Ce pățesc benzinăriile care au majorat artificial prețul la carburanți? Șeful ANPC: Măsura asta e mai dură ca amenda

Publicat: 10 03. 2022, 16:58
Actualizat: 10 03. 2022, 17:29
Sursa foto: Alexandra Pandrea

Cozile enorme formate la benzinării, pe fondul temerilor privind eventuale scumpiri ale carburanților, precum și plângerile depuse de clienți au atras atenția inspectorilor Autorității Naționale pentu Protecția Consumatorilor, care au început verificări în piață.

A doua autoritate a statului, după Consiliul Concurenței, a declanșat anchete pornind de la situația de miercuri, când mai multe stații de alimentare cu combustibili au fost luate cu asalt de șoferii speriați de o eventuală creștere uriașă sumelor pe care trebuie să le scoată din buzunar la pompă.

Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a declarat, joi, că proprietarii benzinăriilor care au vândut cu preț ridicat din stocurile vechi se fac vinovați de practici comerciale incorecte, iar banii obținuți prin creșterea artificială a prețului pot fi confiscați, ceea ce „ar putea fi o măsură mai dură decât o amendă de maximum 100.000 de lei”.

Șeful ANPC a fost convocat, joi, de premierul Nicolae Ciucă, alături de șefii Agenției Naționale de Administrare Fiscală, al Consiliului Concurenței, precum și ministrul Economiei, pentru a discuta despre prețurile la carburanți.

„Statul român are obligația de a-și proteja cetățenii și economia. Nu voi permite nimănui să profite de situație pentru ca din lăcomie să destabilizeze economia țării și viața cetățenilor. Instituțiile responsabile vor da sancțiuni drastice celor care încalcă legea. România e o țară sigură, garanțiile trebuie să includă și stabilitatea economică”, a spus premierul. „Vor fi controlate toate companiile petroliere din România. Am cerut sancțiunile cele mai severe pentru cei care vor să genereze instabilitate”, a subliniat șeful Executivului.

Posibile practici comerciale incorecte

Conform unei intervenții preluate de Digi24 Horia Constantinescu a spus că ANPC a primit numeroase sesizări din partea oamenilor care au spus că în timp ce stăteau la coadă la benzinărie, „prețul se modifica în fața lor”.

Astfel, proprietarii benzinăriilor riscă, în condițiile în care majorările nu au fost justificate, să se încadreze la practici comerciale incorecte.

„Am cerut motivarea prețurilor. Luăm notă explicativă clară de la fiecare dintre șefii punctelor de lucru. Dacă vinzi stocurile vechi la alt preț, din punctul meu personal de vedere, vorbim de o practică comercială incorectă. Când vorbim de stocuri achiziționate în perioada în care nu se justifica nicio majorare, nu înțelegem de ce s-a făcut. Cu ANAF verificăm documentele fiscale”, a declarat Horia Constantinescu.

Șeful ANPC a spus, atunci când a fost întrebat ce mesaj are pentru benzinarii care au crescut prețul nejustificat, că atunci când vor fi încheiate controalele, se iau în calcul sancționarea pentru practici comerciale incorecte și că vor fi emise decizii pentru fiecare în parte.

„Analizăm dacă unii dintre comercianți au majorat prețul doar pentru că au făcut-o și alții. Putem vorbi de o inițiativă de tip cartelar, nu e nicio justificare dacă vecinul a majorat prețul să o fac și eu”, a declarat Horia Constantinescu.

În ceea ce privește sancțiunile care pot fi aplicate, președintele ANPC a răspuns că este vorba despre încetarea practicilor comerciale incorecte și se ia în calcul confiscarea veniturilor obținute cu prețul artificial majorat. „Această sancțiune complementară e mai dură decât o sancțiune de până la 100.000 de lei pe care cu siguranță o vom aplica.Măsura complementară a retragerii banilor obținuți în perioada contravenției e la fel de dură dacă suma e mai mare”, a conchis șeful ANPC, citat de Digi24.