14 Decembrie, calendarul zilei: Aura Urziceanu împlinește 79 de ani. Un an de la decesul lui Mircea Diaconu

Publicat: 14 12. 2025, 07:15

Gândul vă prezintă calendarul zilei de duminică, 14 decembrie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată.

Aura Urziceanu este una dintre cele mai remarcabile voci feminine din muzica românească, apreciată mai ales pentru interpretările sale în jazz, pop și muzică ușoară. S-a născut pe 14 decembrie 1946 în București într-o familie de muzicieni și a început studiul viorii de la vârsta de cinci ani, sub îndrumarea tatălui său, violonist și profesor de muzică. Cariera sa a început la Radiodifuziunea Română în 1959, iar în anii ’60-‘70 s-a impus ca solistă versatilă, cântând atât muzică ușoară, cât și jazz. A evoluat pe scene importante din lume, inclusiv alături de legende ale jazzului ca Duke Ellington, Ella Fitzgerald, Quincy Jones și mulți alții. În anii ‘80 s-a stabilit în Canada, unde a continuat să cânte și să își dezvolte cariera internațională. Deși la un moment dat a renunțat la cetățenia română din cauza unor dezamăgiri personale și profesionale, vocea și stilul său rămân parte din patrimoniul muzical românesc.

Mircea Diaconu a fost unul dintre cei mai apreciați actori români, dar și o personalitate activă în viața publică. Născut pe 24 decembrie 1949 la Vlădești, județul Argeș, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București și s-a impus rapid prin talentul său autentic. A jucat în numeroase filme și spectacole de teatru care au devenit repere ale culturii române, printre care Buletin de București, Filantropica, De ce trag clopotele, Mitică? sau Asfalt Tango. A fost un actor carismatic, apreciat pentru umorul subtil și profunzimea personajelor sale. A fost implicat și în politică, fiind europarlamentar și senator, unde s-a remarcat prin discursuri directe și preocuparea pentru cultură și identitate națională. Mircea Diaconu a murit pe 14 decembrie 2024, la vârsta de 74 de ani, după o lungă luptă cu un cancer pancreatic. Rămâne în memoria publicului ca un artist complet și un om cu o voce puternică în societatea românească.

Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi:

Nașteri 🎂

🎂1503: Nostradamus 🇫🇷✒️ faimos astrolog, medic, cabalist și farmacist. Celebritatea sa se datorează lucrării Les Propheties, a cărei primă ediție a apărut în 1555
🎂1887: Virgil Madgearu 🇷🇴🗣 ministru de finanțe din partea PNȚ. A fost teoreticianul care a fundamentat doctrina politică a curentului țărănist. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române. În 1940 a fost asasinat de un comando legionar ca răspuns la pozițiile sale antifasciste, în pădurea Snagov
🎂1918: Radu Beligan 🇷🇴🎭 Pe 15 decembrie 2013 a fost inclus în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai longeviv actor aflat în activitate pe scena unui teatru
🎂1924: Raj Kapoor 🇮🇳🎬 devenit mai cunoscut prin rolul jucat în filmul Vagabondul (1951)
🎂1932: Gheorghe Constantin 🇷🇴⚽️ poreclit „Profesorul”, a fost un fotbalist simbol al Stelei București
🎂1946: Aura Urziceanu 🇷🇴🎤 considerată una dintre cele mai importante voci românești ale jazzului
🎂1946: Jane Birkin 🇬🇧🇫🇷🎬👜 actriță și cântăreață engleză care a locuit în Franța. Este cunoscută ca muza lui Serge Gainsbourg care i-a scris o serie de albume. Devine fashion-icon, casa Hermès lansând celebra geantă care-i poartă numele
🎂1949: Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz 🇷🇴🗣
🎂1968: Florin Chilian 🇷🇴🎤
🎂1976: Tammy Blanchard 🇺🇸🎬 Life with Judy Garland: Me and My Shadows (2001), The Good Shepherd (2006), Moneyball (2011), The Invitation (2015), Tallulah (2016)
🎂1988: Vanessa Hudgens 🇺🇸🎬🎤

Decese 🕯

🕯️1799: George Washington 🇺🇸🗣 primul președinte al SUA
🕯️1946: Ioan Alexandru Brătescu-Voinești 🇷🇴✒️ faimos pentru povestirile sale, scrise inițial pentru copiii săi. Eroul din nuvela „Neamul Udreștilor” e un strămoș al scriitorului
🕯️2013: Peter O’Toole 🇬🇧🎬 cunoscut pentru rolurile sale memorabile de film, scenă, televiziune și voce, personalitate distinctă din generația „tinerilor furioși” (anii 1950) din UK, a fost nominalizat de 8 ori la Oscar, dar nu a primit nici unul
🕯️2020: Gérard Houllier 🇫🇷⚽️ A antrenat Paris Saint-Germain, RC Lens, FC Liverpool, club cu care a câștigat și Cupa UEFA în 2001, și Olympique Lyonnais, club de care s-a despărțit la 25 mai 2007. A fost și antrenorul echipei naționale a Franței între 1992 și 1993
🕯️2024: Mircea Diaconu 🇷🇴🎬

Evenimente📋

📋🆘☢️ Ziua Internaţională de Protest împotriva Reactoarelor Nucleare

Calendar 🗒

🗒1280: Prima atestare documentară a orașului Sighișoara
🗒1458: Atestarea documentară a municipiului Onești, printr-un act de danie emis de cancelaria lui Ștefan cel Mare
🗒1467: Bătălia de la Baia: Ștefan cel Mare înfrânge armatele maghiare conduse de regele Matei Corvin, care invadasera Moldova
🗒1819: Alabama a devenit cel de-al 22-lea stat american
🗒1864: Este inaugurată Școala de Belle–Arte din București, înființată prin decretul domnesc
🗒1869: Inaugurarea oficiala a clădirii Universității din București, construită între 1857-1869 după planurile arhitectului Alexandru Orăscu
🗒1888: Hariclea Darclée debutează pe scena Operei Mari din Paris cu rolul „Margareta” din opera „Faust”
🗒1900: Fizicianul Max Planck face publică noua sa teorie despre natura energiei – teoria cuantelor – care va sta la baza fizicii moderne
🗒1911: Exploratorul norvegian Roald Amundsen a devenit primul om care a ajuns la Polul Sud
🗒1918: Pentru prima oară femeile din Marea Britanie au avut drept de vot la alegerile generale
🗒1918: La „Metropolitan Opera” din New York a avut loc premiera operei „Gianni Schicchi” a compozitorului italian Giacomo Puccini
🗒1939: Războiul de Iarnă: Uniunea Sovietică este exclusă din Liga Națiunilor pentru invadarea Finlandei
🗒1946: Adunarea Generala a ONU a ales orașul New York ca sediu permanent al ONU
🗒1955: România alături de Albania, Austria, Bulgaria, Cambodgia, Ceylon, Finlanda, Ungaria, Irlanda, Italia, Iordania, Laos, Libia, Nepal, Portugalia și Spania se alătură statelor membre ONU
🗒1972: Programul Apollo: Eugene Cernan este ultima persoană care a pășit pe Lună
🗒1976: A fost inaugurat Muzeul Teatrului Național din Iași
🗒2001: S-a înființat, la București, postul privat de televiziune „B1 TV”
🗒2012: Atac armat la o școală primară din Connecticut, SUA, unde au fost ucise 28 de persoane și încă două rănite. Majoritatea decedaților au fost copii cu vârste cuprinse între 5-10 ani și 6 adulți (inclusiv atacatorul și mama lui)
🗒2016: Desființarea echipei de fotbal „FC Rapid București” după ce a fost declarată în faliment
🗒2021: Oamenii de știință anunță că sonda solară Parker a NASA a devenit prima navă spațială care a pătruns în coroana stelară a Soarelui în timpul unui zbor în aprilie

CITEȘTE ȘI:

13 Decembrie, calendarul zilei: Actorul Dick Van Dyke împlinește 100 de ani, Steve Buscemi 68. Moare Nichita Stănescu, la 50 de ani

12 Decembrie, calendarul zilei: Jennifer Connelly împlinește 55 de ani, Monica Bîrlădeanu 47. Se stinge Mălina Olinescu

11 Decembrie, calendarul zilei: Gianni Morandi împlinește 81 de ani. Ziua internațională a munților

>>>>>> Aura Urziceanu împlinește 79 de ani. Un an de la decesul lui Mircea Diaconu