Prima pagină » Puterea Gândului » Băsescu e trecutul, Antonescu nu poate fi viitorul

Băsescu e trecutul, Antonescu nu poate fi viitorul

Băsescu e trecutul, Antonescu nu poate fi viitorul
Mă întreb cât de mare e disperarea lui Crin Antonescu, de-l duce de mânuță în penibilul absolut.

Mă întreb cât de mare e disperarea lui Crin Antonescu de-l duce de mânuță în penibilul absolut. Ce credibilitate mai poate avea președintele unei țări, membră NATO și UE – lasă că țara a bătut, ani de zile, după 90, la toate ușile, geamurile, oberlihturile și chepengurile celor două structuri, până i s-a permis să intre, decredibilizată fiind de conducerea guvernelor criptocomuniste, producătoare de mineriade și democrații originale -, care, cu ton de țățică nevricoasă, suduie peste gard imperialismul putred și găunos, de la Washington, până la Bruxelles și Berlin.

Ce revanșă îl mână în luptă pe un politician, încă tânăr, care, dacă n-ar fi chiulit de la școală și din politică, ar fi înțeles mersul istoriei înainte, cu atât mai mult cu cât se declară a fi un activist politic de sorginte liberală?!

Este Crin Antonescu atât de obsedat de fotoliul prezidențial, încât să poată fi manipulat, peste măsură, de interesele unor grupuri obscure? Să sperăm că nu. Dar ce explicație plauzibilă poate avea atunci „înfierarea” mânioasă a emisarului SUA și a ambasadorului Americii la București, tocmai când aceștia exprimau îngrijorarea Washington-ului față de manevrele neconstituționale aplicate de guvernul de la București? Care să fie motivul declanșării aroganțelor meschine îndreptate către Angela Merkel și Jose Manuel Barroso, atunci când aceștia cereau dovezi ale funcționării statului român în cadru democratic?

Gogomănia prezidențială „ad-interim” a decretat, pe nerăsuflate, că toți aceștia s-au lăsat influențați de dezinformările lui Traian Băsescu, transmise cancelariilor occidentale pe canale numai de el știute. Cât să fii de derutat, încât să nu-ți dai seama că Guvernul SUA ori Casa Albă nu fac conversație pe firul scurt cu garajul suspendatului, și nici revista presei de la București, dimineața, la o turcească cu caimac? Chiar să nu înțelegi, la valoarea ta de președinte, fie și interimar, că știrea exactă traversează Oceanul pe cu totul alte canale? Chiar să nu-ți dai seama că informația provenită dintr-un spațiu important din punct de vedere geostrategic, mai ales în actuala conjunctură mondială, nu poate fi interpretată după ureche, în America?

Și atunci, ce îți dă dreptul să-i sfidezi arogant pe toți acești oameni, care îți spun că manevrele tale politice, la nivel de președinție, guvern și parlament, au depășit cadrul legal? Că nu e democratic să dai jos un președinte, chiar așa, al trecutului, cum este Traian Băsescu, numai pentru că ți-ai încropit o majoritate de traseiști în Parlament? Că nu poți să organizezi un referendum și abia după să-i numeri pe participanți la vot ca să brodești majoritatea, că te râd și curcile? Că nu poți face presiuni asupra celorlalte instituții ale statutului, chiar dacă ești președinte interimar, la Cotroceni, și folosești acute în discurs?

Personal, nu cred că americanii și europenii sunt „oamenii lui Băsescu”, tot așa cum ceilalți, care cer USL să guverneze în cadru constituțional, nu au, neapărat, o legătură cu președintele suspendat. Băsescu, cu bunele și relele lui, este deja trecutul.

Antonescu, cu disperările și aroganțele sale, nu poate fi, însă, viitorul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
De ce a luat Emily Burghelea decizia de a se muta definitiv cu toată familia din România în Spania? Imagini exclusive din noua lor casă: „Nu am plecat pentru plajă”
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Ar trebui sau nu să avem încredere în sfaturile financiare primite de la AI? Iată ce spun experții!