O întâlnire discretă între Marius Lulea și Dan Voiculescu a avut loc la biroul celui din urmă din București, lucru confirmat la postul de televiziune B1 chiar de Marius Lulea. Surprins de faptul că informația despre această întâlnire a devenit cunoscută, Lulea a susținut că este urmărit sau că cei care i-au dat întâlnire l-ar fi atras într-o capcană.
Rămâne însă esențial fondul problemei: întâlnirea a avut loc, iar contextul politic în care s-a produs ridică semne de întrebare cu privire la negocierile purtate pentru susținerea noii variante de Guvern și pentru un eventual vot acordat lui Luca Niculescu, scrie stiripesurse.ro.
De asemenea, potrivit surselor noastre, Marius Lulea s-a întâlnit în această perioadă, în contextul negocierilor pentru noua formulă de guvernare, și cu Sebastian Ghiță, la Belgrad, respectiv cu Maricel Păcuraru, la locuința patronului Realitatea. Discuțiile au vizat aceeași miză: noua variantă de Guvern.
În timp ce public se vorbește despre principii și despre ieșirea din criza politică, în spatele ușilor închise se poartă discuții pentru o nouă formulă de putere.