Ciprian Ciucu avertizează că Primăria Capitalei riscă să intre în incapacitate de plată: „Ne lipsesc 8 miliarde de lei”

Publicat: 23 02. 2026, 19:51
Actualizat: 23 02. 2026, 19:54
Sursa foto: Profimedia

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, avertizează că Primăria Municipiului București riscă să ajungă în incapacitate de plată din cauza lipsei de bani și a datoriilor acumulate. 

Într-un interviu acordat pentru Pro Tv, edilul a declarat că Bucureștiul a pierdut, în ultimii doi ani, aproximativ 8 miliarde de lei din cauza modificării formulei de finanțare.

„PMB a primit cu 4 miliarde de lei mai puțin exact, sumele care ne lipsesc pentru ca Primăria să fie funcțională, adică să putem plăti inclusiv subvenția la STB și la Termoenergetică. Sectoarele au pierdut 4 miliarde, deci București în total, în ultimii 2 ani, atenție, a pierdut 8 miliarde de lei. Este o sumă fabuloasă”, a declarat Ciprian Ciucu.

Potrivit lui Ciucu, în decembrie 2023, o ordonanță emisă de Guvern ar fi redus sumele alocate Capitalei. El susține că PMB a primit cu 4 miliarde de lei mai puțin. Ciucu afirmă că a găsit în instituțiile subordonate datorii mari și facturi neachitate de sute de milioane de lei.

„Am găsit foarte multe arierate, facturi de sute de milioane neplătite. Toate instituțiile vin cu datorii, iar în ritmul acesta vom ajunge în incapacitate de plată”, a declarat Ciucu.
El spune că bugetul pe 2026 trebuie construit realist, astfel încât să poată fi plătite serviciile esențiale, precum transportul public și termoficarea.
„Întregul oraș are un deficit major de finanțare. Abia după ce rezolvăm problema structurală putem discuta despre împărțirea corectă a banilor între PMB și sectoare. Ne uităm la ce împrumuturi putem atrage pentru proiecte serioase de investiții, nu pentru cheltuieli curente. Nu mai putem continua finanțarea Capitalei ca la bazar, în funcție de negocieri și decizii luate din pix. Este nevoie de o formulă unică, clară și predictibilă, valabilă pentru anii următori”, a spus primarul.
Ciucu susține referendumul inițiat de președintele Nicușor Dan privind redistribuirea fondurilor, dar afirmă că problema de fond rămâne subfinanțarea întregului oraș.
Până acum am preferat discuțiile instituționale, dar dacă orașul va fi din nou ocolit, voi interveni mult mai vocal în dezbaterea publică”, a spus acesta.
Primarul anunță mai multe soluții pe termen scurt precum majorarea chiriilor pentru unele spații administrate de municipalitate, contractarea împrumuturilor pentru investiții și discuții cu Ministerul Finanțelor pentru schimbarea formulei de finanțare.
„Aceste discuții nu trebuie purtate prin presă.(…). Nu cred că este loc de amenințări, ci de argumente și dialog administrativ”, a spus Ciucu.
Ciprian Ciucu cere Guvernului o formulă clară și predictibilă pentru finanțarea Capitalei și avertizează că va reacționa public dacă Bucureștiul va fi din nou dezavantajat la împărțirea banilor.

 


AUTORUL RECOMANDĂ: