Adio, încărcătoare clasice pentru laptopuri. Ce devine obligatoriu în Uniunea Europeană, din 28 aprilie 2026

Publicat: 28 04. 2026, 13:47

Este oficial. Începând de marți, 28 aprilie 2026, toate laptopurile vândute în Uniunea Europeană trebuie să includă un port USB-C ca interfață de încărcare cu fir, indiferent de marcă, preț sau design. Practic, încărcătoarele clasice pentru laptopuri vor dispărea din UE, iar acest timp de încărcare, prin USB-C, va deveni obligatoriu.

Acest lucru se datorează faptului că, începând cu această dată, intră în vigoare Directiva UE 2022/2380, aprobată în decembrie 2022, după ce le-au acordat producătorilor mai mult de trei ani pentru a se adapta și a rezolva orice complexități tehnice ale încărcării de mare putere. Acest regulament stabilește obligativitatea ca toate dispozitivele electronice să aibă un încărcător comun, cel ales fiind USB-C. Motivul? „Consumatorii europeni au fost frustrați prea mult timp de încărcătoarele incompatibile care se îngrămădesc în sertare”, arată El Economista.

Se impune integrarea încărcării de tipul USB-C pentru laptopuri în UE

Laptopurile trebuie să aibă încărcător de tip USB-C

Există mai multe tipuri de încărcătoare care sunt utilizate chiar și în prezent. Însă, s-a decis se se impună o reglementare prin care să existe un încărcător comun. Acum, perioada de 3 ani care a fost pentru adaptare se încheie în curând. Astfel, orice dispozitiv nou vândut va trebui să aibă port USB-C ca port de încărcare.

Chiar dacă încărcătorul telefonului este de tip USB-C și poate fi conectat la un laptop nou, acesta nu va avea suficientă putere pentru a încărca dispozitivul. Cauza este simplă. Acest lucru se întâmplă pentru că un încărcător de telefon are de obicei o putere de ieșire de 20-30 de wați, în timp ce un încărcător de laptop necesită cel puțin 65 de wați, iar cele mai puternice modele între 90-100 de wați.

Față de cele specifice telefoanelor mobile, încărcătoarele de tip USB-C pentru laptopuri pot fi mai scumpe. Conform sursei citate, prețul pornește de la 40-50 de euro per bucată, în funcție de caracteristici.

Autorul recomandă:

Sursă foto: Envato – imagini cu rol ilustrativ