Cine este noul ministru al Economiei și ce controverse se află în spatele lui Irineu Darău

Publicat: 23 12. 2025, 17:57

Irineu Darău a devenit oficial noul ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, după ce astăzi a depus jurământul la Palatul Cotroceni. 

Irineu Darău este senator USR de Brașov din anul 2020 și se află la al doilea mandat în Parlament. De profesie informatician, acesta are experiență în mediul privat, inclusiv în afara țării și deține o firmă de consultanță în software și management înregistrată în Franța.

Parcurs profesional și studii

Potrivit CV-ului său, Irineu Darău are 39 de ani și este absolvent al Grupului Școlar de Chimie Industrială din Victoria, județul Brașov, la profilul Matematică-Informatică. A urmat Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București, unde a obținut diploma de licență în informatică, iar ulterior a finalizat un master în „baze de date și tehnologii web”.

Între anii 2006-2010 a lucrat ca programator în mai multe domenii din IT. Din 2011 a plecat în Franța unde a activat până în 2015. Un an mai târziu, și-a înființat propria firmă de consultanță în software și management, cu sediul în Nisa.

Activitate politică

Darău a intrat în Parlament în 2020 după ce a fost ales senator pe listele USR. A fost președintele Comisiei pentru învățământ, știință și inovare din Senat și membru în Comisia economică, industrii, servicii, turism și antreprenoriat, precum și în Comisia pentru muncă, familie și protecție socială.

De asemenea, timp de doi ani a condus filiala USR Brașov. În 2021, a candidat la șefia partidului, competiție în care s-a confruntat cu Dacian Cioloș și Dan Barna. A obținut 8,8% din voturi și s-a clasat pe locul al treilea. Un an mai târziu, declara că ia în calcul o nouă candidatură și a criticat modul de conducere al partidului, pe care îl descria „autoritar și neincluziv”.

Controverse recente

Nominalizarea sa pentru funcția de ministru al Economiei a stârnit critici. Într-o confeirnță în Republica Moldova, Darău a propus instituirea unei stări de urgență și limitarea unor drepturi ale cetățenilor pentru a contracara „războiul hibrid al Rusiei”. Acesta a precizat că măsura ar fi similară cu starea de urgență din Franța în lupta cu terorismul și că ar putea fi aplicată „în limite constituționale”.

„Cred că trebuie să ne actualizăm legislația și instituțiile pentru starea de război hibrid. Nu cred că o facem astăzi. Putem lua model chiar și din Republica Moldova, dacă vrem mai mult din Ucraina, care deja de ani de zile au instituit și legislație nouă și noi instituții care să se confrunte cu acest lucru. Nu aș exclude în anii care vin chiar și instituirea unei stări de urgență, în limitele constituționale și nișat definită, care să ne ajute să luptăm cu asta.Am trăit 10 ani în Franța și am văzut cum a luptat statul francesc cu terorismul instituind o stare de urgență, nișat pe acest lucru.Și știți ce înseamnă starea de urgență și ce posibilități îți dă,” declara el în urmă cu scurt timp. 

 


AUTORUL RECOMANDĂ: