Bărbatul, care a înjunghiat un bătrân pe o stradă din Capitală, ARESTAT pentru tentativă de omor
Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, acuzat că a înjunghiat un bătrân pe o stradă din sectorul 4 al Capitalei, a fost arestat pentru tentativă de omor și tulburarea liniștii publice. Din primele informaţii reiese că agresiunea a fost generată de un conflict între cei doi din cauza unor bunuri nerestituite şi a unor bani împrumutaţi.
Bărbatul, care, luni 1 septembrie, l-a înjunghiat pe bătrânul în vârstă de 69 de ani, în fața unui bloc din sectorul 4, a fost arestat. Victima, deși suferise o rană gravă în zona gâtului, a reușit să ofere datele necesare identificării agresorului, transmite News.ro.
Ministerul Public a transmis, miercuri, că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare, la data de 1 septembrie, acţiunea penală faţă de un bărbat în vârstă de 45 de ani, cercetat pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi iniştii publice.
În urma probelor administrate, procurorii au reţinut că, la data de 1 septembrie, în jurul orei 12:00, în timp ce se afla în faţa unui imobil din sectorul 4 al Capitalei, inculpatul i-a aplicat bărbatului în vârstă de 69 de ani o lovitură cu cuţitul, în zona cervicală.
Potrivit primelor date, conflictul a izbucnit spontan, pe fondul unor neînţelegeri legate de restituirea unor bunuri. Inculpatul i-ar fi solicitat victimei returnarea unor obiecte lăsate anterior la acesta, însă victima a refuzat, motivând că inculpatul nu îi restituise, la rândul său, o sumă de bani împrumutată în trecut.
Victima a fost găsită de echipajele de poliţie căzută la pământ, cu o plagă deschisă în gât. La scurt timp după incident, în apropierea locului unde s-au petrecut faptele, poliţiştii au identificat un bărbat care corespundea descrierii oferite de bătrânul rănit. Poliţiştii au găsit un cuţit asupra acestuia, existând indicii temeinice privind implicarea sa în agresiune.
Victima a fost transportată de urgenţă la Spitalul Universitar din Bucureşti, unde a primit îngrijiri medicale, în prezent, starea sa de sănătate fiind stabilă.
Potrivit sursei citate, prin agresiunea comisă, inculpatul a generat o stare de temere în rândul persoanelor care au observat cele petrecute.
Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar la data de 2 septembrie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a admis propunerea
procurorilor şi a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri.
- Atacul din Cernavodă a fost surprins de camerele de supraveghere. Un bărbat a fost omorât în plină stradă, sub ochii fiului său
- Tentativă de omor în Sectorul 1 al Capitalei. Un bărbat a fost ATACAT în plină stradă, posibil chiar de concubina sa
- Alexandru, românul care a zguduit Germania. Românul și-a ucis IUBITA și s-a sinucis simultan cu asasinarea BĂIATULUI. Fiica, între viață și moarte