Prima pagină » Știri » Semnal de alarmă. Cine apără platformele de gaze din Marea Neagră? România este vulnerabilă: „Nu există un comandament unic dedicat securității energetice”

Semnal de alarmă. Cine apără platformele de gaze din Marea Neagră? România este vulnerabilă: „Nu există un comandament unic dedicat securității energetice”

Cristian Lisandru
Semnal de alarmă. Cine apără platformele de gaze din Marea Neagră? România este vulnerabilă: „Nu există un comandament unic dedicat securității energetice”

În prezent, securitatea platformelor offshore și a viitoarelor instalații strategice din Marea Neagră este asigurată teoretic, indirect, printr-un ansamblu de instituții, fără să existe o structură unică responsabilă exclusiv pentru protecția acestora.

Asociația Energia Inteligentă trage un puternic semnal de alarmă și transmite că există „actori principali”, identificați după atribuțiile prezentate în spațiul public.

  • Operatorul (OMV Petrom) – securitate industrială, monitorizare tehnică și control acces.
  • Paza platformei realizată de o Firmă de Securitate Privată – proceduri de securitate și echipe specializate.
  • Forțele Navale Române – asigură supravegherea și prezența navală în zona maritimă de responsabilitate a României, inclusiv monitorizarea amenințărilor maritime.
  • Forțele Aeriene Române – asigură supravegherea spațiului aerian și reacția la amenințări aeriene.
  • Serviciul Român de Informații și Serviciul de Informații Externe – monitorizează riscurile și amenințările de securitate.
  • Ministerul Afacerilor Interne și Poliția de Frontieră Română – au atribuții privind securitatea maritimă și controlul frontierelor.
  • Autoritatea Navală Română – monitorizează traficul naval și siguranța navigației.

„Respectiv cineva (nu se știe cu exactitate cine!!!) trebuie să încadreze juridic ce incident este și alt cineva (din nou nu se știe cu exactitate cine!!!) să sesizeze una sau mai multe din instituțiile amintite mai sus”, se arată pe site-ul Asociației Energia Inteligentă.

„Neptun Deep nu se află în apele teritoriale ale României, ci în Zona Economică Exclusivă a României”

Nu există nici o instituție care să aibă misiune principală și/sau exclusivă apărarea infrastructurilor energetice offshore și/sau onshore și coordonarea asigurării securității energetice a României.

  • Cine coordonează răspunsul în primele 30 de minute după un incident?
  • Cine are imaginea integrată asupra energiei, securității maritime, riscurilor cibernetice și amenințărilor hibride pentru infrastructura critică?
  • Cine decide prioritățile dacă sunt afectate simultan platformele offshore, rețeaua electrică și aprovizionarea cu gaze?

Acest lucru devine și mai important odată cu dezvoltarea proiectului Neptun Deep, care va reprezenta una dintre cele mai importante infrastructuri energetice ale României și ale Uniunii Europene, amplasată la aproximativ 170 km de țărm.

Neptun Deep nu se află în apele teritoriale ale României, ci în Zona Economică Exclusivă a României.

  • În apele teritoriale (12 mile marine de la coastă), România exercită suveranitate deplină, similar teritoriului național.
  • În Zona Economică Exclusivă, România nu are suveranitate teritorială, ci drepturi suverane asupra resurselor și infrastructurilor economice, inclusiv asupra exploatărilor de hidrocarburi și a instalațiilor offshore.â

Protecția unei astfel de infrastructuri este mult mai complicată

Protecția unei astfel de infrastructuri este mult mai complicată din punct de vedere juridic și militar decât protecția unui obiectiv aflat pe teritoriul național.

„Dacă mâine ar avea loc:

  • un atac cu drone maritime;
  • un sabotaj asupra conductelor submarine;
  • un atac asupra platformelor de producție;
  • o operațiune hibridă împotriva infrastructurii critice;
  • un blackout,

răspunsul teoretic ar implica simultan Forțele Navale, Forțele Aeriene, serviciile de informații, Ministerul Energiei, operatorii economici și alte structuri ale statului. În realitate probabil am avea o bâlbă colectivă”, atrage atenția Dumitru Chisăliță, Senior Consultant in domeniul gazelor si al energiei si președintele Asociației Energia Inteligentă.

Dispeceratul Național de Securitate Energetică a rămas în faza de proiect

Nu există însă un comandament unic dedicat securității energetice care să coordoneze permanent aceste capabilități.

Din perspectiva securității naționale, odată cu intrarea în producție a Neptun Deep și dezvoltarea altor proiecte offshore, România va trebui probabil să treacă de la conceptul actual general de „supraveghere generală a spațiului maritim” la un concept pragmatic și de protecție permanentă a infrastructurilor energetice, similar modelelor utilizate de Norvegia sau Regatul Unit pentru platformele din Marea Nordului.

De fapt, întrebarea „Cine apără platformele de gaze din Marea Neagră?” scoate în evidență vulnerabilitatea mare a României care poate să fie eliminată prin propunerea înaintată de Asociația Energie Inteligentă, Guvernului  României încă din anul 2016, de constituire a Dispeceratul Național de Securitate Energetică, instituție independentă în coordonarea Guvernului.


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă la Marea Neagră! Șeful NATO și ministrul turc de Externe, discuții de urgență după atacurile cu drone
Digi24
George Simion, în Parlament: Libertate pentru Călin Georgescu! Vai, ce vă excitați când auziți numele ăsta
Cancan.ro
Milionarul Horațiu Nicolau și Lidia Buble și-au spus ADIO 😯 Prima reacție a artistei
Prosport.ro
Marea campioană a pierdut toată averea de milioane și a plecat la Dubai: „L-am descoperit pe Iisus. O iau de la zero la 38 de ani”
Adevarul
Luca Niculescu vrea să schimbe harta administrativă a României. Ce greșeli trebuie să evite Guvernul
Mediafax
Taxele, marea necunoscută a anului viitor. Ce anunță noul premier despre banii românilor
Click
Cum arată acum Cornelius Roșiianu, prezentatorul „Telejurnalului” de la TVR din perioada comunistă: „Iute la mânie, tipicar și neîndurător cu nemunca”
Digi24
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
Cancan.ro
Primul mesaj din partea familiei lui Kim Jong-un, după ce s-a spus că ar fi în comă. Ce zice sora lui
Ce se întâmplă doctore
Când trebuie depus dosarul de pensionare și în cât timp vine prima pensie? Termenele pe care trebuie să le știe toți românii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Descopera.ro
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, misterul celor două fețe ale Lunii
Mediafax Italia
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Mediafax Spania
Se promulgă legea „antiokupa”?! Ce pedepse dure ar putea fi prevăzute