A murit Gheorghe Mihăeși, cel mai votat primar din istoria Constanței
Gheorghe Mihăeși, primarul Constanței în perioada 1996-2000, s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani. Anunțul a fost făcut de familia fostului edil.
„Cu durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celui care a fost Gheorghe Mihăieși, în vârstă de 80 de ani. A fost un om bun, un suflet cald și un sprijin pentru toți cei care l-au cunoscut. Ne va lipsi nespus și va rămâne veșnic în inimile noastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a transmis familia, conform Constanța 100%.
Cine a fost Gheorghe Mihăeși
Primar al Constanței în perioada 1996-2000, Gheorghe Mihăeși a rămas în memoria publică datorită performanței electorale pe care a obțintut-o la alegerile locale din 1996. Acesta și-a câștigat funcția cu peste 90.000 de voturi. Recordul nu a mai fost atins de către nimeni, până în prezent.
În 2000, Gheorghe Mihăieși a pierdut alegerile din 2000 în fața lui Radu Mazăre, cu care a avut un scandal uriaș public.
La începutul anilor 2000, în perioada când încă era primar al Constanței, Gheorghe Mihăieși a semnat cu firma Fin.Co.Ge.Ro un contract de concesiune a unui teren de peste 50.000 de metri pătraţi pentru construirea unor locuinţe în cartierul Faleză Nord.
Gheorghe Mihăeși, scandal uriaș cu Radu Mazăre
Deși regretatul edil declarase inițail că toate cheltuielile de infrastructură ale construcțiilor vor fi suportate de Fin.Co.Ge.Ro. Însă, conform contractului, primăria era obligată să realizeze lucrările pe propria cheltuială.
După ce a pierdut alegerile în fața lui Radu Mazăre, reprezentanții Fin.Co.Ge.Ro au cerut primăriei să achite lucrările executate, în baza contractului încheiat cu fostul edil Gheorghe Mihăieși.
Radu Mazăre a refuzat și l-a acuzat pe Mihăeși că ar fi acționat în complicitate cu italienii și ar fi vrut să prejudicieze grav orașul, lucru care a stârnit un scandal monstru.
Într-un final, în 2011, Primăria Constanța a fost obligată să plătească firmei italiene aproximativ 13 milioane de euro pentru lucrările executate.