Surpriza din biroul lui Grindeanu, joi dimineață. Condiția lui Victor Ponta dacă va fi propus premier
Fostul premier Victor Ponta a mers, joi, în biroului președintelui PSD, Sorin Grindeanu, unde a fost surprins de reprezentanții presei. Fostul premier a dat mai multe detalii în legătură cu oferta sa politică dacă va fi propus premier. Astfel, liderul grupului parlamentar Uniți pentru România dă asigurări că va negocia cu toate partidele ca să obțină voturile necesare în vederea desemnării ca premier.
Victor Ponta mai susține că președintele Nicușor Dan are foarte multe variante din care să aleagă un candidat potrivit pentru funcția de premier. Joi, șeful statului are consultări cu reprezentanții tuturor partidelor din Parlament.
Ponta i-a propus lui Grindeanu să-l nominalizeze ca premier
Astfel, fostul premier a recunoscut că i-a propus președintelui actual al PSD să-l nominalizeze ca premier, în calitatea sa de independent.
„I-am spus și domnului Grindeanu și nu cred că mă va contrazice, dacă caută un independent, eu sunt independent. Dacă caută un om cu experiență, eu am și experiență. România e țara în care mereu ne jeluim că nu avem pe cine propune. Nu poate spune domnul președinte că nu are pe cine. Nicușor Dan a făcut parte din USR. Nu i-am cerut acest lucru. Asta trebuie să decidă președintele pe cine nominalizează, dar nu poate să spună că nu are pe cine.
Președintele României primește delegația PSD, condusă de Sorin Grindeanu, în cadrul consultărilor organizate la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou candidat la functia de prim-ministru, in Bucuresti, joi, 17 septembrie 2026. ALEXANDRU NECHEZ / MEDIAFAX FOTO
Ce beneficii politice ar aduce fostul premier
În continuare, fostul președinte al PSD a argumentat de ce ar fi oportună desemnarea sa ca prim-ministru. În primul rând, spune acesta, are capacitatea de a strânge voturile necesare validării viitorului premier. Însă, dacă va fi desemnat, mai avertizează Ponta, nu va negocia defel cu USR.
„Am în spate 1,3 milioane de voturi,mult mai mult decât USR. Pot strânge voturi de la toți parlamentarii care înțeleg că suntem în prăpastie deja și care înțeleg că acest dezastru nu servește nimanui, trebuie să luăm niște măsuri de redresare și să le dăm oamenilor predictibilitate. Dacă voi fi desemnat, voi discuta cu toate grupurile mai puțin cu USR”.
Mandatul anunțat de Uniți pentru România
Miercuri, grupul din care face parte fostul premier și-a anunțat intențiile. Mai precis, formațiunea spune că și-a propus să contribuie la identificarea rapidă a unei soluții politice și guvernamentale stabile.
„Grupul parlamentar Uniți pentru România participă la consultările convocate de Președintele României cu obiectivul de a contribui la identificarea rapidă a unei soluții politice și guvernamentale stabile.În actualul context, considerăm că România are nevoie de un Guvern cu puteri depline, susținut de o majoritate parlamentară clară, capabil să ia decizii și să își asume răspunderea pentru acestea.
UPR nu dorește prelungirea blocajului politic și nu va contribui la acesta. Vom susține dialogul și constituirea unei formule guvernamentale funcționale, cu condiția ca viitorul Executiv să se bazeze pe 3 elemente esențiale: un prim-ministru capabil să coaguleze o majoritate, o echipă de miniștri profesioniști și un program real de relansare economică”.
UPR susține formarea unei majorități stabile, prima sa opțiune fiind un prim-ministru politic.