Prima pagină » Puterea Gândului » Președintele Masăverde
Președintele Masăverde
Știu că voi pierde referendumul la numărul de voturi. Dar dacă nu se adună cele 9 milioane și ceva de votanți și Curtea nu-l validează, mă întorc la Cotroceni.

Știu că voi pierde referendumul la numărul de voturi. Dar dacă nu se adună cele 9 milioane și ceva de votanți  și Curtea nu-l validează, mă întorc la Cotroceni.

Acesta este, condensat, mesajul transmis de președintele suspendat T. Băsescu la Realitatea TV.  Am greșit, dar acum e prea târziu, cum vreți să mai facă 50% plus 1  un președinte după opt ani de mandat, amintiri și explicații, părea că un deja fost președinte al României a început să-și scrie memoriile. Singura speranță: să nu vină destui cetățeni la vot.

Și dacă se întâmplă asta, atunci „sunt gata categoric, da, să coabitez cu Victor Ponta”. Deci, după ce dl Băsescu a anunțat că „dacă-l mai găsesc prim-ministru pe acolo după referendum n-o să-i mai dau lui Ponta vreun alt mandat de premier după alegerile din toamnă”, iar dl Ponta, la rândul său, l-a numit pe T. Băsescu „un nemernic cu dosare penale care își joacă viața și libertatea la referendum”, președintele suspendat e pregătit pentru coabitare…

Mai mult, în dorința de a începe să legitimeze în ochii cetățenilor eventuala sa întoarcere ca președinte „la masa verde” (a făcut uitate ca și cum n-ar fi fost  zicerile „cavalerești” din ultimele zile „nu vreau să câștig la masa verde”),  dl Băsescu mai spune și că și-a dorit colaborarea cu guvernul Ponta, a încercat, dar ce păcat, nu s-a putut, uitând că tocmai evocase planificarea suspendării cu mult timp înainte, de către Dan Voiculescu, „plan pus în aplicare în ziua 59 din cele 60 prevăzute de Voiculescu”. Ce am putea înțelege, că-și dorea colaborarea cu complotiștii?

Dl Băsescu pune întreaga miză a acestui referendum pe prezența la vot.  Și cea mai gravă greșeală pe care ar putea s-o facă USL ar fi să forțeze validarea referendumului fără condiția de cvorum. Dacă tot s-a băgat în campania electorală până în gât, aruncând cât colo haina de președinte interimar, dl Crin Antonescu ar trebui măcar să promulge legea referendumului în varianta Curții Constituționale și să închidă această discuție și la București, și la Bruxelles.

Pentru că, la urma urmei, așa e, ca să-l citez pe dl Băsescu, cinstit: dacă nu vine la vot măcar un alegător român din doi, atunci înseamnă că suntem un popor inconștient, indolent, iresponsabil, troglodit politic,  care și-ar merita soarta. Soarta care îl așteaptă dacă la Cotroceni se întoarce un Traian Băsescu înfrânt la referendum gata să coabiteze cu plagiatorul Ponta până n-o mai rămâne pe aici piatră peste piatră.

PS

Dl Băsescu a confirmat sută la sută observația făcută vineri de subsemnatul în emisiunea Gândul.live: butonul 3, la care răspunde Dumnezeul adevărului,  este numele Rex al câinelui care a plecat cu o bucată din creierul Elenei Ceaușescu în gură, în „relatarea” lui CV Tudor, adică un „detaliu” funcționând ca ancoră de real  pentru minciuna flotantă.

Recomandarea video

Mediafax
Nicușor Dan, despre delegația României la Washington: „Prezența noastră clarifică relația bilaterală după dubiile din 2024”
Digi24
Soldații SUA sunt copleșiți de atât de multe date de pe câmpul de luptă, încât e nevoie de inteligența artificială pentru sortare
Cancan.ro
Tovarășul lui Alex Bodi l-a înfruntat pe 'Măcelarul lui Bebino'. Avem imaginile întâlnirii de gradul 0
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Noua ordine din AUR. Ce ascunde, de fapt, promovarea tandemului Dungaciu-Peiu: „Creează impresia de specializare”
Mediafax
„Care activitate? Că aia de judecată, sigur nu”. Șefa Inspecției Judiciare răspunde după ce mai mulți magistrați s-au plâns că nu mai au acces la alte dosare decât cele în care lucrează. Cum au, de fapt, acces procurorii la dosare
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Un aliat al lui Putin amenință puterile europene cu represalii dacă vor confisca nave din „flota fantomă” a Rusiei
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Ce se întâmplă doctore
Cum arată și ce face astăzi Ana Paula Arósio? Actrița din „Terra Nostra” e total schimbată. Nimeni nu o mai recunoaște
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Controalele cu radarul pistol scot la iveală mai mult decât depășirea vitezei legale. Ce au găsit polițiștii în trafic
Descopera.ro
Ce vrea să construiască NASA pe Soare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Ce erau cu adevărat și cum erau folosite „cornetele calcolitice” de către oamenii antici?