Prima pagină » Actualitate » Adrian Năstase critică în termeni duri petrecerea PSD din weekend: „A fost o greșeală foarte mare! / O imagine care va rămâne / Mă gândesc cu groază ce ar fi zis Ion Iliescu”

Adrian Năstase critică în termeni duri petrecerea PSD din weekend: „A fost o greșeală foarte mare! / O imagine care va rămâne / Mă gândesc cu groază ce ar fi zis Ion Iliescu”

Adrian Năstase critică în termeni duri petrecerea PSD din weekend: „A fost o greșeală foarte mare! / O imagine care va rămâne / Mă gândesc cu groază ce ar fi zis Ion Iliescu”

Fostul premier și lider al PSD Adrian Năstase a criticat dur, la emisiunea Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu de la Gândul, petrecerea organizată în weekend la Timișoara, cu ocazia botezului copilului lui Alfred Simonis, eveniment la care au participat numeroși lideri social-democrați și la care a cântat artistul italian Al Bano. Năstase consideră că imaginile de la petrecere, asociate cu opulența și luxul afișat de participanți, reprezintă o gravă greșeală de imagine pentru PSD, mai ales într-o perioadă marcată de dificultăți economice și discuții despre pensii, salarii și deficitul bugetar. De asemenea, el s-a întrebat ce ar fi zis Ion Iliescu, dacă vedea imaginile.

Fostul premier a apreciat că organizatorii au dat dovadă de lipsă de inspirație atunci când au permis filmarea și mediatizarea evenimentului. În opinia sa, problema nu este participarea liderilor politici la o petrecere privată, ci mesajul transmis publicului într-un moment în care social-democrații au responsabilități importante la guvernare.

„A fost o poveste foarte neinspirată. Sigur, decizia botezului bănesc a fost luată înainte de alegeri. Unii au spus că a fost o poveste organizată cu ocazia intrării la guvernare. Bănuiesc că decizia era anterioară. Dar a fost o decizie nefericită să cheme presa să filmeze toată povestea asta”, a declarat Adrian Năstase.

Adrian Năstase, despre petrecerea cu Al Bano: „A fost prea mult. A fost opulență”

Fostul președinte al PSD a comentat și alegerea artistului italian Al Bano pentru spectacolul oferit invitaților. Năstase a precizat că preferințele muzicale sunt o chestiune personală, dar a sugerat că atmosfera evenimentului a amplificat percepția de lux excesiv.

„Iar pe fond, pentru că asta cred că este chestiunea mai importantă, eu nu sunt un mare adept al lui Albano. Albano nu e membru PSD. Dar Albano era interesant pe vremea FSN-ului”, a afirmat fostul premier.

Năstase a continuat, explicând că nu intenționează să judece gusturile muzicale ale participanților, însă consideră că dorința de a transforma evenimentul într-o manifestare elegantă a produs un rezultat politic contrar celui dorit.

„Nu cred că, în acest moment, Albano reprezintă culmea. Nu amestec lucrurile. În definitiv, fiecare cu gusturile lui muzicale. Dar cred că, din dorința fiecăruia de a arăta că vine într-un cadru mai elegant, s-a ajuns la o situație care, în mod evident, va avea nevoie acum de un medicament foarte puternic.”

În opinia sa, PSD va avea nevoie de un efort considerabil pentru a depăși efectele negative ale imaginilor devenite publice.

„Mă gândeam cu groază ce ar fi spus Ion Iliescu dacă ar fi văzut imaginile astea”

Unul dintre cele mai dure pasaje ale intervenției lui Adrian Năstase a fost cel în care fostul premier a evocat figura lui Ion Iliescu, fostul președinte al României și una dintre personalitățile care au marcat istoria PSD.

Năstase s-a întrebat cum ar fi reacționat Iliescu în fața imaginilor de la petrecerea social-democraților, făcând o comparație implicită între valorile tradiționale ale partidului și imaginea actualei conduceri.

„Nu știu care va fi acest medicament. Mă gândeam cu groază ce ar fi spus Ion Iliescu dacă ar fi văzut imaginile astea. Îmi aduc aminte de anumite momente din trecut, pe care probabil și tu ți le amintești.”

Fostul premier a subliniat că liderii PSD ar fi trebuit să anticipeze reacțiile provocate de expunerea publică a petrecerii, cu atât mai mult cu cât sunt politicieni cu experiență, aflați de multă vreme în funcții importante.

„Este clar că a fost prea mult. A fost opulență. A fost o imagine care va rămâne. Oamenii ăștia au experiență politică, pentru că sunt în funcții de mult timp. Nu s-au gândit însă și la contextul acesta. Ai 11 miniștri la guvernare. Toată lumea e cu ochii pe tine”, a avertizat Năstase.

Critici în contextul crizei economice: „Cât de prudent este acest lucru pentru cineva care se pretinde social-democrat?”

Adrian Năstase consideră că momentul ales pentru o asemenea expunere publică a fost cu atât mai neinspirat cu cât România traversează o perioadă de dificultăți economice, iar în spațiul public se discută despre deficit, măsuri bugetare și posibilitatea indexării pensiilor și salariilor.

În acest context, fostul premier a pus sub semnul întrebării compatibilitatea dintre imaginile de la petrecere și mesajul politic al unui partid care se revendică de la valorile social-democrației.

„Într-un moment de criză, toată discuția publică a fost despre ce a lăsat Bolojan în urmă. Despre confruntările pe deficit, despre care este mai mic și care este mai mare. Se indexează sau nu pensiile și salariile? După care vedem aceste imagini. Cât de prudent este acest lucru pentru cineva care se pretinde social-democrat?”

Potrivit fostului lider al PSD, imaginile de la petrecerea din Timișoara riscă să devină un reper negativ pentru partid, care va putea fi exploatat politic inclusiv în viitoarele confruntări electorale.

„A fost o foarte mare greșeală. Iar aceste imagini, care sunt până la urmă foarte puternice, vor rămâne întipărite în memoria oamenilor. Vor fi readuse în atenția votanților în diferite momente din viitor”, a concluzionat Adrian Năstase.

CONTEXT. Botezul fiului lui Alfred Simonis a reunit liderii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu a fost naș, iar Al Bano a cântat la petrecere

Petrecerea care a provocat controverse a avut loc sâmbătă seară, 31 octombrie 2026, la Timișoara, cu ocazia botezului celui de-al treilea fiu al lui Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

Potrivit informațiilor publicate de Gândul, evenimentul a reunit numeroase personalități din PSD, inclusiv membri ai Guvernului și reprezentanți ai conducerii partidului. Nașul copilului a fost chiar președintele PSD, Sorin Grindeanu, care are o relație apropiată cu familia Simonis, fiind și nașul de cununie al cuplului.

Printre participanți s-au numărat fostul premier Marcel Ciolacu, Lia Olguța Vasilescu, Claudiu Manda, Florin Manole, Bogdan Ivan, Alexandru Rogobete și Alexandru Rafila.

Unul dintre momentele importante ale serii a fost spectacolul susținut de cântărețul italian Al Bano, cunoscut pentru piese precum „Felicità” și „Ci sarà”.

Imaginile apărute ulterior în spațiul public au provocat reacții critice, inclusiv din partea adversarilor politici ai PSD. Gândul a relatat că Dominic Fritz, liderul USR, a ironizat ținutele costisitoare afișate de unii dintre participanți și de partenerele acestora.

Controversele l-au determinat și pe Sorin Grindeanu să ofere explicații publice. Liderul PSD a declarat luni, 2 noiembrie, că înțelege criticile apărute în urma evenimentului și că regretă percepția creată în rândul românilor afectați de măsurile de austeritate.

„Responsabilitatea noastră este să ne ridicăm la nivelul așteptărilor oamenilor”, a transmis Grindeanu.

Ceea ce a început ca un eveniment privat de familie s-a transformat într-o controversă politică, în care imaginile de la petrecere au readus în discuție discrepanța dintre mesajul social al PSD și luxul afișat de unii dintre reprezentanții săi. Tocmai această contradicție este cea asupra căreia atrage atenția Adrian Năstase, avertizând că efectele de imagine ar putea urmări partidul mult timp de acum înainte.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Le Monde: România, pe lista țintelor Rusiei. Ce obiective strategice au fost vizate
Digi24
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Cancan.ro
Divorțul secret al unui important lider PSD + primele declarații. Avem toate detaliile rupturii!
Prosport.ro
„Strălucitoare”. Prezentatoarea TV a atras toate privirile cu apariția ei
Adevarul
Prețuri de groază la Bran, de Halloween! Turiștii au avut parte de fiori reci când au văzut cât costă un mic și intrarea la castel
Mediafax
Rogobete îl scoate pe Bolojan vinovat pentru criticile primite de PSD după petrecerea de la Timișoara
Click
Regele Charles, lăsat fără umbrelă în mijlocul furtunii! Ce a spus după ce s-a udat până la piele
Digi24
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Cancan.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Ce se va întâmpla în apropierea Mării Negre
Ce se întâmplă doctore
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Activitatea fizică ne-ar putea reduce riscul genetic de depresie, indică un nou studiu
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Spania
Cum să economisești bani?! Două metode simple: „Funcționează bine!”