Ambele reactoare ale centralei de la Cernavodă sunt oprite. Cât timp vor rămâne locuitorii fără apă caldă

Publicat: 11 05. 2026, 10:33
Actualizat: 11 05. 2026, 10:33

Locuitorii din Cernavodă vor rămâne fără apă caldă după oprirea ambelor reactoare de la CNE Cernavodă. Reprezentanții companiei au anunțat autoritățile locale că furnizarea apei calde nu va mai putea fi asigurată timp de aproximativ patru săptămâni.

Unitatea 1 a intrat în oprire planificată

Potrivit informațiilor transmise de conducerea Nuclearelectrica, Unitatea 1 a centralei a intrat în oprire planificată începând cu data de 10 mai 2026. Desincronizarea de la Sistemul Energetic Național a avut loc la ora 11:00, conform programului stabilit pentru lucrările de mentenanță.

În același timp, Unitatea 2 rămâne închisă după ce s-a deconectat automat de la rețea în seara de 4 mai, în urma unei disfuncționalități apărute la un izolator. Reprezentanții companiei au precizat că reactorul va rămâne oprit pentru efectuarea unor lucrări suplimentare.

Centrala Nucleară Cernavodă

Furnizarea apei calde, suspendată pentru patru săptămâni

Odată cu oprirea celor două reactoare, orașul Cernavodă rămâne fără apă caldă. Autoritățile locale au fost informate că, începând din 10 mai, nu mai pot fi asigurate condițiile necesare pentru furnizarea acestui serviciu.

Una dintre variantele analizate ar fi fost menținerea furnizării agentului termic pentru a permite continuarea livrării apei calde. Totuși, temperaturile ridicate din această perioadă nu permit legal furnizarea căldurii.


AUTORUL RECOMANDĂ