Administrația Națională „Apele Române” a reluat accesul informatic, în urma atacului cibernetic. S-au refăcut conturile de utilizator
Apele Române anunță reluarea accesului informatic în urma atacului cibernetic. De asemenea, au fost refăcute şi conturile de utilizator ale consumatorilor.
Societatea a mai precizat și că serviciul de email se află în curs de stabilizare, după ce a fost reluat accesul securizat la serviciile informatice.
Accesul la aplicația economică, dar și la cea de dispecerat este reluat gradual și etapizat, la nivelul fiecărei Administrații Bazinale de Apă, fiind respectați pașii pentru restabilirea infrastructurii informatice.
De asemenea, lucrările pentru securizarea și repunerea în funcțiune a site-ului www.rowater.ro sunt în desfășurare.
Reprezentanții „Apele Române” precizează că investigația privind atacul cibernetic din 20 decembrie este încă „în desfășurare”, dar și că stadiul intervențiilor de refacere a infrastructurii cibernetice va fi comunicat periodic către consumatori.
Reamintim că Administația Bazinală „Apele Române” a fost lovită recent de un atac cibernetic de tip „ransomware”, care a afectat peste 1.000 IT din întreaga țară.
Atacul a vizat serverele de baze de date, aplicații, dar și servere de email-uri
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Atac cibernetic la Complexul Energetic Oltenia. Sistemele informatice au fost blocate