Ce interdicții sunt și ce tradiții trebuie respectate în Joia Mare. Obiceiuri, în funcție de regiune, în această zi sfântă din Săptămâna Patimilor

Publicat: 08 04. 2026, 23:04
Actualizat: 08 04. 2026, 23:09

Joia Mare este este una dintre cele mai importante zile din Săptămâna Patimilor, fiind încărcată de semnificații religioase, dar și de tradiții vechi, care sunt păstrate cu sfințenie în multe zone ale țării. Este momentul în care credincioșii se pregătesc sufletește și gospodărește pentru marea sărbătoare a Învierii lui Iisus Hristos.

Această zi mai este cunoscută și sub denumirile de Joia Patimilor, Joia Neagră sau Joimărița, fiecare reflectând credințe și obiceiuri diferite din cultura populară românească, notează Știrile Pro TV.

FOTO – caracter Ilustrativ: ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Obiceiuri și tradiții în Joia Mare

În Joia Mare, unul dintre cele mai importante momente ale zilei este participarea la Denia celor 12 Evanghelii, o slujbă care amintește de patimile lui Iisus Hristos. În anumite zone, în acest moment credincioșii aprind 12 lumânări, câte una pentru fiecare Evanghelie, pe care apoi le leagă între ele și le păstrează ca simbol al protecției.

Tot atunci, oamenii merg la biserică cu pâine, vin, lumânări și vase noi, pe care le lasă acolo până la Paște, ca semn de binecuvântare. Dar Joia Mare este și ziua în care mulți credincioși aleg să se spovedească, pentru a intra curați sufletește în Sărbătoarea Învierii.

Fiind asociată cu trădarea lui Iuda, în tradiția populară există credința că nu este bine să te săruți cu persoane pe care nu le-ai mai văzut de mult timp, pentru că acest gest ar putea simboliza trădarea.

Obiceiuri și tradiții în Joia Mare, în funcție de regiune

Obiceiurile și tradițiile din Joia Mare sunt respectate în mod diferit, în funcție de fiecare regiune. De exemplu, în partea de sud a țării, fetele obișnuiesc să facă 12 noduri unei ațe, fiecare nod fiind legat de o dorință. Apoi, ața este pusă sub pernă, în speranța că își vor visa ursitul. Tot aici, femeile mai în vârstă să spele picioarele copiilor, un gest considerat purificator.

În vest există tradiția ca familiile care pregătesc pâinea pentru Paște să o ducă la biserică în Joia Mare, alături de vin și lumânări.

De asemenea, din această zi și până la Paște, se spune că nu se mai trag clopotele bisericilor, acestea fiind înlocuite de toacă. Totodată, în credința populară, Joia Mare este considerată o zi dedicată și sufletelor celor adormiți. Se spune că în noaptea dinaintea acestei zile, mormintele se deschid, iar sufletele se întorc acasă, unde rămân până înainte de Rusalii.

În Oltenia, oamenii aprind focuri în curți sau la morminte, folosind crengi sau nuiele, care simbolizează focul din curtea în care a fost dus Iisus după prindere. Se mai obișnuiește să se dea de pomană apă sau să se toarne apă pe morminte, ca semn de respect pentru cei plecați. Există și credința că nu este bine să speli rufe în această zi, deoarece apa murdară ar ajunge la cei morți în locul pomenii.

Dar Joia Mare este cunoscută în special ca ziua în care se vopsesc ouăle, iar tradiția spune că ouăle înroșite în această zi nu se strică tot anul și au puteri protectoare.

Pe lângă ouăle roșii, astăzi se folosesc și alte culori – galben, verde sau albastru – care simbolizează bucuria primăverii. În trecut, ouăle erau colorate natural, cu coji de ceapă sau plante. În multe zone, gospodinele decorează ouăle cu frunze sau modele tradiționale, transformându-le în adevărate opere de artă.

Autorul mai recomandă:

În ce zi se fac cozonacii și pasca de Paște, de fapt Puțini români știu acest amănunt

Ce țări sărbătoresc Paștele catolic și care sunt tradițiile din ziua Învierii lui Iisus Hristos. De la omleta din 5.000 de ouă la crucificări reale

Ouă roșii, niciodată de la market. Riscul de a ruina masa de Paște