Azi se împlinesc 10 ani de la tragedia Colectiv care a îndoliat zeci de familii/Nicuşor Dan: „Durerea rămâne, dar și datoria de a nu uita”
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a mers la monumentul ridicat în memoria victimelor de la Colectiv. Joi, se împlinesc 10 ani de la tragicul eveniment care a frânt sute de destine şi a îndoliat zeci de familii.
Nicuşor Dan s-a înclinat la monumentul victimelor. Nu a făcut nicio declaraţie, însă, prin gestul său, preşedintele a lăsat să se înţeleagă că victimele nu sunt uitate, chiar dacă „România a făcut progrese în sănătate, dar a regresat în combaterea corupţiei”, după cum a declarat acesta în cadrul unui interviu recent, cu prilejul comemorării victimelor din club.
Preşedintele Nicuşor Dan depune o coroană la Monumentul Colectiv
Pe 30 octombrie 2015, câteva sute de tineri se aflau în clubul Colectiv din fosta fabrică Pionierul din Bucureşti, asistând la concertul trupei rock Goodbye to Gravity. La ora 22.32, în timpul concertului, izbucneşte un incendiu din cauza unor artificii de pe scenă, focul extinzându-se rapid în câteva secunde. În acea noapte, 27 de tineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi 162 au fost răniţi şi transportaţi la 11 spitale din Bucureşti. În săptămânile care au urmat, alți 37 dintre supravieţuitori au murit în spitale.
Nicuşor Dan: „Gândul meu se îndreaptă către familiile care nu și-au putut lua rămas-bun„
„Se împlinesc astăzi 10 ani de la tragedia care a schimbat România pentru totdeauna. 10 ani de când 65 de tineri și-au pierdut viața, iar mulți alții poartă încă, în trup și suflet, cicatricile acelei nopți. Zece ani de când o generație a spus răspicat că indiferența și corupția ucid, iar promisiunile fără acțiune devin complicitate.
Gândul meu se îndreaptă către familiile care nu și-au putut lua rămas-bun, către supraviețuitorii care au transformat suferința în curaj și acțiune civică, dar și către pompieri, medici, oameni obișnuiți, cei care au încercat atunci să salveze vieți.
Colectiv rămâne oglinda unui stat care nu a funcționat și s-a ghidat de prea multe ori după principiul „merge și așa”. O oglindă în care vedem cum legile sunt doar pe hârtie, controalele formale și răspunderea se diluează în birocrație. O oglindă care ne-a arătat aceeași realitate și în cazul altor tragedii din ultimul deceniu.
S-au făcut pași înainte, au fost revizuite legislația și normele de siguranță, unele spații periculoase au fost închise. În același timp, societatea civilă a devenit mai vocală, oamenii protestează când situația este gravă, sunt tot mai mulți cei care nu mai rămân tăcuți în fața nedreptăților. Această presiune publică mobilizează clasa politică să facă reforme, să ia decizii care repun statul pe baze sănătoase. Dar nu este nici pe departe îndeajuns.
Astăzi, România nu are centrele pentru marii arși complet funcționale, multe spitale încă se luptă cu lipsuri acute, problema gravă a infecțiilor nosocomiale a rămas nerezolvată. Promisiunile asumate atunci s-au risipit în priorități trecătoare. Aceste angajamente nu pot rămâne doar material de arhivă.
În memoria celor pierduți, pentru supraviețuitori și pentru generațiile care vin, avem obligația să facem tot ce ține de noi ca astfel de tragedii să nu se mai repete. Zece ani mai târziu, durerea rămâne, dar și datoria de a nu uita și de a nu renunța că putem face o reformă instituțională profundă, care înseamnă adevărata schimbare în bine a României”, a scris preşedintele, pe facebook.
RECOMANDAREA AUTORULUI: