Prima pagină » Actualitate » GALERIE FOTO. Primele ninsori în România. Straturi groase de zăpadă după ce a nins 8 ore fără încetare

GALERIE FOTO. Primele ninsori în România. Straturi groase de zăpadă după ce a nins 8 ore fără încetare

Ninsorile și-au făcut, deja, prezența în mai multe zone din România. Stratul de zăpadă măsoară deja câțiva centimetri! Găsiți în galeria foto imagini spectaculoase cu primele ninsori din această toamnă.

UPDATE, ora 17:48 – Sunt zone în care stratul de zăpadă nu mai măsoară doar câțiva centimetri, ci chiar a acoperit, se pare, totul în cale.

Spre exemplu, la Suceava – Giumălău-Rarău, zăpada măsoară mai bine de zece centimetri și s-a depus peste tot. Privește imaginile acestui episod autentic de iarnă.

sursa foto: Meteoplus

sursa foto: Meteoplus

În mai multe zone din țară ninge ca în povești. Imagini de decembrie au fost surprinse în mai multe zone montane din România, iar zăpada măsoară, deja, câțiva centimetri. Pe Transfăgărășan, de exemplu, s-a așternut un covor alb de fulgi de nea, iar finalul lui septembrie 2025 a adus ninsori și în județul Harghita, la Mădăraș.

Ninge în România, luni, 29 septembrie 2025 / foto: Facebook

În județul Harghita, la Mădăraș, au căzut primii fulgi de nea. Pagina de Facebook Meteoplus a postat primele imagini cu ninsoarea așternută în comuna în care trăiesc circa 2.000 de persoane și care se află la o altitudine de 700 de metri. În dimineața zilei de luni, 29 septembrie 2025, în jurul orei 10:00, la 17 kilometri de comună, la Miercurea Ciuc, temperaturile atingeau 7 grade Celsius.

A nins și în munții Parâng-Șureanu

A nins și în munții Parâng-Șureanu

Ninge în România

A nins și în munții Parâng-Șureanu, dar și pe Transalpina, la Gura Haitii (Șaru Dornei din județul Suceava) și pe Valea Jiului.

„O dimineață rece a cuprins Valea Jiului, unde termometrele au arătat doar 4 grade Celsius la Petroșani. În Parâng, iarna pare să fi venit înainte de vreme, cu ninsori care au transformat peisajul montan, deși ne aflăm abia la final de septembrie.

Episodul de vreme rece vine la scurt timp după ce, în 25 august, România a înregistrat cea mai rece dimineață din ultimele cinci decenii pentru această dată. Atunci, tot la Petroșani, temperatura a coborât până la 3 grade Celsius”, transmite Mondo TV.

DRDP Craiova monitorizează starea carosabilului

„Din cauza temperaturilor scăzute au apărut primele precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare în zonele montane.

Angajații DRDP Craiova monitorizează permanent starea carosabilului și intervin cu utilaje specifice pentru a păstra condițiile de siguranță rutieră.

Șoferii care tranzitează DN 67C (Transalpina) și DN 7A, trebuie să aibă autoturismele echipate corespunzător pentru aceste condiții meteorologice.

Reamintim că programul de acces pe drumul montan dintre Rânca și Obârșia Lotrului este 09:00 – 21:00.

În funcție de evoluția vremii circulația rutieră pe Transalpina se poate restricționa în totalitate pentru anumite perioade de timp”, transmite DRDP Craiova.

Autorul recomandă:

Vine frigul peste toată România: temperaturi mai mici decât cele normale în prima săptămână din octombrie. Prognoza ANM pentru următoarele 4 săptămâni

Meteorologii EaseWeather: O iarnă cum n-a mai fost. Câte zile ninge în București în decembrie 2025, ianuarie și februarie 2026

Sursă foto:  Facebook Meteoplus / capturi Youtube Ziarul Unirea
Sursă video: Youtube Ziarul Unirea

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
FOTO. MII de oameni la manifestația pro-Georgescu din Capitală! Persoane ridicate de jandarmi, circulație blocată în zona Palatului Parlamentului
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Premieră în România! Orașul în care cimitirul a fost digitalizat. Cum poți găsi mormintele cu ajutorul unui cod QR
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O balenă cu nările pe aceeași parte a capului înota în oceane acum 6 milioane de ani
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...