Un fost ambasador al SUA îl acuză pe Ilie Bolojan că este iresponsabil când blochează formarea unui nou guvern. Ce spune despre Adrian Veștea
Fost ambasador al Statelor Unite în România, Adrian Zuckerman a făcut o radiografie puternică a crizei politice de la noi din țară. El a vorbit la Antena 3, joi seară, despre blocajul la nivel guvernamental, context în care l-a acuzat pe Ilie Bolojan că este iresponsabil.
În opinia lui Zuckerman, lui Bolojan nu îi pasă de România. Mai mult, apropierea liderului PNL de Germania este deosebit de periculoasă pentru țara noastră.
Zuckerman: „Nu le pasă de poporul român”
Fostul ambasador american a dezvăluit și că, la Washington, se cunoaște în detaliu ce se întâmplă în România. Adrian Zuckerman a precizat că tocmai s-a întors din SUA, iar acolo Senatul și, mai ales, Casa Albă au cunoștință despre situația creată la București. Astfel, se știe că premierul demis Ilie Bolojan a amenințat parlamentarii care au o altă opinie decât linia adoptată de PNL.
„Aș vrea să discutăm și să ne uităm la lucrurile, să zicem, care afectează țara într-un nivel mai mare. Și ce afectează țara e lipsa unui guvern. De vreo 5-6 săptămâni, România nu are un guvern.
Oamenii care blochează formarea unui nou guvern sunt complet iresponsabili, în opinia mea.
Sugestia lui Bolojan că face un nou guvern, cum era înainte, cu UDMR și USR, care a fost, din ce înțeleg eu, dat afară, de bine, de rău, cu motiv, fără motiv… nu mai contează. N-a putut să facă o înțelegere cu celelalte partide. Eu am spus asta înainte – trebuie să ai capabilitatea și inspirația să faci o înțelegere cu ceilalți, ca să mergi înainte pe o potecă comună. Domnul Bolojan nu a putut să facă acest lucru și de aceea a ajuns la un punct unde celelalte partide au spus «Nu, destul, ne trebuie altcineva! Nu ne place ce faci!» și s-a terminat. Și, uite că au votat împotriva lui!
De atunci, președintele Nicușor Dan a încercat să facă un nou partid, un nou guvern. Și domnul Bolojan, UDMR și USR au votat «NU» la toate lucrurile astea, ceea ce e o mare greșeală. Sunt orgolii personale și impresia mea e că nu le pasă de poporul român. Trebuie un guvern aici, dacă guvernul face ceva prost, Parlamentul poate să aibă grijă de asta, dar trebuie să fie un guvern.
România e într-o criză economică în care nu a mai fost. E iresponsabil să blochezi un nou guvern”.
„Se știe absolut tot, la Washington”
Mai departe, diplomatul american a atras atenția clasei politice de la București că la Washington se știe „absolut tot” ce se întâmplă în România.
„Lumea care crede că Guvernul SUA si Senatul american și Congresul american nu știu se întâmplă aici greșește. Se știe foarte bine absolut tot. Am fost la Washington săptămâna trecută. Se știe că trebuie un guvern aici, că nu e corect ce se întâmplă.
Văd o mișcare soroșistă, văd o mișcare spre stânga, văd o mișcare împotriva Americii. Văd multe lucruri aici care cred că sunt mai mult adevărate. E o mare greșeală, pentru că cel mai bun prieten al României continuă să fie și a fost America de la Revoluție încoace.
Acum știm foarte bine că Bolojan s-a înconjurat de oameni care spun multe porcării despre America, care nu sunt adevărate. Fac înțelegeri cu alte țări europene care nu sunt, în opinia mea, în avantajul României. Unei țări precum Germania nu-i pasă de România. Am văzut apropierea germanilor de ruși în trecut. Am văzut alte țări cu care domnul Bolojan încearcă să se apropie, cărora nu le pasă de România. E o mare, mare greșeală aici”, a avertizat Adrian Zuckerman.
Poziția fostului ambasador față de Guvernul Veștea
În ceea ce privește negocierile pentru formarea unui nou Executiv, fostul ambasador american a transmis că speră ca Guvernul Veștea să treacă de votul Parlamentului.
„Eu sper că da. Sper ca toți parlamentarii să nu țină cont de amenințări venite de la oameni ca Bolojan, legate de excluderea din partid. Nu sunt sigur că astfel de lucruri sunt complet legale. Dacă ești dat afară din partid, în sistemul românesc de alegeri parlamentare nu mai poți fi înlocuit ușor pe listă. Listele sunt stabilite de conducerea partidului.
Cred că fiecare parlamentar ar trebui să decidă în funcție de ceea ce consideră că este mai bine pentru poporul român, nu în funcție de ordinele șefilor de partid. Nu mi se pare corect ca oamenii să fie amenințați cu excluderea. Nu cunosc foarte bine legea română, dar din punct de vedere moral, nu mi se pare în regulă”, a încheiat mesajul fostul ambasador al SUA în România.