Anchetatorii au deschis un dosar penal după accidentul din Pasajul Unirii. Ce au făcut până acum autoritățile pentru a evita astfel de tragedii

Publicat: 23 12. 2022, 17:46
Un accident rutier grav a avut loc vineri la intrarea în pasajul Unirii, din Capitală. Un autocar în care se aflau 47 de cetățeni greci a intrat în limitatorul de înălțime. Patru persoane au fost încarcerate.

Polițiști au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă după accidentul care a avut loc vineri la intrarea în Pasajul Unirii din Capitală.

Potrivit Brigăzii Rutiere, aceștia continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

„La acest moment, activitatea de cercetare la fața locului s-a încheiat, iar traficul rutier a fost reluat, circulația desfășurându-se sub îndrumarea polițiștilor din cadrul Brigăzii Rutiere.

Totodată, facem precizarea că, în această situație s-a deschis dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Brigăzii Rutiere sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4”, informează Brigada Rutieră.

Ce au făcut autoritățile după reabilitarea Pasajului Unirii

Brigada Rutieră informează că a solicitat autorităților locale, la scurt timp după reabilitarea Pasajului Unirii, să se ocupe de semnalizarea corespunzătoare a pasajului, tocmai pentru a evita producerea unor astfel de tragedii.

„Cu privire la semnalizarea rutieră din zona Pasajului Unirii, menționăm că Brigada Rutieră a Capitalei a solicitat Administrației Publice Locale, la scurt timp după redeschiderea Pasajului Unirii, suplimentarea semnalizării rutiere, în scopul preîntâmpinării producerii de evenimente rutiere.

Măsurile au fost implementate la sfârșitul lunii octombrie, și au constat în instalarea unor console metalice flexibile, marcaje rutiere tip pictogramă cu semnificația «accesul interzis vehiculelor cu înălțimea mai mare de 3,5m», mai notează Brigada Rutieră.

Accident grav la intrarea în pasajul Unirii din București

Un accident rutier grav a avut loc vineri la intrarea în pasajul Unirii, din Capitală. Un autocar în care se aflau 48 de cetățeni greci a intrat în limitatorul de înălțime. Trei victime sunt în stop cardiorespirator. Din primele date, conducătorul unui autocar a acroșat poarta de gabarit a Pasajului Unirii, anunță Brigada Rutieră.

„Astăzi, 23 decembrie a.c., în jurul orei 13.30, Brigada Rutieră a fost sesizată cu privire la producerea unui accident de circulație la intrare în Pasajul Unirii, sensul de deplasare dinspre Bd. Tineretului către Piața Universității.

Din primele date, conducătorul unui autocar a acroșat poarta de gabarit a Pasajului Unirii.

În urma evenimentului au fost rănite mai multe persoane.

În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului de circulație.

La acest moment, traficul rutier este restricționat în zona producerii accidentului de circulație”, a transmis, vineri, Brigada Rutieră a Capitalei.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, prezent la locul gravului accident de circulație care a avut loc vineri în apropierea Pasajului Unirii din București, a precizat că autoritățile au intervenit cu toate forțele disponibile.

Acesta a transmis că 22 de persoane au fost transportate la spitalele de urgență din Capitală.