Cea mai controversată teorie a Flaviei Groșan. Afirmațiile care au scandalizat opinia publică cu doar câteva luni înainte să moară

Publicat: 20 11. 2025, 13:10
Actualizat: 20 11. 2025, 13:12
Cea mai controversată teorie a Flaviei Groșan. Afirmațiile care au scandalizat opinia publică cu doar câteva luni înainte să moară

Medicul pneumolog  Flavia Groșan, care a încetat din viață miercuri dimineață, din cauza unei forme agresiva de cancer la plămâni, a ajuns în atenția opiniei publice, în urma declarațiilor controversate în perioada pandemiei, despre vindecarea virusului Covid-19. Cea mai scandaloasă afirmație a făcut-o anul acesta, cu doar câteva luni înainte să moară. 

Flavia Groșan a generat o nouă controversă în august anul acesta, cu patru luni înainte să moară de cancer. Aceasta a afirmat, într-o postare pe Facebook, că o persoană nevaccinată, care întreține relații intime cu o altă persoană vaccinată anti-COVID, „încetează să respire brusc”.

„Şi eu mă gândesc la asta de mult timp.
Are 32 de ani şi nu este vaccinat, dar are o iubită vaccinată, iar după ce a avut relații intime cu ea, a început să aibă dureri în piept, ceață mentală, o durere foarte puternică în gât şi o oboseală teribilă. M-a contactat pentru că și-a dat seama că nu a mai avut niciodată astfel de simptome și că totul a apărut imediat după expunerea fizică – fluide corporale, orice la această femeie vaccinată. Asta este ceea ce se numeşte,,shedding” (eliminare de particule virale post-vaccin).

Evident, persoanele vaccinate au acum aceste gene în corpul lor care continuă să producă proteine spike. Unele persoane sunt foarte rezistente şi nu par să observe nimic până când, uneori, pur şi simplu încetează să respire brusc. Dar există şi persoane foarte sensibile la acest fenomen, iar acest bărbat era clar unul dintre ele. A fost expus la proteinele spike provenite de la această femeie. El nu le producea, ci doar le-a primit în sistemul său, iar spike”, scria Flavia Groșan pe Facebook.

 

După ce Colegiul Medicilor din Bihor s-a sesizat cu privire la afirmațiile Flaviei Groșan, medicul pneumolog și-a şters postarea și a susținut că doar a distribuit postarea altcuiva şi e „dezice” de ea.

„Eu vă rog să vă calmaţi. Liniştiţi-vă. Pe pagina personală mi-a apărut o postare pe care am copiat-o şi am postat-o. Lumea a fost interesată de subiect. Dar eu nu am argumente ştiinţifice despre acest lucru. Până atunci mă dezic de ea. Am şi şters-o (…). De o lună de zile sunt pur simplu hărţuită de schema „schemă de detoxifiere vaccin COVID”, nimeni nu s-a sesizat. Mi se pare o dublă măsură”, a scris Flavia Groşan pe Facebook.

 

 

Flavia Groșan: „Protocolul Covid omoară, de fapt, bolnavii”

În martie 2021, Flavia Groșan, a oferit un interviu publicației national.ro, după ce aceasta susținu-se, într-o postare pe Facebook, că vindecase „aproape o mie de pacienţi Covid în diferite stadii”, „fără nicio zi de spitalizare”. Medicul preciza la acel moment că a trata infecția cu Sars-C0V-2 ca pe o „pneumonie atipică”, în timp ce „în spitale se fac greşeli uriaşe şi protocolul (n.r. – terapeutic) Covid omoară, de fapt, bolnavii”.

„Obiectivul meu de la începutul pandemiei a fost ca niciun pacient să nu ajungă pe mască de oxigen, nu intubat, pe mască. Şi nu a ajuns. Eu mă duc pe medicaţia mea clasică, ieftină, care include şi Claritromicina, un antibiotic ce face parte din grupa antibioticelor macrolide. (…)Pe mine m-a prins perfect pandemia şi m-am dus ca şi tratament etiologic pe Claritromicină. Sigur că pe lângă acest antibiotic mai sunt câteva tratamente adjuvante, că ea singură nu face faţă. Este o schemă de tratament care îmi aparţine”, susținea dr. Flavia Groşan.

„Omul a spus că preferă să moară acasă decât să se ducă în spital şi a apelat la mine”

De asemenea, dr.  FlaviaGroşan a afirmat că în spitale au loc multe decese ale pacienţilor Covid deoarece li se administrează oxigen terapeutic, ceea ce ar cauza edeme cerbrale.

„Eu mă duc pe medicaţie ca să controlez saturaţia din oxigen (n.r. – saturaţia de oxigen din sânge). Oxigen foarte puţin şi apoi la plimbare. (…) Eu nu dau Heparină pentru că mi-e frică să nu facă hemoragie alveolară, pentru că pacienţii intră (n.r. – în spitale) pe picioarele lor şi se degradează extraordinar de repede, în 3-4 zile sunt la ATI. (…) Am avut un pacient de 50 de ani cu 65% saturaţie, medicul de familie a trimis salvarea după el, dar omul a spus că preferă să moară acasă decât să se ducă în spital şi a apelat la mine.

Am reuşit să-l vindec fără spitalizare şi doar cu o doză mică de oxigen. M-am dus pe medicaţie frumos până l-am vindecat. Dacă se ducea în spitale, îl intubau pe loc”, a susţinut doctoriţa.

Medicul îi îndemna pe pacienți să refuze tratamentul pentru Covid

Flavia Groșan i-a îndemnat pe pacienții bolnavi de Covid-19 să refuze medicația oferită în spitale, despre care spunea că ar fi „o mare greşeală”. Aceasta relata că ar cunoaște asistente care au sfătuit pacienţii să nu ia medicamentele.

„Norocul a fost cu câteva asistente pe care eu le consider eroine, făceau cu ochiul bolnavilor să nu ia Kaletra şi să arunce medicamentele. Apoi intrau doctorii în salon şi întrebau de ce nu au diaree şi se simt bine pacienţii. Aceste asistente au salvat viaţa bolnavilor”, a spus dr. Flavia Groşan.

Flavia Groșan prescria tratamentul anti-Covid, în baza consultațiilor online

Medicul a încercat să argumenteze motivele pentru care se opune protocolului medical în ceea ce privește pacienții cu Covid-19, în cadrul unui interviu la Antena 3. Aceasta a precizat că prescrie medicație pentru Covid pe baza consultațiilor online și că a tratat mii de pacienți, inclusiv seniori.

„Nu vreau s-o spun. Va rămâne această poveste scrisă de mine post-pandemie”, declarat la acel moment doctoriţa.

Flavia Groșan a murit

Medicul pneumolog Flavia Groșan a murit miercuri, 19 noiembrie, la Spitalul Județean Clinic de Urgență Bihor, unde era internată în stare gravă. Aceasta suferea de o formă avansată de cancer cu metastaze și ar fi refuzat tratamentul.

În urmă cu o săptămână, aceasta fusese transferată de la secția de Anestezie Terapie Intensivă în cea de Pneumologie. Cu toate că nu mai era asistată respirator, starea ei a fost în continuare foarte gravă, în comă de gradul 4.


Recomandarea autorului: