Prima pagină » Puterea Gândului » Profesorul Barroso bate România cu pixul în cap

Profesorul Barroso bate România cu pixul în cap

Profesorul Barroso bate România cu pixul în cap
Îmi stăpânesc mirarea și iritarea provocate de unele dintre cerințele CE, tocmai pentru că e vorba de Comisia Europeană.

Îmi stăpânesc mirarea și iritarea provocate de unele dintre cerințele CE, tocmai pentru că e vorba de Comisia Europeană. De la înălțimea acestui organism nu mă așteptam, în primul rând, la un document atât de lung. Câteva principii esențiale, formulate clar și ferm, cu cererea de respectare a acestora întocmai și imediat, erau de ajuns. Cum sunt, de pildă:
– „Respectarea statului de drept și a independenței sistemului judiciar”.
– „Conformarea imediată în fața deciziilor Curții Constituționale”.

În schimb, avem în față un adevărat act tutelar, un fel de „socreală” care detaliază inutil și forțează uși deschise. Ce-i asta, „nicio grațiere prezidențială în cursul actualei președinții”? „Grațierea lui Adrian Năstase” a fost doar o fumigenă de presă, fără vreo bază reală, scoasă din discuție de președintele interimar Antonescu prin declarație publică: „Nu voi grația pe nimeni”.  Cum poate CE să ceară ceva legat de nimic?

Cum poate să facă același lucru în legătură cu procurorul general și șeful DNA, a căror menținere în funcție e formulată expres? Tot președintele interimar a precizat public cu două-trei zile în urmă: „Nu vor fi schimbați procurorul general, șeful DNA, șefii SRI și SIE etc”. De ce, ca să fie „rechizitoriul” mai bogat?  N-ajunge câte nefăcute a comis guvernul USL, de ce trebuie să i se pună în cârcă și ce n-a făcut?

Apoi, e cât se poate de corect ca Bruxellesul să ceară „renunțarea la folosirea de ordonanțe de urgență în cazul unor decizii care afectează statutul instituțiilor fundamentale ale statului, ori Constituția, și în situații care nu prezintă urgență”.  Dar unde era CE când guvernul Boc îneca parlamentul în ordonanțe de urgență, aproape desființându-l? Dl Barroso n-a fost la fel de bine informat ca acum când PDL încerca să vâre pe gâtul nației, în cel mai anticonstituțional și antidemocratic mod cu putință,  ordonanța de comasare a alegerilor locale cu cele generale?

„Numirea unor miniștri împotriva cărora să nu fi fost formulate decizii că nu respectă criteriile de integritate. Obligația celor care nu respectă aceste criterii să părăsească posturile”. Împotriva lui Mircea Diaconu nu exista o hotărâre  definitivă când a fost numit. Când această hotărâre a apărut, dl Diaconu și-a  dat pe loc demisia – deci, încă o spargere de ușă deschisă?

Mi-am exprimat în scris și oral dezaprobarea și îngrijorarea față de comportamentul puterii USL în ultimele săptămâni. Încă o dată, mă bucură, în calitate de cetățean, atenția mărită pe care ne-o acordă Europa și sunt convins că, în principiu, ne este de folos. Dar nu pot spune că sunt foarte fericit când Bruxellesul bate România cu pixul în cap.  Pricepem și fără asta.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
EXCLUSIV: Ce știa procurorul cu 3 zile înainte de scandalul cu pistolul
Digi24
Bărbat prins de radar cu 172 kmh pentru că își ducea la spital tatăl muşcat de câine. Ce reacție au avut polițiștii
Cancan.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Poliția i-a confiscat Ferrari-ul de 3,7 milioane de lire sterline la o jumătate de oră după ce s-a urcat la volan
Mediafax
Cât mai poate funcționa singurul reactor activ de la Cernavodă. Când ar putea fi repornit Reactorul 1
Click
Horoscop marți, 11 august. Leii au o atitudine pozitivă, iar Balanțele își schimbă stilul de viață
Digi24
„Să le ia organismul din ei”. Cum explică mama unuia dintre tinerii care au atacat ambulanța agresiunea revoltătoare a acestora
Cancan.ro
Cum a ajuns o tânără să scoată 5.000 de euro din buzunar după o noapte de distracție la UNTOLD
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Un producător din CHINA urcă rapid în clasamentul auto din România. Despre cine este vorba?
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
O supernovă a dezvăluit un mod complet diferit în care mor stelele