Cât costă o noapte de cazare în vila Andreei ESCA din Porumbacu de Sus, pentru luna decembrie 2025. Nici vara, în Mamaia, nu plătești atât!
Multe dintre vedetele de televiziune au afaceri în turism, iar printre acestea o regăsim și pe Andreea Esca, imaginea emblematică a Pro TV. Prezentatoarea știrilor de la ora 19 deține o pensiune la munte, însă prețul pentru o noapte de cazare bate până și tarifele practicate vara în stațiunea Mamaia.
Satul Porumbacu de Sud, situat la poalele Munților Făgăraș, în județul Sibiu, pare unul dintre locurile descrise în cărțile de povești.
Cu cât se închiriază vila Andreei Esca
Iar aici, una dintre cele mai căutate cazări din zonă este vila deținută de jurnalista Andreea Esca. Locația, fiind una de vis, iar condițiile oferite turiștilor, de top, are și un preț pe măsură – pentru o noapte de cazare la început de decembrie, costul este de 870 de lei, potrivit anunțului afișat pe platforma Booking.com.
În anunț se menționează că locația oferă întreaga vilă spre închiriere, cu o suprafață de 40 de metri pătrați, ideală pentru familii sau grupuri restrânse. Proprietatea dispune de două dormitoare, o chicinetă complet utilată, baie privată, terasă cu vedere la munte și curte interioară.
Oaspeții au la dispoziție WiFi gratuit, TV cu ecran plat, mașină de cafea, zonă de luat masa în aer liber și grătar.
La interiorul, elementele rustice – pardoseală și mobilier din lemn – sunt combinate cu dotările premium, de genul televizor cu ecran plat, electrocasnice și chiar jocuri și puzzle-uri pentru oaspeții mai tineri.
În ultimii ani, satul Porumbacu de Sus a devenit o destinație exclusivistă, frecventată de turiști care caută liniștea și farmecul locurilor tradiționale de la poalele Munților Făgărași.
Deocamdată, Andreea Esca nu a actualizat și prețurile pentru perioada Crăciunului și a Revelionului 2025, însă este de așteptat ca tarifele să crească semnificativ, având în vedere cererea ridicată și reputația zonei în timpul sărbătorilor de iarnă.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Cât costă o cameră, de 1 DECEMBRIE, la hotelul de lux al Simonei Halep din Poiana Brașov