Ce face statul cu averea încasată din criza carburanților? Economist: Să vină cu măsuri complementare, menite să ajute categoriile defavorizate

Publicat: 31 03. 2026, 14:27

Criza mondială a carburanților este mană cerească pentru Guvernul Bolojan. Aduce venituri uriașe la bugetul de stat. Deși premierul a anunțat o ușoară reducere a accizelor în viitorul apropiat, încasările tot rămân considerabile. Context în care, economiștii avertizează că statul nu mai are motive să invoce recesiunea și lipsa de fonduri pentru sprijinul categoriilor defavorizate. Care sunt cele mai afectate de această criză energetică. 

Așa cum a scris Gândul, statul este principalul beneficiar al scumpirii accelerate a carburanților

Reputatul economist Adrian Negrescu salută ideea decidenților de a limita adaosul la 50% (detalii AICI). O decizie care, în opinia sa, dacă se rămânea ca în varianta inițială la adaosul de 100%, urma să creeze o adevărată penurie pe piață.

Noi scumpiri la pompă/ Sursa FOTO: mold-street.com

De asemenea, acesta apreciază faptul că Guvernul a eliminat prevederea privind sancționarea cu 10% din cifra de afaceri a companiilor care nu respectă prevederile acestei OUG. ”Era o chestie ieșită din comun”, observă specialistul.

Din viitoarele încasări, Guvernul ar putea ajuta categoriile defavorizate 

Într-un comentariu în exclusivitate pentru Gândul, Adrian Negrescu îi sugerează Guvernului să folosească responsabil marile încasări generate de scumpirea accelerată a combustibilului. Specialistul consideră că premierul și echipa sa ar trebui să folosească acești bani pentru a ajuta persoanele cu venituri foarte mici, care depind de transportul cu mașina.

  • Sperăm ca în perioada următoare, Guvernul, pe fondul încasărilor mai mari care le realizează din aceste prețuri la carburanți, să vină și cu măsuri complementare. Menite într-adevăr să ajute. Atenție, nu pe toată lumea. Ci categoriile defavorizate, oamenii care au venituri foarte mici, care depind de transportul cu mașina la serviciu. Pentru că ideea de a salva pe toată lumea mi se pare o prostie, în condițiile provocărilor bugetare și al diferenței de venituri. Una e să ai un Jeep de ultimă generație, de 300.000 de euro și să te ajute statul cu 50 de bani. Alta e să depinzi de transportul în comun și de transportul cu mașina atunci când te duci la serviciu pentru un salariu minim pe economie, a declarat acesta. 

O gură de oxigen pentru economie

În egală măsură, arată specialistul, statul a evitat să umble la TVA și acciză dintr-un motiv evident. Sunt principalele surse pe care se bazează bugetul de stat în 2026, într-un context financiar extrem de dificil. Însă, ținând cont că firmele, în special cele mici și mijlocii, sunt afectate dramatic de recesiune, ar trebui să fie și ele sprijinite de Guvern din aceste fonduri. Ar fi ”o adevărată gură de oxigen pentru economie.
  • Ideea de a oferi o compensație la pompă tuturor românilor este absurdă și nefundamentată economic. Statul n-are de ce să îl ajute pe cel care are mașină scumpă și se plânge de prețul motorinei. Soluția corectă este să te îndrepți cu subvenții doar catre categoriile de business-uri care au potențial inflaționist. Ar fi o gură de oxigen pentru economie. Ezitările și modificările OUG privind carburanții demonstrează o lipsă tot mai crasă de competență în elaborarea actelor normative cu impact în economie. Atâta timp cât prețul petrolului/cotația motorinei cresc la nivel internațional, orice soluție adoptată de statul român alta decât reducerea TVA/acciză are doar caracter simbolic, din păcate, a completat Negrescu.
AUTORUL RECOMANDĂ

Criza carburanților ar putea fi amplificată de ordonanța lui Bolojan, prin limitarea exporturilor. Economist: „Efectele pot fi catastrofale”