Ambasadorul Rusiei la București sfidează convocarea la MAE: „Acuzațiile au fost respinse ca fiind nefondate”

Publicat: 30 08. 2025, 09:57
Actualizat: 30 08. 2025, 10:05
Ambasadorul Rusiei la București sfidează convocarea la MAE: „Acuzațiile au fost respinse ca fiind nefondate”

Convocarea ambasadorului Rusiei la Ministerul Afacerilor Externe nu a provocat nicio emoție la Moscova. Cel puțin asta lasă să se înțeleagă rușii, în urma reacției pe care au avut-o.

După atacurile cu rachete din 28 august, care au scufundat o navă ucraineană la Gurile Dunării, MAE l-a convocat pe ambasadorul rus la Bucureşti.

„Acuzații denaturate, distorsionează realitatea”

De asemenea, partea română a condamnat și loviturile date asupra capitalei Kiev, care au provocat daune inclusiv clădirii reprezentanței Uniunii Europene.

Într-o reacție avută pentru agenția rusă TASS, Vladimir Lipaev, trimisul lui Vladimir Putin la București, a comentat, pe scurt:

„Acuzațiile împotriva Rusiei, formulate în timpul întâlnirii, au fost respinse ca fiind nefondate, denaturate şi distorsionează realitatea”.

La rândul ei, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a reafirmat că Forțele Armate ale Federației Ruse țintesc exclusiv obiective militare și infrastructuri de sprijin ale armatei ucrainene. În opinia sa, pagubele aduse infrastructurii civile „sunt rezultatul utilizării de către Kiev a sistemelor de apărare antiaeriană și a celor de război electronic”.

În același timp, Zaharova a arătat că reacțiile vehemente ale liderilor europeni față de loviturile rusești contrastează puternic cu lipsa lor de reacție în fața bombardamentelor sistematice ale infrastructurii civile de către armata ucraineană, cu referire la rafinăriile aruncate în aer pe teritoriul Federației Ruse și care s-au soldat cu victime civile.

Reamintim că MAE a „condamnat aceste atacuri, care reprezintă crime de război și care demonstrează încă o dată desconsiderarea de către Federația Rusă a principiilor dreptului internațional și a obligațiilor sale internaționale. De asemenea, partea română a deplâns faptul că, în cursul atacurilor, a fost afectat sediul misiunii diplomatice a UE la Kiev, precum și sediul Institutului Cultural al Marii Britanii la Kiev (British Council)”.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Ambasadorul Rusiei, convocat de MAE pentru a i se comunica denunțarea României asupra ultimelor bombardamente ruse din Ucraina

Ambasadorul Rusiei, convocat la Bruxelles după atacul asupra reprezentanței UE din Kiev /Macron denunță „TEROAREA” Kremlinului