14 ianuarie 2026, sărbătoare importantă în calendarul ortodox. Cine a fost Sfânta Nina
Miercuri, 14 ianuarie 2026, creștin-ortodocșii o prăznuiesc pe Sfânta Nina, cea născută în Capadocia, în jurul anului 290. Se spune că Sfânta Nina a fost rudă apropiată a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, un vechi manuscris indicând că a fost chiar verişoara acestuia.
Sfânta Nina s-a născut într-o regiune unde locuiau mulți georgieni.
Cine a fost Sfânta Nina
Tatăl ei, Zavulon, a plecat din Capadocia pentru a-și oferi serviciile Împăratului Maximian, iar mama sa, Suzana, născută și ea în Capadocia, era sora episcopului Ierusalimului. Părinții Sfintei Nina s-au cunoscut și s-au căsătorit la Ierusalim, după care au plecat în Capadocia.
La împlinirea vârstei de 12 ani, Sfânta Nina s-a întors împreună cu familia la Ierusalim. De acolo, tatăl său a plecat în pustia Iordanului, închinându-și viața lui Hristos, iar mama sa a rămas să slujească ca diaconiță în Sfânta Biserică a Învierii, pentru a avea grijă de femeile sărmane și bolnave.
Sfânta Nina a plecat din Orașul Sfânt către Armenia împreună cu Sfânta Ripsimia și alte 35 de fecioare, însoțite de stareța Gaiani. Veniseră din Roma pentru a scăpa de prigoana lui Dioclețian, care o voia pe Ripsimia de soție. Acestea sunt pomenite ca mucenițe în ziua de 30 septembrie, fiind mult chinuite și, în cele din urmă, omorâte de regele Armeniei, Tiridati.
Rolul jucat în istoria poporului georgian
Sfânta Nina a ajuns să predice neîncetat Sfânta Evanghelie și le spunea georgienilor să se roage, pregătindu-i în acest fel pentru sfântul botez, care s-a săvârșit cu ajutorul Sfântului împărat Constantin cel Mare. Acesta l-a trimis în Iviria pe arhiepiscopul Antiohiei, Eustatie, împreună cu doi preoți.
Arhiepiscopul a botezat mai întâi familia regală, după care i-a botezat pe ostașii și demnitarii regelui.
Poporul s-a apropiat cu multă bucurie de taina botezului, îndemnat de cuvintele Sfintei Nina, care le spunea că cel care se va naște din apă și din Duh (Ioan 3, 5) va vedea lumina cea adevărată și va moșteni viața veșnică.
Sfânta Nina, după mulți ani de rodnică misiune, și-a dat duhul în pace în mâinile lui Hristos în ziua de 14 ianuarie, cel mai probabil în anul 338, potrivit „Monahismul ortodox românesc”.
RECOMANDAREA AUTORULUI: