Agent de poliție de la Aeroportul Otopeni, prins în flagrant. Bărbatul lua mită pentru a nu opri mașinile unei firme

Publicat: 19 02. 2026, 14:05

Un agent principal de poliție din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Aeriene Henri Coandă este acuzat că a primit mită de 15 ori pentru a proteja de controale mașinile unei firme de transport, relatează Mediafax. 

Conform anchetei, faptele s-au desfășurat în perioada iulie 2025 – 18 februarie 2026. În acest interval, polițistul, care activa în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi București, ar fi pretins și primit suma totală de 9000 de lei.

Un polițist a fost prins în flagrant. Agentul lua mită pentru a nu opri mașinile unei firme

Banii erau colectați de angajata unei autogări din București de la șoferii unei societăți de transport persoane, în tranșe de câte 600 de lei, de două ori pe lună.

În schimbul acestor sume, agentul promitea că nu va mai opri pentru control microbuzele firmei respective care tranzitau zona Aeroportului Otopeni în cursele zilnice dintre Capitală și nordul țării. Miercuri, polițistul a fost prins în flagrant în timp ce primea o tranșă de bani.

Ca urmare a acestor dovezi, procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus joi, punerea în mișcare a acțiunii penale pentru luare de mită în formă continuată, fiind identificate 15 acte materiale.


AUTORUL RECOMANDĂ