Apar date noi în scandalul „traficului de influență” Gheorghiu-Schwarz, subiect blocat de Google. Cei doi giganți și-au dat mâna pentru „suveranitate digitală”. Legătura cu Oana Gheorghiu și „emailurile exploratorii”
Companiile Google și Schwarz Group, din care face parte și Kaufland, donator important al ONG-ului Dăruiește viață, deținut de vicepremierul Oana Gheorghiu, din guvernul demis, și-au dat mâna în noiembrie 2024 și au semnat un acord de parteneriat cu planuri pe termen lung. Printre proiecte, anunță companiile, se află „suveranitatea digitală”. De acest concept vorbește și compania Schwarz în România și vicepremierul Oana Gheorghiu, care a dat mai multe emailuri „exploratorii” la instituții cheie ale statului român să le întrebe dacă sunt interesate de serviciile Schwarz. Ulterior, așa cum a arătat Gândul marți, Google în România a refuzat să preia dezvăluirea Gândul, deși aceasta a generat un scandal național.
Acum apar noi detalii despre legături Oana Gheorghiu-Schwarz-Google. Dacă există sau nu și o legătură cu acțiunile ulterioare ale Oanei Gheorghiu din guvern și apoi blocarea subiectului pe Google, nu este cert, dar faptele sunt următoarele, în ordine cronologică.
- Kaufland (parte din Schwarz) a fost un donator generos pentru Oana Gheorghiu (250.000 de euro)
- Grupul Schwarz și Google au încheiat un parteneriat pe „suveranitate digitală”
- Kaufland (parte din Schwarz) a desfășurat mai multe acțiuni de imagine în România în parteneriat cu Google, inclusiv la nivel de CEO
- Schwarz a promovat în România produsele sale de „suveranitate digitală”
- Oana Ghoerghiu a trimis emailuri în care întreba dacă instituții cheie din statul român (STS, ADR) sunt interesate de produsele Schwarz de „suveranitate digitală”
- Dezvăluirea despre emailurile Oanei Gheorghiu din partea Schwarz a fost blocată de Google Discover (6-8 milioane de utilizatori)
Parteneriat pentru Securitate Cibernetică
Presa a scris la acea vreme că parteneriatul strategic va cuprinde dimensiuni cheie ale unei transformări digitale sigure și suverane, inclusiv soluții pentru colaborare și eficiență, precum și oferte avansate de securitate cibernetică în Germania și Europa.
„Pentru viabilitatea viitoare în era digitală, este crucial să găsim parteneri care sunt cu adevărat dispuși să modeleze împreună digitalizarea”, spune Gerd Chrzanowski, partener general al Schwarz Group. „Cu Google, am găsit un partener care dezvoltă soluții comune cu noi în condiții de egalitate, oferă informații transparente și își asumă angajamente clare. Așteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu Google pentru a modela transformarea digitală în Germania și Europa într-un mod transparent, sigur și încrezător”, potrivit revistaBiz.ro.
,,Suveranitatea digitală”, promovată la raft
Parteneriatul dintre companiile Google și Schwarz Group, din care face parte și Kaufland, s-a transpus la un moment dat, într-un schimb de experiență amuzant între Elisabeta Moraru și Marco Hosl. Cei doi au agreat să facă schimb de locuri, pentru o zi, și să împărtășească unul din experiența celuilalt.
Absolventă de jurnalism, cu experiență în administrație, Elisabeta Moraru lucrează de 20 de ani în IT și conduce din 2016 biroul Google din România. Presa scrie că, în această calitate, ea sprijină activ digitalizarea în sistemul educațional și mass-media si că este motivata de oameni și de dorința de a aduce impact în societate. A experimentat activitatea la Kaufland, parte a Schwarz Group, după modelul programului lui Marco Hößl, CEO al Kaufland România & Moldova.
,,Noua șefă de la Kaufland” și-a intrat repede în pielea de conducător: și-a începute ziua cu sport, ședințe de beauty și a continuat cu vizite și sedințe în magazine, întâlniri cu directorii retailerului dar și cu clienții.
De cealaltă parte, schimbul de experiență cu Elisabeta Moraru l-a ajutat pe Marco Hosl să descopere, în sediul Google România, cum se modelează viitorul.
,,A avut acces la cele mai noi experimente și proiecte încă nelansate și a putut să vadă cum funcționează cel mai mare centru Google din Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA) pentru dispozitive wearables”, potrivit revistaBiz.ro.
Marco a venit echipat cu un tricou cu un mesaj amuzant dar pus pe treabă și plin de curiozitate față de ceea ce face Google în România și în lume.
Experimentul ,, schimbului de identități” a confirmat încă o dată, daca mai era nevoie, că axa Google-Schwarz( subsidiara Kaufland) are legături puternice.
Schwarz, donator generos pentru Oana Gheorghiu
Gigantul german a donat, prin Kaufland, 250.000 de euro pentru unul dintre proiectele Oanei Gheorghiu.
Google a creat un scut de protecție pentru Oana Gheorghiu
După scandalul generat de acuzațiile de trafic de influență care i-au fost aduse, în urma dezvăluirilor Gândul, vicepremierul demis, Oana Gheorghiu, a trimis emailuri instituțiilor cheie din statul român pe care întreba dacă sunt interesate de produsele gigantului german Schwarz. Dezvăluirea a produs un cutremur iar subiectul a ajuns în massmedia și a generat dezbateri aprinse, mai puțin pe platformele Google, care continuă să-i cenzureze pe criticii Guvernului Bolojan.
Fostul șef ADR, sesizare la DNA
Fostul șef ADR, căruia vicepremierul Oana Gheorghiu îi trimitea “mailuri exploratorii” pentru contracte cu Schwarz, rupe tăcerea. Fostul președinte al Autorității pentru Digitalizarea României a povestit, în exclusivitate pentru Gândul, despre presiunile pe care le-a resimțit din partea vicepremierului, acum demis, Oana Gheorghiu. El a spus că ia în calcul să depună plângere penală, pentru că faptele Oanei Gheorghiu ar putea echivala cu traficul de influență. Gândul a publicat în exclusivitate mailul trimis de Oana Gheorghiu la ADR pentru a sonda dacă instituția este interesată de produsele gigantului german Schwarz.
AUTORUL RECOMANDĂ: