„Am vrut să-l schimb, dar mi-a zis MM: «Gigi, îl nenorocești!»”. Ce fotbalist de la FCSB a intrat în gura patronului după derby-ul cu Dinamo
FCSB nu a câștigat derby-ul cu Dinamo și rămâne în afara locurilor care asigură calificarea în play-off. Iar după încheierea rundei a 19-a, campioana poate coborî în clasament, dacă Farul și „U” Cluj își câștigă meciurile din această etapă.
Remiza cu Dinamo, scor 0-0, de sâmbătă seară, 6 decembrie, l-a scos din sărite pe Gigi Becali.
Gestul extrem pe care a vrut să-l facă Becali
Latifundiarul din Pipera a vrut să recurgă la un gest extrem, care ar fi provocat o undă de șoc în vestiarul „roș-albaștrilor”. Concret, patronul campioanei a intenționat să-l schimbe pe Octavian Popescu în minutul 75, deși jucătorul intrase pe teren la startul reprizei secunde, de numai 30 de minute.
Doar intervenția lui Mihai Stoica l-a salvat pe „Tavi” de furia finanțatorului.
„Dacă joci fără cei mai valoroși doi jucători, Bîrligea și Miculescu, e greu să o bați pe Dinamo. Mai ales că în primele 15-20 de minute a fost năucitoare. Mingea doar la ei! Noi ne-am apărat bine, dar au fost peste noi în primele 20 de minute. Apoi, s-a eliberat jocul, puteam marca și noi. Ei au avut bara aia, dar nu a fost un joc extraordinar a doua repriză.
Bîrligea și David Miculescu sunt cei mai buni jucători ai noștri. Dacă nu ai mijlocul terenului, e greu să joci. Noi am avut Șut și Lixandru, care n-au contat acolo. Șut nu prea a contat, aveam încredere că și-a revenit, dar numai la adversar, nu mai câștigă dueluri. Lixandru cam fuge de joc, îi e teamă să joace. Cam asta e treaba.
Știam că cei de la Dinamo nu pot duce ritmul. Ca dovadă, așa a fost. Apoi au căzut și a fost mingea doar la noi. Dinamo are un antrenor bun, stă bine în teren, combină bine, dar n-are niciun jucător valoros.
Mi-au plăcut Toma și Olaru. Dacă Toma a ajuns să fie cel mai bun jucător al nostru…
L-am băgat pe George Popescu. Îți dai seama? Cum, mă, să pierzi toate mingile? Am vrut să-l schimb în minutul 75, m-am gândit că poate câștigăm. Am vorbit cu MM și mi-a zis: «Băi Gigi, ce să mai, nici n-au cu cine… Îl nenorocești pe ăsta». Nu iubește atât de mult fotbalul încât să se dăruiască, să muncească. Încă e copilăros, nu se îmbărbătează. Nu mai merge, mă, cu floricele! Le face ăla care poate. Tu le-ai pierdut pe toate. A intrat proaspăt… Bine, a intrat bine, dar apoi pe toate le-a pierdut”, a povestit Becali ce intenționa să facă.
Ulterior, revăzând ratarea lui Popescu din startul reprizei secunde, Becali a comentat:
„Uite, aici! Mă, prinzi mingea… de ce să încerci boltă? Ia mingea, fă-o-n dreapta și dă la poartă!”.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
FCSB – Dinamo 0-0 | Gigi Becali: „Mingea doar la ei! Noi ne-am apărat bine”
Revoluție în Superliga de FOTBAL: unui fotbalist de 37 ani i s-a prelungit contractul!