Circulație închisă temporar pe DN1, între Ploiești și Florești. Ce rute ocolitoare pot accesa șoferii
Circulația va fi închisă temporar pe DN1, între Ploiești și Florești, iar șoferii pot accesa rutele ocolitoare. Traficul este deviat începând cu ziua de luni, 24 noiembrie 2025, anunță Consiliul Județean Prahova și Poliția Română. Zona indicată pe hartă, mai jos, va fi închisă circulației până pe 27 noiembrie 2025 (joi), ora 12:00.
Consiliul Județean Prahova a încărcat o hartă cu zona în care circulația este afectată.
„Pe durata lucrărilor:
- accesul riveranilor și al proprietarilor de terenuri va fi permis pe sectorul închis, conform semnalizării temporare;
- vor fi montate panouri și indicatoare specifice pentru orientarea traficului.
Circulația va fi reluată în condiții de siguranță după verificările instituțiilor abilitate la finalul perioadei de restricții.
Recomandăm conducătorilor auto să planifice din timp traseele și să respecte semnalizarea rutieră temporară. Actualizările vor fi comunicate prin canalele oficiale”, mai anunță CJ Prahova.
Ce transmite Poliția Română
„Zona indicată prin cele două lunii roșii reprezintă secțiunea de drum (Drumul Național 1 (E60), în zona km. 69+925 m) ce urmează să fie complet închisă circulației pentru perioada 24 – 27 noiembrie 2025. Motivul: Executarea de lucrări de reparație la trecerea la nivel cu calea ferată, din zona mai sus menționată”, transmite Poliția Română.
Au fost stabilite mai multe rute pentru circulația vehiculelor cu masa total maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone, anunță Poliția Română. Pentru relația București – Brașov și retur:
- 1) DN1 km. 68+440 intersecție cu DJ 155, km. 0+000 → DJ 155 Păulești → intersecție cu DJ 102 → DJ 102 Găgeni → intersecție cu DJ 100F → DJ100F Țintea – Liliești → intersecție cu DJ 215 Băicoi → DJ 215 intersecție cu DN 1, km. 73+770 → DN1 Brașov;
- 2) DN1 km. 64+440 intersecție cu DN72 km. 76+180 → DN 72 km. 68+648 Stoenești intersecție cu DJ 144 km. 0+000 → DJ 144 Ariceștii Rahtivani → intersecție cu DJ 720 Florești → DJ 720 intersecție cu DN 1 km. 80+700 → DN1 Brașov.
Pentru circulația vehiculelor cu masa total maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, pentru relația București – Brașov și retur:
- DN1 km. 58+800 Bărcănești, intersecție cu DN1 A km. 76+180 → Centura de Vest a municipiului Ploiești → DN1 A (Blejoi – Vălenii de Munte – Cheia – Săcele) → DN1 km. 161+000, Brașov.
Autorul recomandă:
Cristian Pistol (CNAIR): „Mobilizare bună şi pe şantierul Lotului 2 al Autostrăzii Focşani-Bacău”
Transalpina, deszăpezită de angajații CNAIR. A nins puternic în zona de munte a Olteniei
Sursă foto: Consiliul Județean Prahova, Shutterstock