborurilor pentru mai multe companii aeriene europene care operează în regiune, inclusiv Wizz Air.

În consecinţă, apelăm la răbdarea şi înţelegerea pasagerilor în această perioadă, deoarece perturbările în cauză sunt rezultatul unei acţiuni din industrie, independentă de voinţa noastră, precizează compania.

Pasagerii sunt încurajaţi să îşi verifice starea zborurilor pe site-ul web sau în aplicaţia mobilă Wizz Air înainte de a se îndrepta spre aeroport.

Citiți și: Grevele din Franța perturbă traficul aerian. Sute de zboruri au fost anulate, mii de pasageri, inclusiv din ROMÂNIA, au rămas blocați pe aeroporturi

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Fără închisoare pentru drogurile deținute pentru consum propriu. Proiectul care schimbă radical sancțiunile
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
Fratele fostului arbitru Gheorghe Moldovan reacționează după declarațiile Irinei Vasilcan: L-a dat la poliție
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Mediafax
Cosmopolis deschide a treia cale de acces spre București și devine prima comunitate cu ieșire în A3 și viitoarea A0
Click
Femeia de 100 de ani care mănâncă același fruct în fiecare dimineață dezvăluie 5 secrete simple pentru o viață lungă
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
Părăsită de chirurgul căsătorit, vedeta Antena 1 surprinsă pe bancheta din spate, a clacat! N-a suportat că bărbatul și-a ales propria soție, și a ajuns de urgență la spital
Ce se întâmplă doctore
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat alfabetul? Drumul literelor de la hieroglifele egiptene la alfabetul latin
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!