Prima pagină » Diverse » (P) Primii 500 de lei investiți sunt mai greu de plasat decât următorii. Cum îți construiești ușor primul Plan de Investiții

(P) Primii 500 de lei investiți sunt mai greu de plasat decât următorii. Cum îți construiești ușor primul Plan de Investiții

(P) Primii 500 de lei investiți sunt mai greu de plasat decât următorii. Cum îți construiești ușor primul Plan de Investiții

Ai 500 de lei pe care ai putea să îi investești și deschizi pentru prima dată o aplicație de investiții. Pare simplu ce e de făcut, însă în fața listei cu Acțiuni și ETF-uri apar întrebări grele de genul: ce aleg, cât investesc într-un singur loc, cumpăr acum sau mai aștept? Prima investiție poate deveni astfel mai dificilă decât te-ai fi așteptat.

Nu suma este neapărat problema. Cei 500 de lei sunt doar un exemplu. Dificultatea vine din faptul că trebuie să iei mai multe decizii în același timp, fără experiența care să îți ofere un reper. Iar când sunt banii tăi la mijloc, posibilitatea de a greși se simte cu totul diferit față de momentul în care doar urmărești evoluția unei companii.

Înainte de a ști ce cumperi merită, așadar, să răspunzi la altele: pentru ce investești, pentru cât timp și cum ai reacționa dacă valoarea portofoliului tău ar scădea cu 10% sau 20%? Banii de care ai putea avea nevoie în viitorul apropiat au un rol diferit de cei pe care îți permiți să îi investești pentru mai mulți ani.

De la 500 de lei la primul portofoliu

Odată ce știi de ce investești și ce nivel de risc poți accepta, alegerea devine mai ușor de filtrat. La XTB, ai acces la peste 9.600 de Acțiuni și ETF-uri, cu 0% comision* până la un rulaj lunar cumulat de 100.000 de euro, conform condițiilor aplicabile.

Nu trebuie însă să alegi singur dintre mii de instrumente. Planurile de Investiții XTB pot fi predefinite, diversificate global și adaptate diferitelor niveluri de risc, Sectoriale, dacă vrei expunere pe anumite industrii, sau DIY, dacă preferi să-ți construiești singur portofoliul.

În noua versiune poți combina în același Plan și ETF-uri cu Acțiuni individuale. Astfel, primii 500 de lei nu trebuie priviți ca o încercare de a găsi „acțiunea câștigătoare”, ci ca prima piesă dintr-un portofoliu pe care îl poți continua în timp.

Următorii 500 de lei au deja o destinație

La prima investiție trebuie să iei aproape toate deciziile de la zero. După ce ai însă un portofoliu și știi ce urmărești, următoarea sumă nu mai vine cu aceeași listă de întrebări. Dacă obiectivele și nivelul de risc au rămas aceleași, poți continua strategia pe care ai ales-o deja.

Planurile de Investiții XTB includ și Auto Invest, prin care contribuțiile pot fi automatizate, precum și rebalansarea la cerere, pentru situațiile în care evoluția investițiilor modifică în timp proporțiile stabilite în portofoliu. Din aplicație poți vedea structura Planului și evoluția investițiilor, fără să fii nevoit să cauți în fiecare lună o nouă idee în care să investești.

Aici se vede, de fapt, diferența dintre a cumpăra ocazional o acțiune și a avea un plan. Nu mai pornești de fiecare dată de la ce cumpăr luna aceasta, pentru că banii noi pot continua o strategie care există deja.

Ce se schimbă după prima investiție

Pe internet este ușor să dai peste portofolii de zeci sau sute de mii de euro și să ajungi la concluzia că o sumă precum 500 de lei este prea mică pentru a conta. Numai că dimensiunea portofoliului altcuiva nu spune nimic despre punctul din care începi tu.

Cei 500 de lei sunt, în cazul nostru, doar un exemplu. Nu există o sumă care să garanteze rezultate și nici un motiv pentru a investi bani de care ai putea avea nevoie pentru cheltuieli curente sau situații neprevăzute. Investițiile presupun risc, iar valoarea lor poate scădea inclusiv sub suma investită.

Prima investiție schimbă, în primul rând, felul în care te raportezi la bani. Odată ce ai construit un portofoliu, ai deja o structură pe care o poți urmări, completa și ajusta în timp. De aceea, primii 500 de lei pot fi mai greu de investit decât următorii. Nu pentru că alegerile viitoare devin mai simple sau lipsite de risc, ci pentru că ai deja un punct de plecare. Știi cum ți-ai împărțit banii, ce nivel de risc ți-ai asumat și ce vrei să urmărești pe termen mai lung.

Cu timpul, investițiile pot deveni astfel o parte firească din felul în care îți administrezi banii zi de zi. Iar cei 500 de lei cu care ai început capătă o semnificație mai mare decât suma în sine: sunt începutul primului tău portofoliu.

*0% comision pentru un rulaj lunar până în 100 000 EUR. Tranzacțiile efectuate după depășirea acestui prag vor avea un comision de 0.2% (minim 10 EUR). Se poate aplica un cost de conversie valutară de 0.5%.

XTB S.A. permite plasarea automată, recurentă, a ordinelor de cumpărare pentru Instrumente Financiare sau Acțiuni Fracționate în conformitate cu Planul de Investiții creat. Deciziile de investiții, precum alocarea fondurilor, frecvența și valoarea pozițiilor și plasarea ordinelor, îți aparțin în mod exclusiv. Exemplele din articol sunt ipotetice și au rol exclusiv ilustrativ și educațional. Costurile reale diferă în funcție de obiceiurile fiecărei persoane. Investițiile implică riscuri și pot genera pierderi. Investește responsabil.

Fotografie generată cu AI.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Petrolul o ia razna după atacurile SUA-Iran! Brent se apropie de 90 de dolari pe baril
Digi24
Donald Trump este mai periculos ca niciodată. Pe cine se va răzbuna el, după eșecul din Iran
Cancan.ro
Calcul complet. Ce pensie primești în România, dacă ai lucrat part-time (4 ore pe zi)?
Prosport.ro
Imaginile care au făcut furori pe internet! Fosta soție a starului, în bikini
Adevarul
Cât mai îndurăm criza? Un economist de la UBB Cluj spune cât mai avem de îndurat
Mediafax
Așa arată MADURO după capturarea de către SUA!
Click
Cum a scăpat o mamă din colții unui rechin alb de 4 metri: „Mi-a sfâşiat pielea!”
Digi24
Capcana shrinkflation în magazinele din România: Mii de produse la raft cu preț neschimbat, dar gramaj redus. „Se cunoaște la buzunar”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Ce se întâmplă începând cu 11 septembrie, în toată România
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Rocsana Marcu după ce a părăsit definitiv România? Face bani mulți și se răsfață în vacanțe de lux
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cât trebuie să lucreze ore pe zi un taximetrist pentru a rămâne profitabil? Costurile de exploatare modifică programul de lucru al taximetriștilor
Descopera.ro
Zile de cumpănă pentru România. Mărturia unui diplomat francez
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
„Pustietatea absolută” din „Al nouălea cer”: Prima galaxie fără stele descoperită vreodată de omenire, aproape confirmată