Prima pagină » Economic » Economia globală » Uniunea Europeană » UE dă undă verde taxării „superprofiturilor” din energie. Dezbaterea ajunge la masa ECOFIN

UE dă undă verde taxării „superprofiturilor” din energie. Dezbaterea ajunge la masa ECOFIN

Gilda Popa
UE dă undă verde taxării „superprofiturilor” din energie. Dezbaterea ajunge la masa ECOFIN

Comisia Europeană susține dreptul statelor membre de a taxa profiturile excepționale ale companiilor energetice, spun reprezentanții Executivului european în timp ce președinția irlandeză a Consiliului a anunțat că subiectul va ajunge în această săptămână la ECOFIN. Subiectul a fost readus în discuție la dezbaterea din Parlamentul European (PE) de miercuri, în contextul în care șase state membre cer un cadru comun la nivelul Uniunii pentru un mecanism similar crizei energetice din 2022.

Oficialii europeni discută dacă actuala creștere a prețurilor energiei justifică revenirea la un instrument folosit în timpul crizei din 2022–2023 și, eventual, construirea unui cadru european. Următorul pas concret va avea loc la nivelul  reuniunii miniștrilor de Finanțe, în cadrul ECOFIN de vineri, 9 octombrie, unde tema urmează să fie discutată și analizată de structurile tehnice ale Consiliului.

Sondaj Gândul


Crezi că Nicușor Dan a făcut alegerea potrivită cu desemnarea premierului Luca Niculescu?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Ce state membre au cerut taxarea profiturilor excepționale din energie

Discuția din cadrul PE  vine după ce șase state membre – Germania, Austria, Italia, Polonia, Portugalia și Spania —au cerut în august un cadru european pentru taxarea profiturilor excepționale ale companiilor energetice, printr-o scrisoare adresată președinției irlandeze a Consiliului. Dezbaterea din legislativul european a fost deschisă de eurodeputata Marie Toussaint, care a cerut o abordare europeană comună pentru taxarea profiturilor excepționale ale companiilor energetice.

„Pentru viitorul finanțării, să luăm exemplul marilor companii petroliere. Acestea au înregistrat profituri de peste 7 miliarde de dolari în doar șase luni în Uniunea Europeană. Și totuși, încă o dată, v-ați opus taxării acestor superprofituri pe care le-au obținut. Așadar, ce trebuie făcut? Cum pot fi scutite de orice responsabilitate pentru creșterea prețurilor la pompă și pentru efectele pe care aceasta le are și asupra climei? (…)
Ceea ce cerem este ca această taxă să fie similară în întreaga Europă. Cum am putea să nu facem acest lucru când lipsesc 750 de milioane [n.r. de euro] pentru a putea finanța transformarea energetică de care avem nevoie?”, a spus eurodeputata franceză în deschideera dezbaterilor.

La rândul său, comisarul european pentru Energie și Locuințe, Dan Jørgensen, a susținut că statele membre sunt cel mai bine plasate să decidă dacă și cum taxează profiturile excepționale, în funcție de particularitățile propriilor piețe energetice.

„Statele membre sunt cel mai bine plasate pentru a taxa profiturile excepționale, ținând cont de specificul sectorului energetic și al operatorilor locali”, a declarat Jørgensen la finalul dezbaterii.

Comisia spune că va respecta deciziile naționale și este pregătită să furnizeze exemple de bună practică privind măsurile adoptate de state, urmând în același timp să analizeze impactul acestora asupra pieței unice.

Subiectul, discutat în această săptămână la ECOFIN

Thomas Byrne, ministru de stat irlandez pentru afaceri europene și apărare și reprezentant al președinției Consiliului în dezbaterea de la Strasbourg, a confirmat că subiectul va fi discutat în această săptămână la ECOFIN și că structurile tehnice ale Consiliului vor analiza opțiunile disponibile. Președinția irlandeză a cerut, de asemenea, Comisiei să monitorizeze evoluția prețurilor energiei și datele privind profiturile excepționale din sector și să evalueze dacă situația justifică o intervenție similară celei adoptate în 2022.

UE a creat deja un precedent în contextul crizei energetice din 2022

Miza discuției este legată de precedentul creat în timpul crizei energetice din 2022. Prin Regulamentul 2022/1854, UE a introdus o contribuție temporară de solidaritate pentru companiile și sediile permanente active în sectoarele petrolului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinării. Mecanismul viza profiturile impozabile din 2022 și/sau 2023 care depășeau cu mai mult de 20% media profiturilor impozabile din cei patru ani fiscali începând cu 2018. Contribuția avea o rată de cel puțin 33% asupra acestei baze, iar statele puteau aplica măsuri naționale echivalente.

Veniturile puteau fi utilizate pentru sprijinirea gospodăriilor și companiilor afectate de prețurile ridicate, reducerea consumului de energie, investiții în eficiență energetică și energie regenerabilă sau protejarea locurilor de muncă.
Acest mecanism a fost însă conceput ca o măsură excepțională și temporară pentru 2022 și 2023 și nu se aplică automat situației actuale.

Comisia lasă deschisă și varianta unei intervenții comune

Dan Jørgensen nu a exclus o intervenție europeană ulterioară, precizând că evoluția prețurilor trebuie urmărită și că UE trebuie să fie pregătită să utilizeze instrumente suplimentare pentru protejarea consumatorilor, dacă situația o impune.
În aprilie, prin pachetul AccelerateEU, Comisia indicase deja că statele pot utiliza măsuri de impozitare a profiturilor excepționale pentru a susține echitatea socială. Executivul european s-a oferit să furnizeze asistență și exemple de bună practică, cu evaluarea efectelor asupra pieței unice.

În același timp, Comisia subliniază că eventualele măsuri fiscale trebuie să țină cont de necesitatea menținerii investițiilor în sectorul energetic și în dezvoltarea surselor cu emisii reduse.
Până în prezent, nici Comisia Europeană, nici Consiliul nu au anunțat până acum o contribuție obligatorie nouă la nivelul UE.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Teroare în Europa! Rețea de traficanți de droguri, implicată în crime, răpiri și atacuri cu grenade. Aproape 50 de arestări
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Cancan.ro
ndă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 ajunge în Canada. Cine este scriitoarea care a dat peste cap pronosticurile
Click
Doliu în lumea medicală din România. A murit Oana Ciobanu, una dintre vocile importante din timpul pandemiei
Digi24
Putin e Dobby. O rusoaică a făcut un scandal monstru pentru că celebrul personaj expus într-o vitrină semăna prea mult cu dictatorul
Cancan.ro
Medic estetician, ucis în plină zi în cabinetul său. Dr. Alexander nu a mai putut fi salvat
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ