Prima pagină » Diverse » Două dintre principalele organizații pentru protecția ANIMALELOR din țară au fuzionat. „Credem în soluții umane pentru situația câinilor fără stăpân”

Două dintre principalele organizații pentru protecția ANIMALELOR din țară au fuzionat. „Credem în soluții umane pentru situația câinilor fără stăpân”

Madalina Prundea
Două dintre principalele organizații pentru protecția ANIMALELOR din țară au fuzionat. „Credem în soluții umane pentru situația câinilor fără stăpân”

Fundația Adăpostul Speranța și Animal Society au anunțat, miercuri, că, după aproape un sfert de secol de colaborare strânsă, emoții împărtășite și mii de suflete salvate, au fuzionat. Astfel, echipele celor două organizații vor continua activitatea cu un singur nume și o viziune comună ce vor sta la baza a noi programe de adopții, sterilizări și  educație, pentru o societate mai prietenoasă cu animalele.

Sub umbrela Fundației Adăpostul Speranța, noua echipă reunită aduce laolaltă experiența, pasiunea și dedicarea ambelor organizații cu scopul de a genera un impact real, profund și durabil în viața animalelor și a comunităților din România, au transmis, miercuri, oficialii noii organizații, printr-un comunicat de presă.

În prezent, fundația gestionează un adăpost cu aproape 500 de câini, cărora le oferă mai mult decât un simplu adăpost. Începută ca o misiune de voluntariat în 2001, cu obiectivul de a salva 300 de câini de la eutanasiere, Adăpostul Speranța a devenit una dintre principalele organizații din acest sector și a cooptat în echipa sa mai mulți medici specialiști, dar și profesioniști în salvare și adopții.

Prin preluarea echipei Animal Society, Adăpostul Speranța își consolidează capacitatea de a acționa la scară mai largă prin:

Campanii de sterilizare gratuită pentru câini cu și fără stăpân, în parteneriat cu autoritățile locale, o măsură esențială menită să reducă populația canină de pe străzi într-un mod etic și eficient, dar și prin implicarea în programele de sterilizare a pisicilor;

Misiuni internaționale și colaborări strategice cu instituții publice și ONG-uri, pentru reducerea suferinței animalelor abandonate;

Programe de educație civică și conștientizare care își propun să transforme relația oamenilor cu animalele și să cultive o cultură a respectului și compasiunii.

„Această fuziune este o continuare firească a unei prietenii solide și a unei direcții comune, asumate încă de la început. Este despre încredere, determinare și visul comun de a construi o societate în care fiecare animal este respectat și protejat. Este o promisiune că vom continua, cu și mai multă forță, să fim acolo pentru cei care nu pot cere ajutorul,” a declarat Florina Tomescu, Președinte, Fundația Adăpostul Speranța.

Fundația promovează educația pet-friendly din România

Printre principale obiective ale noii echipe lărgite, Fundația Adăpostul Speranța își propune să dezvolte mai mult educația pet-friendly din România, iar această fuziune are ca prim rezultat lansarea unui program de educație școlară.

Astfel, pe termen mediu, este planificată și realizarea primului centru educațional din România privind animalele de companie.

Prin acest proiect vor fi organizate mai multe vizite ale elevilor la Adăpostul Speranța, unde vor avea loc o serie de activități educative. De asemenea, echipa va face vizite în școli, prin programul propriu, dar și prin altele în care este implicată, precum Școala Altfel sau cele derulate de Protecția Animalelor CJ Ilfov. Peste 1000 de elevi au interacționat deja cu câini socializați, de la Adăpostul Speranța, în ultimii doi ani.

Potrivit organizației, un alt proiect care va lua naștere este cel prin care angajații din companii vor fi implicați pentru a duce mai departe mesajul privind adopțiile responsabile și pentru a genera mai mult impact pozitiv în societate. „Multinaționala Binelui” este un program de voluntariat prin care grupurile de voluntari pot petrece timp de calitate în compania câinilor din adăpost și le pot schimba viețile în bine.

„Credem în soluții umane pentru situația câinilor fără stăpân, precum adopțiile responsabile și sterilizările, iar cu ajutorul colegilor care ni se alătură, devenim o voce mai puternică și mai eficientă. Vom putea interveni mai repede, ajunge mai departe și construi parteneriate mai solide, totul pentru a face o diferență reală acolo unde este cea mai mare nevoie. Este un pas important spre o abordare sustenabilă, profesionistă dar și umană în gestionarea problemei animalelor fără stăpân din România”, a declarat Anca Tomescu, medic veterinar și manager al Adăpostului Speranța.

Noi campanii de sterilizare

Animal Society a derulat de-a lungul a peste 20 de ani campanii de sterilizări, dar și de educație în România, având astfel impact în viețile comunităților din mai multe regiuni din țară, inclusiv București-Ilfov. Cu membri ai echipei care au activat inclusiv în organizații internaționale, pe alte continente, unde au abordat mai multe probleme, de la animale sălbatice, la câini fără stăpân, organizația vine cu multă experiență.

Specialiștii care fac parte din noua echipă au derulat campanii de sterilizare în masă în: India, Sudan, Iordania, Egipt, Bulgaria, Kosovo, Germania, Italia, Republica Moldova, Lituania, Letonia, Macedonia, Albania, Croația, Serbia – în Belgrad și Kragujevac.

Echipa Speranța susține adopțiile și sterilizările ca principală soluție la gestionarea câinilor fără stăpân și se implică în numeroase dezbateri publice și proiecte legislative pentru bunăstarea animalelor. În plus, adăpostul a devenit exemplu de bune practici la nivel național. Prin zeci de mii de animale sterilizate în România, au prevenit apariția a peste 1 milion de animale fără stăpân în decursul ultimilor 10 ani, au transmis organizația.

În prezent, Adăpostul Speranța găzduiește aproape 500 de câini, iar în urma campaniilor constante de comunicare, în 2024 a reușit să stabilească un nou record propriu la adopții – 124 de câini au ajuns în familii iubitoare și responsabile.

Toți câinii salvați sunt tratați, sterilizați și microcipați în clinica proprie a Adăpostului Speranța. Ei au parte de un mediu prietenos, cu acces la locuri de joacă, la spa și la alte facilități din adăpost, până când este găsită o familie pentru fiecare. Peste 200 sunt câini seniori, dar și paraplegici, cu nevoi și tratamente speciale.

Toate acestea înscriu Adăpostul Speranța în cursa către primul centru de re-homing din regiunea de est a Europei – un centru care nu este doar un adăpost, ci o casă temporară a câinilor salvați până când aceștia ajung acasă, până când au parte de o adopție responsabilă, au transmis oficialii noii organizații.


Recomandarea autorului:

„Tocăniță pentru toți Bobiță” – Helmut Duckadam va GĂTI pentru 550 de câini fără adăpost

Primul muzeu din România dedicat câinilor fără stăpân, inaugurat duminică

Primul muzeu dedicat câinilor fără stăpân din România, inaugurat la Popeşti-Leordeni. „Mesagerii Speranței” își așteaptă oamenii lor (FOTO+VIDEO)

Recomandarea video

Mediafax
Bărbatul care a „păcălit” canicula: și-a răcit casa fără aer condiționat și fără facturi uriașe
Digi24
Toți oamenii ayatollahului: aliații Iranului învață să se descurce singuri
Cancan.ro
Pescobar, DISTRUS. Restaurantul mega celebru a fost ÎNCHIS! Motivul este halucinant
Prosport.ro
FOTO. Două jucătoare se iubesc. Relația lor e pusă de un eveniment unde trebuie să fie adversare
Adevarul
Criza politică din România a stricat planul Budapestei privind gazul din Marea Neagră. Presa maghiară scrie despre acordul crucial pentru Ungaria
Mediafax
Crama de pe Autostrada Soarelui care a dus vinul dobrogean în lume
Click
Daniel Iordăchioaie, experiență de coșmar după ce a acceptat un avans de 10.000 de dolari: „M-am băgat de frică. Groapa era adâncă de doi metri, iar pământul era deasupra mea”
Digi24
„Ceasul ticăie pentru Putin. Mai are 5 luni”. Avertismentul șefului serviciilor secrete estoniene privind pierderile uriașe ale Rusiei
Cancan.ro
A dat lovitura după Survivor! Gabi Tamaș a semnat. Pe ce post TV va putea fi văzut
Ce se întâmplă doctore
Ce arată primele rezultate ale necropsiei lui Robert, elevul din Bacău mort după ce s-ar fi înecat cu un sandwich
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4. Pleacă din pole position
Descopera.ro
De ce dinozaurii carnivori aveau brațe așa mici?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
O plantă considerată dispărută de 60 de ani a reapărut brusc