Ce pățești dacă refuzi semnarea procesului verbal de contravenție, în 2026. Care sunt efectele practice, de fapt
Ce se întâmplă dacă refuzi semnarea procesului verbal de contravenție, în 2026? Legea este clară și toți cetățenii trebuie să cunoască efectele practice ulterioare ale acestei decizii. Iată mai jos, în articol, detaliile.
Persoanele care refuză semnarea procesului verbal de contravenție fie se pot considera nedreptățite total, fie consideră că semnătura în sine le pot declara vinovate pe deplin. Realitatea, însă, stă diferit, potrivit legii. Semnarea acestui proces verbal reprezintă, de fapt, confirmarea că persoana în cauză a luat la cunoștință cele menționate de către agentul constatator.
De menționat faptul că refuzul semnării acestui proces verbal de contravenție nu scapă persoana în cauză de sancțiuni și nici nu anulează documentul. Există, însă, câteva efecte practice ale refuzului semnării actului. În primul rând, este schimbat modul în care se face consemnarea documentului, dar și modul în care este comunicat și cum sunt calculate termenele pentru contestare.
Ce se întâmplă dacă refuzi semnarea procesului verbal
Refuzul este consemnat în procesul verbal de contravențe de către agentul constatator. Apare posibilitatea să fie menționat și un martor asistent, în condițiile în care acesta există. Însă, procesul verbal de contravenție va rămâne valid chiar și în absența semnăturii persoanei în cauză, mai ales dacă documentul este completat corect și comunicat conform procedurilor.
Ce pățești dacă refuzi semnarea procesului verbal de contravenție, în 2026 / foto: Shutterstock (caracter ilustrativ)
În condițiile în care persoana în cauză nu semnează documentul, atuni există probabilitatea ca procesul verbal să fie trimis, ulterior, fie prin poștă, fie prin intermediul altor modalități acceptate de procedură. În acest sens, se va schimba termenul pentru contestare. Acesta va fi raportat la data comuncării oficiale. Altfel, dacă nu ar fi existat refuzul, ar fi putut fi raportat la momentul opririi. Există și riscul ca un posibil refuz să tensioneze interacțiunea.
Totuși, ce îți rămâne de făcut? Ar fi recomandat să iei în considerare opțiunea de a nota obiecțiunile pe loc, direct, atunci când este întocmit procesul verbal. În condițiile în care refuzi să semnezi documentul, asigură-te că ai notate detaliile importante ale momentului: ora, locul, numele agentului (dacă îl ai), precum și alte date relevante (numărul autospecialei etc). Sunt date care pot fi folosite, ulterior, când depui contestație.
De menționat faptul că contestarea se va efectua pe cale legală, așa cum arată legislația în vigoare. Asigură-te că există dovezi – date GPS, fotografii, înregistrări, chiar și martori, arată Ziarul Unirea.
Autorul recomandă:
- Cum se depune contestație la impozit în 2026. Unde te adresezi, ce acte sunt necesare și ce spune legea
- Cât de mare este reducerea la impozitul pe proprietate dacă îl plătești până la 31 martie
- Află cu cât au crescut taxele și impozitele pe anul 2026 în funcție de orașul în care locuiești. Cât se plătește în București
- Cum pot intra legal în posesia terenului proprietarii care dețin mai mult pământ decât figurează în acte
- Cum poți solicita DESPĂGUBIRI dacă un pom cade peste mașina ta? Ce trebuie să rețină șoferii
Sursă foto: Shutterstock – rol ilustrativ